Daniel Timariu este programator de profesie, iar din 2014 și scriitor de literatură SF & Fantasy. A debutat în revista Helion cu povestirea Din lift.
A publicat în revistele: Helion, Gazeta SF, Nautilus, Revista de suspans, Argos, Știință & Tehnică, Zin și revista Iocan. A publicat volumul de povestiri SF Amețeli postlumice în cadrul colecției Insolit, editura Eurostampa, volumul de povestiri mystery&thriller Fete în roșu și alte povestiri polițiste, romanele urban-fantasy Tenebre: Cazul Laura și Tenebre: Labirintul toate la editura Tritonic. Este prezent în mai multe antologii: Noir de București, Domino, Exit Plus, Povestiri cu Dragoni, Antologia Helion 5, 3.4.
1. Scrii literatură science-fiction de câțiva ani, dar te-ai afirmat rapid. Cum te-ai apucat de scris?
Tatăl meu a fost o fire boemă. Sculpta și picta cu plăcere, de fiecare dată când prindea un pic de timp. Totuși cititul, ca primă etapă a scrisului, l-am moștenit de la mama mea. Ea mi-a încurajat aplecarea spre cărți, și tot ea mi-a inoculat virusul science-fiction. Primii pași, făcuți în clasele primare, au fost în direcția poeziei, naivă desigur, dar scrisă cu multă pasiune. Nu mai păstrez niciun manuscris, însă le țin minte.
2. Cum te regăsești în curentul political fiction? Are acesta viitor?
Pornind de la Republica lui Platon, continuând cu Utopia lui Thomas More, sau fantasticele Călătoriile lui Gulliver de Jonathan Swift, până la Noi de Evgheni Zamiatin, O mie nouă sute optzeci și patru de George Orwell, sau Povestea slujitoarei de Margaret Atwood utopiile și distopiile au constituit terenul unor puternice dezbateri de idei. Inevitabil au ajuns să-mi placă, cu atât mai mult cu cât regăseam fragmente din ele în viața de zi cu zi.
Într-un anume sens, toate lumile SF ficționale au o doză de distopic și utopic în ele. Pentru că pornind pe calea fantasticului tehnologic, sau sociologic, autorii caută soluții la problemele zilei de astăzi. Cât e utopie, cât e distopie deja depinde de gustul fiecăruia.
Așadar, ca să-ți răspund la întrebări, mă regăsesc din plin în curentul political fiction și cred că va avea întotdeauna un prezent necesar.
3. Care este cea mai mare aiureală întâlnită în lecturile tale?
Soției mele nu-i place literatura SF. Gustă fantasticul, cu moderație. Am întrebat-o odată, ros de curiozitate, dar de ce? De ce nu-ți place? Sigur, acest nu-i place este relativ, apreciază multe romane de gen, fără a deveni un fan al lor. Răspunsul ei este și răspunsul meu. În adolescență a citit o povestire cu un grup de arheologi care descoperă un ou de dinozaur. Îl iau, îl îngrijesc cu eforturi și mult suspans. Ei bine, în momentul culminant, când din el trebuia să eclozeze puiul de dinozaur, sau ce o fi fost el, vine un vultur și fură oul. Asta e cea mai mare aiureală din lecturile mele. Să citesc cu sufletul la gură o întreagă poveste interesantă, intensă, bine construită pentru ca la sfârșit să aflu fie că totul a fost un vis, fie că vine un vultur și fură totul.
