Robert J(ames) Sawyer este un scriitor canadian de literatură SF născut în 1960 la Ottawa. În scrierile sale abordează numeroase teme, preferate fiind mai ales paleontologia, problemele aflate la granița dintre știință și religie, fizica cuantică, inteligența extraterestră sau încărcarea conștiinței umane în mediul virtual. O serie dintre texte îmbină SF-ul cu intriga tipică genului polițist.
Până în prezent, Sawyer a finalizat trei trilogii. Quintaglio Ascension se petrece pe un satelit similar Pământului, ce orbitează o gigantă gazoasă, locuit de tiranozauri inteligenți și alte creaturi din Cretacic aduse acolo de o civilizație extraterestră cu zeci de milioane de ani în urmă. Neanderthal Parallax descrie efectele realizării unei conexiuni între două versiuni ale Pământului aflate în universuri paralele: una e cea cunoscută, în timp ce în cealaltă neandertalienii reprezintă specia inteligentă dominantă. Primul roman al seriei a fost recompensat cu premiul Hugo în 2003. În fine, trilogia WWW prezintă aventurile unui adolescent orb care dobândește abilitatea de a „vedea” internetul și se împrietenește cu o conștiință ce se dezvoltă în mediul respectiv.
Contactul meu cu proza scriitorului canadian s-a petrecut prin intermediul romanului The Terminal Experiment (1995). În românește a apărut la Nemira în 2008, în traducerea Antuzei Genescu. Titlul Alegerea lui Hobson l-a respectat pe cel sub care a fost inițial serializat în Analog. Ideea de la care pornește este cea a detectării unui tipar al minții ce părăsește corpul după moarte. Pentru a realiza acest lucru, protagonistul creează trei clone electronice ale personalității sale: una ce simulează sufletul nemuritor într-un habitat artificial, una căreia i s-au eliminat din gândire necesitățile fiziologice și una identică originalului, păstrată pe post de „martor” al evenimentului. Romanul a fost recompensat cu premiul Nebula în 1995. „Alegerea lui Hobson” reprezintă o sintagmă legată de un proprietar de cai din sec. XVI-XVII, care-și punea clienții să aleagă între cel mai apropiat cal de ușa grajdului și… niciun cal. Cu alte cuvinte, este vorba despre o opțiune aparent exprimată liber, dar care nu constituie cu adevărat o opțiune.
Următorul volum ce mi-a căzut în mână a fost Calculating God (2000), tradus în românește de Mihai-Dan Pavelescu pentru editura Leda, în 2009, sub titlul Programatorul divin. În acest roman, omenirea primește vizita unei civilizații extraterestre care a descoperit în univers planete unde a existat cândva viață, dar acum sunt pustii. Chiar și planeta „musafirilor” a trecut prin cinci evenimente cataclismice, despărțite de sute de milioane de ani. Extratereștrii cred că universul a fost creat de o entitate care a dezvoltat și apoi distrus mai multe civilizații, încărcându-le într-un soi de matrici virtuale, pentru un scop pe care doresc să-l descopere.
Tot la Leda, de data asta în traducerea Anei-Veronica Mircea, a apărut în 2011 traducerea romanului Flashforward (1999), cu titlul păstrat neschimbat. Acțiunea se petrece la CERN, unde un experiment menit obținerii bosonului Higgs în marele accelerator de hadroni se soldează cu pierderea cunoștinței, preț de două minute, de către toți oamenii. Acest lucru cauzează nenumărate accidente, dar cei care scapă cu viață sunt transportați douăzeci și unu de ani în viitor. Deoarece întreaga omenire este trimisă într-o stare de „nedeterminare”, niciun aparat nu înregistrează nimic pe perioada celor două minute. De îndată ce revine conștiința, realitatea urmează cea mai probabilă traiectorie cuantică, revenind la starea ce urma succesiunea logică a evenimentelor ante-experiment. Unii oameni încearcă să adune laolaltă toate viziunile, pentru a afla cum va arăta acel viitor, în timp ce alții se străduiesc să determine ce a produs accidentul.
Claritatea stilului lui Sawyer a fost comparată de Orson Scott Card cu cea a lui Isaac Asimov. Sunt perfect de acord cu asta, toate cele trei cărți fiind ușor de citit. E drept că la asta a contribuit și faptul că, de fiecare dată, s-a apelat la traducători foarte buni. În ceea ce mă privește, mi s-a părut că proza autorului canadian aduce puțin și cu a unui predecesor, A. E. van Vogt, în sensul că, spre final, se modifică radical scala la care se raportează evenimentele. Toate încep la nivelul mundan, cunoscut, evoluând apoi spre un sfârșit paroxistic când reperele sunt cosmice, iar protagoniștii dobândesc abilități ce-i transformă aproape în super-eroi. Chiar dacă nu mi s-a părut întotdeauna că Sawyer a reușit să facă natural această tranziție (totuși, a realizat-o mult mai bine ca van Vogt), am apreciat enorm încercarea de a provoca mintea umană să-și depășească limitele, să opereze cu abstractizări.
Din punctul meu de vedere, Robert J. Sawyer reprezintă genul de autor care oferă dozarea optimă între știință și ficțiune. Așadar, dacă iubiți SF-ul și pentru S-ul din el, vă recomand să-l citiți.
