Am mai spus-o și cu alte ocazii: East European Comic Con este un gen de eveniment din care cred că am ce învăța din postura de autor. Când am fost prima dată acolo, în 2016, mă simțeam ca un copil care fusese lăsat să participe la o acțiune a oamenilor mari. Știam că vizitatorii veneau pentru a-și întâlni eroii din filme și seriale, pentru a cumpăra cărți și benzi desenate celebre la nivel mondial, ori suveniruri legate de toate acestea. Habar n-aveam dacă vor fi interesați de standul unui scriitor român minor despre care probabil nu știa (aproape) nimeni din afara bulei lui.
M-am bucurat să văd că au existat persoane interesate de cărțile mele. Asta m-a făcut să merg și în anii care au urmat. Din 2018 mi s-a alăturat și Teodora Matei, iar anul acesta Daniel Timariu. Împreună, am avut un stand de autor(i) pe Aleea Artiștilor, alături de realizatori de benzi desenate, postere, tricouri personalizate, suveniruri etc.
Există mai multe zone în cadrul EECC. Alea Artiștilor este dedicată creatorilor care vin personal cu operele lor. E un fel de „vânzare de imagine pe persoană fizică”. Anul acesta au fost invitați și creatori de benzi desenate din Franța, alături de care s-a aflat Librăria Kyralina, neobositul Dodo Niță și una dintre prezențele constante ale acestui eveniment, Puiu Manu.
Există apoi zona… hai să-i zic „de business”, unde sunt standuri generoase cu tot ce ți-ai putea imagina: căni personalizate, costume, tricouri, muzică, arme, cărți, comics-uri, jocuri și jucării, gadget-uri, figurine etc. Mai există diverse „scene” unde se desfășoară tot soiul de activități, locuri unde se iau autografe invitaților din străinătate, altele unde se fac poze, ori unde ei țin panel-uri. Invitații de anul acesta au fost Carice van Houten (Melisandre din serialul Game of Thrones), Manu Benett (Crixus din serialul Spartacus, Deathstroke din serialul Arrow și Allanon din serialul The Shannara Chronicles), Paul Wesley (Stefan Salvatore din serialul The Vampire Diaries), Adam Brown (Ori din seria de filme The Hobbit), Nicholas Brendon (Xander Harris din serialul Buffy the Vampire Slayer) și Vladimir Furdik (The Night King din serialul Game of Thrones).
Pe lângă toate acestea mai sunt zonele cu jocuri (sau gaming, cum se spune pe acolo) – fie ele video sau pe tablă (boardgames). Plus parada cosplay, care se lasă și cu premii la final.
Impresia mea a fost că prezența publicului a fost mai numeroasă decât în anii precedenți, chiar dacă furtuna de vineri a afectat participarea multora care doreau să vină în acea zi.
În ceea ce privește standul nostru, am avut bucuria să întâlnim cititori ce ne cumpăraseră cărți cu alte ocazii și, urmărindu-ne pe Facebook și știind că vom fi la EECC, au venit să-și completeze seriile preferate. Totuși, majoritatea celor ce s-au oprit acolo erau oameni care ori nu auziseră de noi, ori nu citeau în general autori români. O parte semnificativă dintre ei se arătau foarte mirați că românii scriu SF, fantasy ori literatură polițistă. Și n-am întâlnit aproape deloc reticență din partea lor în a (ne) încerca.
Aș puncta un pic acest aspect, pentru că mi se pare important. Faptul că mulți au spus că habar n-aveau că românii scriu în aceste genuri cred că ar trebui să devină o temă de reflecție. Suntem mari și tari în bulele noastre micuțe împărțite pe genuri și subgenuri, cu premii pe care ne supărăm dacă alții le consideră irelevante. Desigur, putem spune că, în momentul în care suntem prezenți la multe târguri de carte, volumele și evenimentele sunt prezentate peste tot pe internet, e aiurea din partea cititorilor să susțină că nu știu de noi. Că ar trebui să se informeze.
Teoretic, așa e. Practic, aici operează legea economiei de piață. Nu ei au nevoie de noi, pentru că ei au zeci, sute, mii de volume de autori străini dintre care să aleagă. Noi, în schimb, avem nevoie de ei. Avem nevoie să-i convingem să se uite și la ce scriem noi. Altfel, ne vom cumpăra cărțile doar noi între noi și vom privi mereu cu invidie peste gard, pozând în nedreptățiți și neînțeleși. Fără să pricepem că noi pierdem din asta, nu cititorii. Repet: ei au de unde să aleagă. Noi trebuie să mergem înspre ei, nu să așteptăm să vină ei la noi.
Da, la East European Comic Con accentul e pus preponderent pe partea comercială, de divertisment. Entertainment, ca să folosesc un cuvânt la modă. Cei de acolo nu vor veni niciodată să asculte conferința lui X. Dar vor veni pentru personalitatea autorului Y, ori pentru cartea/seria Z care l-a fascinat. Vor veni, cu alte cuvinte, să cumpere un spectacol.
Desigur, evenimentele în care „profesioniștii” genului se întâlnesc au și ele rolul lor. Dar să nu ne mai furăm singuri căciula spunând că acela e „fandomul”. Fandomul ni-l putem forma din cei care sunt prezenți la EECC, de exemplu. Acolo sunt potențialii fani. Pe care unii autori vor să-i cucerească, alții îi privesc cu indiferență.
Să nu ne amăgim. Nicio carte, film, serial, joc de dincolo n-a ajuns faimos doar așa, fiindcă există. Faima i-a adus-o spectacolul prin intermediul căruia a fost „vândut” publicului. Dacă vrem să avem o șansă să pășim pe un drum similar, eu cred că ar trebui să ne inspirăm din rețetele lor. Iar dacă nu vrem s-o facem, atunci să ne asumăm asta și să nu ne mai plângem că la noi nu e ca la ei.
Zic și eu.