4. Ce ți-a plăcut în mod deosebit? Ce te-a impresionat?
Am fost impresionat ani în șir de Fundația lui Isaac Asimov. Tot de la el seria Roboților a pus baza dragostei mele pentru tehnologie. Dune de Frank Herbert este o altă serie pe care o apreciez foarte mult. Distopiile sunt parte din lecturile mele, alături de cele deja pomenite ar mai fi: Fahrenheit 451, de Ray Bradbury; Minunata lume nouă, de Aldous Huxley; A Clockwork Orange, de Anthony Burgess (cu tot cu film), Oryx și Crake, de Margaret Atwood și altele, inclusiv mai noile Article 5 sau Jocurile foamei. Dar, recunosc, așa pe final de listă, că autorii mei preferați sunt Kurt Vonnegut, al cărui umor cinic se nimerește să rezoneze cu ceea ce cred eu că e umor și Philip K. Dick pentru că personajele lui sunt oameni mai degrabă banali decât extraordinari.
5. Care mai este locul fanilor în mișcarea SF? De ce, la noi, nu-i vedem costumați ca în Războiul Stelelor pe la convenții?
Nu știu care a fost rolul rol lor, pentru a-ți spune care mai este. Așa cum văd eu lucrurile, fani suntem toți cei ce iubim genul SF. Unii mai și scriem, alții doar citesc. Indiferent de asta ceea ce ne leagă este dragostea pentru literatura de gen. Unii mergem la convenții și târguri de carte, alții preferăm solitudinea fotoliului. Rolul fanilor este esențial, pentru că fără ei, așa mulți sau puțini cum sunt, literatura SF nu ar exista.
În ceea ce privește costumația tematică, pe scurt cosplay, lucrurile se schimbă și la noi. La RomCon 2017 a fost un Boba Fett într-un costum extraordinar de atent lucrat. Cei doi pasionați aveau săbii laser, pistoale și alte măști. Costurile sunt foarte ridicate, de aceea de la RomCon au mers direct în Bulgaria unde au fost invitați speciali. Apoi la AntareSFest 2017 organizatorii au pregătit o surpriză plăcută: parada cosplay. Au fost mai mult de zece persoane costumate. Dar și mai bine se vede creșterea interesului pentru acest gen de hobby la ComicCon București, unde an de an, fanii vin costumați tot mai divers și mai mulți. În fine, mai e mult până să vedem fani costumați în sălile de cinema. Sau poate nu e felul nostru de a fi.
6. Te tentează și alte genuri. Cum te împarți?
A scrie urmează cumva firesc după a citi. Cum eu citesc din toate genurile și nu mă limitez la un anumit scriitor, gen sau cultură, am multe idei, cărora le dau formă în povestiri și romane. Îmi place acum să scriu povestiri polițiste, dar nu și romane. Nu știu dacă voi continua pe calea asta, așa cum nu bag mâna în foc că voi scrie doar fantasy, o altă pasiune. Ceea ce știu cu siguranță este că voi scrie SF.
Fie că scrii literatură SF, fantastică, polițistă sau mainstream, până la urmă ceea ce contează este calitatea. Gândurile, ideile din spatele textelor pot fi aceleași, doar modul de exprimare diferă. Literatura ar trebui să fie literatură și atât. Prea marea împărțire pe genuri și subgenuri face mult rău.
7. Se mai nasc „tinere talente”? Dar din cele mai „trecute”? Pe cine mizezi?
Categoric apar noi și noi nume de autori. Aș zice că traversăm o perioadă destul de propice literaturii SF și Fantasy. Anual apar câteva zeci de volume din care câteva sunt bune, din care unele, cu puțină muncă de redactare, ar putea fi exportate.
Sunt mulți scriitori consacrați activi în SF-ul românesc și asta este bine. Pentru că trebuie să existe o trecere între generații, între stiluri, între subgenurile la modă într-un anumit timp.
8. Presa poate fi o sursă de inspirație pentru autorul de literatură de anticipație? Care este relația dintre cele două domenii?
Cred că e bine să citești presa, am o bănuială în acest sens. Altfel eu sunt mai pasionat de revistele literare și de cele științifice. La TV nu mă uit.
