Romanul Imperiul de sticlă, semnat de scriitoarea timișoreană Cătălina Fometici, este surprinzător din cel puțin două puncte de vedere. Prima surpriză este dată de faptul că noua carte se înscrie vertiginos în genul science fiction, un SF originat într-un (și combinat cu un) fantasy, deși, evident, elementele fantastice și cele ce țin de subgenul heroic fantasy sunt bine conturate, amintind de Câinii diavolului, volum de povestiri (nuvelete) cu care autoarea și-a făcut debutul editorial în 2017. În al doilea rând, C. Fometici reușește să surprindă cititorii prin modul de a doza acțiunea și prin maturitatea dovedită în introducerea personajelor și a elementelor insolite în roman. Aceste elemente au rolul de a redirecționa firul narativ în mod neașteptat, însă la modul calm, fără salturi care să îl contorsioneze prea mult, încât lectorul să nu fie contrariat ori să nu mai înțeleagă despre ce este vorba.
Aceste elemente erau vizibile încă de la primul volum al autoarei, Câinii Diavolului, apărut tot la editura Tritonic, la fel ca Imperiul de sticlă. Acolo, prima povestire debuta cu o scenă gen amintiri din copilărie, cu doi prichindei jucându-se la margine de pădure. Atmosfera aceasta caldă și nevinovată, va fi însă spulberată rapid, prin apariția fiarei în căutare de sânge proaspăt. Nu este însă doar o poveste de groază, deoarece curând intră în scenă cavalerii, contesele și conții, capetele încoronate unite cu bestia sângeroasă în necurmata acțiune de a se vâna reciproc. Acest volum de debut merită parcurs pe îndelete, având ambiția de a fi o suită de povești bine scrise.
În Imperiul de sticlă, C. Fometici ridică miza. Rămâne povestea bine scrisă, dar intriga devine mai complexă, personajele sunt mult mai bine conturate, iar tipologiile rămân bine evidențiate. Acest roman prezintă aventurile prințesei Alma, o creatură ambivalentă, demonică la origine și în străfundurile ființei ei, devenind foarte complexă prin propensiunea către un postumanism structurat ideologic (și în convingeri, desigur!) în direcția unei… democratizări a imperiului condus autoritar până la venirea ei în prim-plan. Alma suferă o transformare rapidă, o (re)umanizare accentuată, în direcția recunoașterii drepturilor fundamentele și a libertății fiecăruia de a decide. Personalitatea ei se evidențiază în eroismul dovedit în luptă și în inteligența construirii și dejucării de intrigi, ceea ce o transformă și într-un lider robust, încrezător și ascultat.
Cadrul heroic fantasy nu este abandonat, însă autoarea simte nevoia să părăsească unori câmpurile unor bătălii fizice și să introducă în câmpul diegetic aspecte legate de confruntările și devenirile interioare, o revenire la un umanism al profunzimilor, cum spuneam, dar și o limpezire ideologică la nivelul societății imaginate în roman. În general, imperiile nu sunt compatibile cu valorile democratice liberale, însă în romanul de față apare o astfel de presiune, o invitație pentru citorii dedicați de a explora aceste incompatibilități aparente. Este și o probă de vituozitate pentru o autoare inteligentă și exigentă în același timp. Concomitent, romanul virează profund spre science fiction atât prin premisa menținerii prințesei în viață sute de ani, prin procedee medicale cunoscute genului, cât și prin imaginarea unei industrii capabile să producă ființe umane, un om nou, soldați-ciborgi, utilizați în luptele cu rebelii, dușmani ai imperiului centralizat.
Cartea este este una dură, dinamică, tenebroasă pe alocuri, fără a fi însă o distopie până la capăt. Spre final, Alma învinge. Își dovedește dușmanii din afară, ajungând cumva și la un modus vivendi cu demonul interior. Este însă o victorie fragilă, a cumpenelor abia ținute, deoarece în orice moment lucrurile se pot schimba. Și de aici se vede talentul autoarei, cel de a clarifica lucrurile, lăsând însă ca o urmă de teamă, de îndoială, de suspans să le facă să vibreze ușor. Există trei planuri narative, primul fiind cel descris anterior, având în centru personajul foarte bine conturat Alma, aflată în conflict cu proprii demoni, cu amintirile trecutului, gata să se rematerializeze în noi realități de coșmar.
Al doilea este cel în care evoluează Roderic, Lordul Protector, o persoană ambițioasă, foarte bine conturată prin acțiuni și, mai ales, prin capacitatea de disimulare. Intenția lui Roderic este de a face din Alma o marionetă, însă planul îi este dat peste cap de foarte tenacea prințesă. Este un nou câmp de bătaie, confruntarea fiind dusă fizic, cu forțe armate, sau în culise, prin intrigi și capcane întinse reciproc. Al treilea plan narativ este unul al translațiilor strategice, unde dușmanii declarați devin aliați în confruntarea cu apropiații de ieri. Rebelii îi dau prințesei lecții de demnitate și umanism, fiind alături de ea în războiul cu Roderic și armata lui postumană.
Imperiul de sticlă debutează oarecum lent, cu rememorarea unor evenimente trecute, nedeslușite până la capăr și cu contururi cețoase. După câteva pagini însă, cartea prinde viteză, iar ritmul se menține alert până la final. Ba chiar și dincolo de el, deoarece, așa cum ne avertizează Cătălina Fometici încă din titlul primului capitol: poveștile nu se sfârșesc atunci când demonul este răpus.
Imperiul de sticlă, de Cătălina Fometici
Editura Tritonic, 2018
Colectia: SFFH
Categoria: Fantasy
ISBN: 978-606-749-319-1
Format: 13 x 20 cm, 198 pag
