Nume de cod: Arkon – Anamaria Ionescu,
editura Tritonic, septembrie 2014, 150 pagini,
Zodiac – Anamaria Ionescu,
editura Tritonic, iulie 2016, 186 pagini
Sunt unele cărți care, în urma lecturii, îmi lasă senzații ce nu au imic în comun cu tema sau personajele abia întâlnite. De exemplu, primele două volume ale seriei Sergiu Manta, deși vorbesc despre motociclete, îmi sugerează o călătorie cu mașina pe un drum lung, plin de serpentine. Dacă autorul ar fi fost un bărbat, cred c-aș fi înfipt mâna în mânerul portierei și n-aș fi desprins-o până la destinație. Atentă, însă, la detalii, Anamaria Ionescu dozează cu atenție acțiunea, pornind nu neapărat de la fapte, ci de la întâmplări. De la unele extrem de dureroase, din trecut, ce au legătură cu nașterea și primii ani din viață ai personajului principal, Sergiu Manta.
La prima vedere, tânărul atletic, atrăgător, nu se deosebește cu nimic de cei de vârsta lui. E specialist în IT, are o soție frumoasă și un băiețel ce-i seamănă. Întors în țară după un contract într-o țară exotică, alege să se retragă undeva pe lângă Brașov și să accepte o slujbă fără nicio legătură cu specializarea sa. Pe măsură ce desfășoară propria anchetă legată de trecutul său, dezvoltă o relație specială cu câinele Arkon. Simțindu-se trădat de oameni, preferă compania patrupedului, spre deosebire de cea a oamenilor.
Când consideră că a completat întreg puzzle-ul și a identificat vinovații, alege să-și facă singur dreptate, cu orice risc. Acceptă consecințele faptelor sale, știind că, la rândul său, trebuie să plătească. Numai că determinarea sa atrage atenția unor oameni dintr-o Agenție secretă. Încheie un târg ce-l va ține departe de familie și prieteni, dar îi oferă viața în libertate. Sergiu nu își îndeplinește ordinele orbește, uneori le adaptează propriilor nevoi, fără a depăși granițele impuse de angajatori. Se împacă destul de ușor cu noul statut de ucigaș plătit.
Nume de cod: Arkon face legătura între lumea veche și cea nouă a lui Sergiu Manta, punându-l în postura de vinovat și victimă, aducând argumente în favoarea ambelor ipostaze. Zodiac e o anchetă alertă în care agentul secret pleacă pe urmele unui criminal în serie. Colaborează cu polițiștii, păstrându-și propriile piste pe care înaintează în ritm susținut. În acest al doilea volum mi s-a părut că autoarea a apăsat ușor accelerația, simțindu-se pe un drum cunoscut.
Spre final, ițele se încurcă destul de mult, însă asta nu face decât să solicite imaginația și atenția cititorului, ținându-l cu sufletul la gură. Deși ar părea că moartea lovește prea des și prea crunt, faptele nu sunt departe de realitate. Acesta e un atu al celor două volume apărute până acum din seria Sergiu Manta: ancorarea în real. Personajele nu sunt strict pozitive sau negative, au calități și defecte. Sar unul în apărarea celuilalt la nevoie, dar când apele se liniștesc stau la un pahar de whisky și la o țigară. Se îndrăgostesc, iubesc, au amintiri plăcute și regrete, sunt intransigenți atunci când trebuie să apere dreptatea, dar neputincioși în fața destinului.
Sunt autori pentru care personajele nu sunt doat niște plăsmuiri bune de transmis o poveste sau un eveniment. Anamaria Ionescu e, cu siguranță, unul dintre ei, le acordă atenția meritată de oameni reali, îi iubește sau urăște, după caz, lăsând impresia că, dacă am cunoaște-o, am afla mai multe despre dramele sau reușitele lor.
Asta se simte din adaptarea stilului, în funcție de ritmul pe care vrea să-l imprime sau de trăirile ce se vor transmise. Aduce în povestire personaje care au influențat, la un moment dat, viața celor implicați în acțiune, creionându-le personalitatea prin doar câteva fraze concludente. Imaginează, astfel, un jurnal, din care cititorul află, odată cu anchetatorul, secrete din trecut: „George spune că o femeie adevărată este capabilă de orice ca să-și vadă iubitul fericit. Spune că eu nu-l iubesc cu adevărat. Iar asta doare, pentru că îl iubesc dincolo de cuvinte.”
Prin fraze scurte sau propoziții eliptice de predicat ilustrează succint impresiile lui Sergiu la vederea unei noi locuințe, ilustrând cu fidelitate gândurile unui bărbat înclinat mai mult spre acțiune decât spre dialog: „Garsoniera era spațioasă. Geamurile dădeau către teatrul Odeon. O clădire albă și frumoasă.”
Sperând să mențină constant intervalul de doi ani dintre apariția primelor două volume, îl aștept cu nerăbdare pe al treilea. Am apreciat ritmul așezat al acțiunii din primul volum, necesar pentru familiarizarea cu lumea personajului. Anamaria Ionescu și-a calculat cu migală proporțiile de culoare pentru găsirea nuanțelor de gri ce planează asupra vieții agentului secret. Am apreciat, de asemenea, viteza imprimată acțiunii din a doua carte, indiciile strecurate fin, precum și pistele false sau reale pe care cititorul era tentat să pășească. Recomand seria de personaj Sergiu Manta, scrisă după rețeta policierului clasic. Într-o lume aproape nebună, în care dragostea, dreptatea și moartea au valențe diferite pentru fiecare individ, sunt convinsă că autoarea va găsi din nou cuvintele potrivite pentru a ne atrage într-o nouă aventură.