9. Ce mai scrii? La ce mai lucrezi?
Am în lucru câteva povestiri, o nuvelă fantasy și trei romane. Unul fantasy, din seria Tenebre și două SF. Cel fantasy ar trebui să apară anul acesta, 2018. La cele SF lucrez deja de doi ani și va mai dura.
10. Cum crezi tu că arată un extraterestru? Sau o pereche… Ești pregătit să te întâlnești cu unul dintre ei?
Am două opinii legate de fenotipul extratereștrilor. Prima e legată de teoria care spune că în condiții similare viața spontană evoluează mai mult sau mai puțin asemănător. Cu alte cuvinte extratereștrii s-ar putea să fie destul de… umani. A doua opinie e legată de evoluția invizibilă. Alt ADN, incompatibil cu cel pământean, o viață paralelă de neînțeles și, deci, de nevăzut. Adepții teoriei cred că e posibil ca pe Pământ să existe și alte civilizații, sau măcar viață complexă, pur și simplu invizibilă pentru noi. La urma urmei noi vedem ceea ce ne permit instrumentele corpului nostru și putem procesa.
Nu, nu sunt pregătit. Îmi aduc aminte de o povață a unui pustnic din deșertul Egiptului. El spunea că odată i-au bătut la ușă doi oameni frumoși, îmbrăcați în alb, care radiau înțelepciune și bunătate. Îngeri adică. S-a uitat la ei, le-a închis ușa în nas și s-a rugat să dispară vedeniile. Întrebat fiind cum de nu a recunoscut îngerii Domnului, înțeleptul a răspuns: diavolul poate îmbrăca multe forme, mai bine să-i gonesc decât să cad în păcatul vanității. Acuma, nu că am făcut eu ceva pentru a primi astfel de vizitatori utopici, dar chiar așa: dacă ar apărea la ușa mea doi cenușii aș prefera să n-o facă.
11. Ce reprezintă pentru tine Timișoara?
Timișoara este o extensie a mea. Străzile îmi sunt familiare, atmosfera aproape de piele. Cunosc aici o mulțime de oameni, diverși prin preocupări și interese, dar toți timișoreni. Eu am copilărit în multe locuri. Părinții mei, energeticieni, au umblat pe multe șantiere. Ultima dată la Anina, de unde Timișoara se vede ca un Soare cald și prietenos. Am iubit din prima clipă orașul, mirosul langoșilor, gustul pleșcăviței, berea Timișoreana, Begheul, parcurile, spectacolele în aer liber, cărțile, oamenii. Aici mi-am întemeiat familia și tot aici lucrez, trăiesc, visez. Ca o recunoștință, scena romanelor mele și a multor povestiri este ea, Timișoara, iubita din câmpie.
12. Cum poate un autor român să se facă cunoscut în străinătate?
Cu multă insistență. Fie de unul singur, fie ajutat de instituții publice și private (care or fi ălea, habar nu am). Din ceea ce văd în jurul meu, la autori, prieteni apropiați, calea urmată este una chinuită. Scrii povestirea, sau romanul, plătești traducerea, trimiți la reviste, edituri sau agenții renumite și-ți încrucișezi degetele într-o formă de misticism antic, vechi și de demult. Iar rezultatele se văd. Avem scriitori buni, povestiri minunate, dar fără nicio recunoaștere internațională.
13. Cum vezi viitorul? Și al tău, și al lumii…
Soarele răsare, râde de noi și apune mustăcind glume deșertice.
14. Cum se explică faptul că SF-ul românesc e plin de distopii? De unde gustul pentru catastrofe?
Nu doar la noi! Genul distopic este prizat în toată lumea. Pentru că așa e viața fiecăruia dintre noi. Când suntem tineri avem capul plin de idei și credem în umanitate, după care îmbătrânim, ne acrim, se strică și ideile, lumea pare o adunătură de zombi goi de sentimente, oi mânate de stăpâni la rândul lor mânați de lăcomie și vanitate. După care vedem sfârșitul lumii prin boli și moarte. În fine, cele mai șocante distopii se bazează pe fapte reale, pe idei mărețe ce promit să ne ducă pe Câmpiile Elizee, pentru a oferi în final moarte și chin. Cu cât e mai șocantă diferența dintre vorbe și fapte cu atât distopia e mai prezentă. Vezi ce se întâmplă acum la noi, când politicienii promit măriri de salarii și în realitate ele scad atât nominal, cât și valoric!
