Rodica Bretin – Poarta stelară, editura Tritonic, iulie 2018, 246 pagini
Așa cum își anunțase fanii și prietenii autori, Rodica Bretin revine în forță cu cel de-al doilea volum al seriei „Protectorii”, lansat la „Festivalul de cArte și Muzică Libris” desfășurat în Piața Sfatului din Brașov, la jumătatea lui iulie 2018.
Pentru a savura cum se cuvine povestea în ansamblul ei, recomand lectura volumelor în ordine cronologică. Dacă în „Oameni și zei” cititorul are răgazul de a asimila informația originilor și scopurilor Celor Vechi, dar și ale dușmanilor de moarte, karghanii, în „Poarta stelară” acțiunea e mult mai dinamică, lipsind aproape cu desăvârșire pasajele explicative.
Kayla Blackmoon, tânăra brunetă cu ochi violeți, descendentă la rândul ei din Cei Vechi, se trezește moștenitoarea averii străbunilor ei, devenind aproape peste noapte Lady Wallace. Alături de Protectorii Lorena, Alix, Aidan, Keegan și Raven, e prinsă într-un complot ale cărui sfori par a fi trase de reprezentanți ai puterii, poliției și presei. Russel Morgan, karghanul înverșunat, e considerat păpușarul din umbră, întreținând conflictul dintre cele două rase de nemuritori. Pe măsură ce trece timpul, se concretizează însă posibilitatea unei terțe tabere. Iar pentru cunoașterea și înfrângerea acesteia, alianțele nu trebuie să fie onorabile, ci să existe.
Narațiunea e concepută tot prin prisma dublei perspective, a Kaylei și a Lorenei. Prima continuă să descopere lucruri noi legate de cei cărora le aparține, precum și de propria familie. În plus, capătă un mod special de comunicare cu bunicul Liam, bazându-se pe experiența și înțelepciunea acestuia în momente de cumpănă. Mai mult, e responsabilă pentru îndeplinirea unui Plan încă nedezvăluit. Cea de-a doua e prinsă, alături de tovarășii ei, în vârtejul unor acuzații false, urmăriri ca-n filme, descoperiri surprinzătoare, răsturnări de situații, trebuind să profite la maxim de abilitățile native sau dobândite.
Prezentați ca nepoții asiatici ai lui Morgan, gemenii Skylar și Daena pătrund ca un taifun în lumea ascunsă muritorilor de rând, cu sângele rece și insolența unor asasini plătiți. Cei Vechi află, însă nu fără vărsare de sânge, dacă sunt pe cont propriu sau sunt mesagerii unor alte entități al căror scop e înlăturarea lor, dar și a karghanilor, în egală măsură. Prinsă la mijloc între cele două tabere, omenirea e simplul spectator al unor evenimente de neînțeles, al unor tragedii cu cauze greu de depistat dar și imposibil de înlăturat.
După treizeci de milenii de conflicte între cele două rase, se prefigurează, însă, inutilitatea acestora, cei implicați realizând că, de fapt, de-a lungul timpului, atenția le fusese abătută de la scopurile unui adversar încă necunoscut de secătuire a resurselor, globalizare și, în final, distrugerea Terrei. Realizând că singura cale de scăpare e exodul spre alte planete, Cei Vechi vin cu Soarele Negru (cheia), karghanii – cu ultima Poartă Stelară. Dar, așa cum se deschid, porțile se pot închide, iar atunci când protagoniștii descoperă că sunt la confluența mai multor lumi își folosesc atuurile pentru atingerea scopurilor: unele meschine, altele altruiste. Rasa umană poate fi salvată sau poate deveni moneda de schimb pentru o singură viață, iar decizia finală e luată de Protectori, în spiritul țelului ce-i mână de-o veșnicie.
Urmează o țesătură fină, dantelată, a dezvăluirii Planului, a încheierii alianțelor de conveniență, a numeroaselor procese de analiză psihologică dinaintea luării unor decizii. Dacă spuneam despre „Oameni și zei” că e o declarație de dragoste pentru omul obișnuit, „Poarta stelară” e descrierea gestului de mână întinsă de un părinte spre un copil neștiutor, dar și lupta din sufletul primului de cumpănire a drumului potrivit. Așa cum ne-a obișnuit, autoarea se folosește de puterea detaliului imagistic sau sonor în descrierea unor peisaje străine ochiului uman, a unor scene de luptă dintre oponenți înzestrați cu puteri speciale sau a unor urmăriri în care vânătorul poate deveni vânat.
