La sfârșitul anul trecut, Uniunea Scriitorilor din România a avut inițiativa stabilirii unei/unor liste cu cele mai importante creații din literatura română. Denumirea generică este „o listă canonică”, câte una pentru fiecare dintre genurile literare. Au apărut până acum listele dedicate prozei și poeziei. Aria de cuprindere este limitată la ultimul veac, lista pentru proză, apărută în România literară din 18 ianuarie 2019, fiind intitulată „100 de cărți de proză în 100 de ani”. Următoarea listă canonică, apărută în aprilie, vorbea de „100 de poeți români în 100 de ani (1918-2018)”. Atunci când discutăm despre opere sau autori canonici este firesc să ne gândim în primul rând la lucrări ori autori clasici, cu valoare foarte mare, fundamentale/fundamentali pentru literatura română (universală). Apoi legătura se face cu autorii canonici așa cum este înțeleasă această expresie în curriculumul școlar și în redactarea subiectelor pentru bacalaureat la disciplina Limba și Literatura Română. După cum se știe, comisia de specialitate din Ministerul Educației Naționale a decis că 17 scriitori români sunt canonici, cărora li se adaugă alți patru, studiați însă ca reprezentativi pentru unele curente și teme literare. Desigur, fragmente din creațiile altor scriitori (uneori și din textele unor nescriitori!) sunt utilizate în subiectele de examen ca punct de pornire în analiză. Ceea ce propune însă Uniunea Scriitorilor din România, prin anchetele României literare, înseamnă mult mai mult, adică autori și scrieri pentru toată viața (și pentru toată lumea!), nu doar pentru pregătirea prea temutului bac. Este o invitație și o incitare la lectură, lista/listele fiind destul de cuprinzătoare.
Am fost printre cei 30 de critici și istorici literari implicați de România literară în desemnarea celor 100 de titluri din lista canonică pentru proză. Dincolo de onoarea de a fi consultat într-un proiect atât de important și provocator, am rămas cu o ușoară dezamăgire: niciun titlu, deci niciun autor, de science fiction din România nu a ajuns pe această listă! Doar un singur nume poate fi circumscris genului SF, Ovid S. Crohmălniceanu, cu volumul Istorii insolite (1980), însă scrierile lui sunt percepute mai degrabă ca fantastice, beneficiind și de imensul prestigiu al istoricului literar. Așa se întâmplă și în cazul lui Mircea Eliade, intrat pe listă cu Maitrey (1933), roman non-SF, dar și cu Proză fantastică, I-V (1991-1992), volume în care sunt retipărite și cele patru povestiri strict SF ale autorului. Mai sunt și alte nume importante în romanele cărora putem identifica elemente SF, cum ar fi Mircea Nedelciu, Florina Ilis sau Gabriel Chifu. Cert este însă faptul că niciun autor SF pur sânge român nu a intrat pe acestă listă. Ceea ce ne arată cum suntem percepuți și unde ne este locul.