Cât despre catastrofe, pe care eu nu le văd neapărat aparținând genului distopic, ele sunt o constantă a istoriei omenirii. Fac parte, alături de frica de întuneric, de monstrul de sub pat din spaimele ancestrale. E firesc să încercăm să le exorcizăm cumva. Cum poveștile ne sunt la îndemână, asta facem. Fiecare epocă, dacă nu chiar generație, are apocalipsele ei (tot mai dese în ultima perioadă). Cred că la nivel subconștient aceste povești ne ajută să fim mereu cu ochii pe rău. Să-l identificăm și astfel să ne ferim mai bine de el.
15. Este mișcarea SF în declin? Reuniunile pe teritoriul românesc se încheagă greu…
Ca orice activitate și „mișcarea” SF are urcușuri și coborâșuri. Acum, 2018, ne aflăm pe o pantă ascendentă, cel puțin pe partea cantitativă. Însă science-fiction-ul așa cum îl știm din perioada lui de aur, este în declin, nu doar la noi, peste tot. Suntem înconjurați de tehnologie așa cum nicio altă generație nu a mai fost. Telefoanele mobile, numite și smart, au devenit companioni permanenți, un fel de prieteni buni la toate. Acasă să nu mai zic, avem mașini pentru toate activitățile domestice și în curând vom avea inclusiv parteneri sexuali sintetici. O abundență care tinde să devină sufocantă. De aici cred eu și interesul crescut pentru literatura fantasy, cu toate subgenurile ei, și pentru political-fiction. Ele nu au fost niciodată uitate, dar acum revin în forță, poate și pentru că omul se simte tot mai prins într-o capcană tehnologică construită cu cele mai nobile intenții. Să ne aducem aminte că noi am trăit o distopie pornită ca utopie! Poate și acum trăim ceva similar.
Întâlnirile dintre fanii SF, fie ei autori, cititori sau alte categorii, sunt mai degrabă restrânse ca public decât rare. Eu nu am trăit viața cenaclurilor de dinainte de 89, despre care aud numai lucruri bune (ceea ce mă face să fiu foarte sceptic), când existau multe consfătuiri și foarte mulți fani. Altul era contextul. Paradigma socială permitea puțină mișcare și oferea și mai puține opțiuni de divertisment cultural. Acum e altceva, trebuie să lupți pentru a te impune. Meritocrația, atât cât este ea, există și își spune cuvântul (tiranic de multe ori).
Pe de altă parte în ultimii ani s-au înmulțit întâlnirile de gen. Pe lângă RomCon au apărut AntareSFest și SCI+Fi Fest. De asemenea, există un târg anual specializat Final Frontier și mai multe consfătuiri de mai mică amploare, dar foarte importante. Dacă la aceste reuniuni pur literare adăugăm și ComicCon-ul, o manifestare de mare amploare, avem din ce alege.
16. Dacă ai avea o mașină a timpului unde te-ai duce prima dată?
Să-l cunosc pe Isus.
17. Dacă ai putea schimba ceva din trecut ce ai schimba?
Orice schimbare aș face eu voi fi neschimbat.
18. Unde te vezi peste 10-20 de ani?
Mai bătrân, mai nervos, cu fitilul vieții mai scurt. Important este să fiu cu familia, locul nu e atât de important. Profesional voi fi la sfârșit de carieră. Scriitoricește, undeva la mijloc.
19. Cine va câștiga alegerile din 2020? Dar pe cele din 3014?
Nu eu.
