Unii contestatari ai SF-ului ca gen literar se amuză și-acum de lipsa de viziune a scriitorilor din anii de aur ’60-’70 în ceea ce privește anticiparea revoluției informaționale care bătea la ușă. Că n-au văzut venind peste noi mouse-ul, net-ul, Instagram-ul sau tableta. Greu de combătut, trebuie să recunoaștem, câtă vreme mai este un domeniu, în imediata noastră apropiere, a cărui abordare în literatura de anticipație a momentului lipsește aproape cu desăvârșire: climate change.

O întreagă generație de adolescenți se răscoală zilele acestea ieșind cu sutele de mii pe străzile Europei și ale Americii, organizând greve și marșuri de protest, supărați (pe bună dreptate) de inacțiunea adulților în ceea ce privește emisiile de carbon. Copiii își fac vocea tot mai cunoscută, ajungând să tragă la răspundere parlamentari, șefi de stat și de guverne, contestând mersul lucrurilor, al societății, negând însăși validitatea arhitecturii economice. Imposibil de combătut, câtă vreme oamenii de știință sunt extrem de clari: dacă în 12 ani nu reducem emisiile de carbon, trecem de punctul în care societatea umană mai poate controla efectele în cascadă ale dezechilibrelor macroecologice.

Ce face SF-ul, am putea spune, în această încleștare ideologică, pe viață și pe moarte, în ceea ce privește paradigma în care societatea se raportează la problemele de mediu? Din nefericire, ca activist civic și de mediu, aș putea spune că mult prea puține. Dincolo de fiorul estetic pe care arta trebuie să-l degaje sau de provocările existențiale ori problemele de morală, filosofie, cultură, teleologie, etc, componenta profetică, de avertizare, ar trebui să fie reliefată cu mai multă claritate. Vedem la tot pasul creații literare sau cinematografice despre cucerirea spațiului, despre mari bătălii cu extratereștri, despre invazii de tot soiul, despre mari lideri militari sau exploratori închipuiți, despre colonizarea planetei Marte sau a altor sisteme stelare, însă nicio vorbuliță în ceea ce privește marasmul ecologic în care colcăim. Episodic, în creații Space Opera aparținând universurilor optimiste Star Trek, mai dăm peste câte o aluzie la problemele de mediu pe care societatea, chipurile, le-ar fi depășit cu brio în secolul XXI. În rest, tăcere, neant și spațiu cosmic.

În partea cealaltă, e plin de distopii în care omenirea o dă, zgomotos în bară, asta e, n-avem ce-i face, we’re all doomed. De la inginerie genetică la cyborgi, de la inundații catastrofale la înghețuri atotcuprinzătoare, pare-se că omenirea este condamnată la extincție. Nimic anticipativ despre provocările uriașe pe care le avem în față în ceea ce privește curățarea mizeriei industriale creată în ultimii 300 de ani, din pricina lăcomiei și a inconștienței. Doar resemnare apriorică și scenarii apocaliptice.

Copiii care ies acum, cu sutele de mii, pe străzile Europei cerând dreptate ecologică și o reașezare profundă a întregului sistem economico-social ne predau o lecție usturătoare despre menirea noastră atât ca actori în jocul acesta de-a civilizația umană, cât și despre miza reală a consumerismului zilelor noastre. Dacă arta Science-Fiction nu și-a pierdut vocația profetică de conștientizare (awareness) a provocărilor la zi cu care se confruntă umanitatea, ar trebui să vedem, mai des, creații literare sau cinematografice cu tematică ecologistă. Sau poate nu. Întotdeauna e mai spectaculos să visezi bătălii cu omuleți verzi, decât să ilustrezi curățarea ulterioară a deșeurilor spațiale. Generațiile viitoare ne vor spune (încep, de fapt, de pe-acum) dacă ne-am ratat sau nu menirea și rolul cu care am fost încredințați de a purta de grijă casei noastre comune.