Anamaria Ionescu (n. 1976, București) este licenţiată în drept şi realizator de emisiuni la postul Radio România Antena Satelor, al Societăţii Române de Radiodifuziune. A debutat cu nuvela Călătorie în familie în rubrica Luxul lecturii, realizată de publicistul Dan Mucenic în cotidianul Atac (2008). A mai publicat proză scurtă și recenzii în revista literară Fereastra, revista Vatra Veche din Tg. Mureş, Jurnalul de literatură a Bibliotecii Județene I.A. Bassarabescu din Giurgiu și Revista de Suspans.
În 2009 s-a numărat printre laureații concursului de literatură Agatha Grigorescu Bacovia – Mizil, cu nuvela Confesiune. În acelaşi an debutează editorial cu volumul de proză scurtă Camera obscură, la editura Nico, volum reeditat în 2015 la editura Tritonic. Este prezentă cu o povestire în volumul colectiv Poveşti pe două roţi (Tritonic, 2013).
Volume publicate: Camera obscură (NICO, 2009; Tritonic, 2015) și Pe cine nu laşi să moară… (Tritonc, 2013) – proză scurtă; Nume de cod: ARKON (Tritonic, 2014) şi Zodiac (Tritonic, 2016) – romane, ambele în seria Sergiu Manta. Domino (în colaborare cu Lucian-Dragoș Bogdan, Teodora Matei, Daniel Timariu și Bogdan Hrib, Tritonic, 2017), Noir de București (Tritonic, 2017) și Crăciunul care nu a mai venit (roman, Tritonic, 2017).
De mult timp vreau să-ți pun o întrebare și uite că până acuma nu am reușit: de unde pasiunea pentru motociclete?
De la motocicliști. Îmi dau seama cum sună chestia asta, dar e adevărat. Întâmplarea face să am niște bikeri printre oamenii dragi mie, care m-au și plimbat cu bestia pe două roti. Și mi-au povestit întâmplări frumoase. Sunt o comunitate de oameni pitorești și interesnți. Și, cei mai mulți, sunt tare de treabă. Și, acuma pe bune, o tipă sau un tip în echipament, călare pe un motor, arată într-un fel…
Ai scris o serie de romane din genul mystery & thriller a cărei personaj principal este Sergiu Manta, un rebel, un macho, care mă face gelos. Cum l-ai construit, ai avut pe cineva în minte?
Da. Am un om apropiat care a inspirat personajul. Din fericire am împrumutat de la el aspectul, caracterul și câteva replici. A, și mâna pe ghidon din poza de pe coperta de la Zodiac. Dar nu și pățaniile, slavă Domnului!
Ultimul tău roman Crăciunul care nu a mai venit, scos în 2017 la editura Tritonic, iese din zona mystery & thriller și trece într-un registru ce pare a fi autobiografic. Cum a luat naștere acest roman?
E o carte pe care mi-am droit să o scriu. Așa cum fac de obicei, am plecat de la un sâmbure de adevăr și am adăugat multă ficțiune. Dar sper că am reușit să oglindesc trăiri ale noastre, cei din generația de tranziție, ca să zic așa. Oricum, Ana din carte este, din multe puncte de vedere, o oglindă a mea, mai ales în ceea ce privește sentimentele și mentalitatea.
Crezi că pentru a fi credibilă o proză, sau un roman, trebuie să prindă și un pic din experianța personală a autorului?
Nu neapărat. Dacă ne gândim la voi, autorii de SF și fantasy, realizăm că uneori acest lucru e mai greu realizabil. Într-un fel sau altul orice proză conține un strop din sufletul autorului. Eu așa cred…
Ai câteva povestiri foarte frumoase publicate în Noir de București, Domino și câteva reviste. Așadar, iată și o întrebare de da sau nu: ce-ți place mai mult să scrii, proză scurtă sau romane? Și de ce?
Ambele. Am început cu proza scurtă fiindcă mi-a venit mai ușor după anii de reporterie, unde mesajul trebuia să fie clar și concis. Vărul meu, care se numără printre cei care are ocazia să-mi citească textile la prima mână, zice că încă mai sunt tributară scriiturii laconice reportericești.
Știu că petreci mult timp pe teren, meseria de reporter își consumă timp și nervi. Mai ai vreme de literatură? Să citești, să scrii. Chiar așa, când scrii?
Cu cititul e simplu. O carte mă înoțește mereu în metrou, pe tren, în mașină (dacă nu conduc eu, evident!) sau în avion. Chiar și pe bicicleta de fitness. Cu scrisul e altă poveste. Fur din noapte, din zori sau din momentele de așteptare pentru scris. Probabil că este motivul pentru care scriu în reprize foarte mici…
Ce te inspiră, care sunt cărțile tale preferate? Dacă ar fi să recomanzi câteva cărți de autori români contemporani, care ar fi aceia?
Mă inspiră fragmetele de viață și oamenii, de oriunde ar veni: realitate, filme, cărți, povești spuse la un pahar de vorbă. Cât despre cărți și autori, nu aș ști cu ce să-ncep. M-am împrietenit cu cățiva scriitori români care îmi plac și ca oameni și ca autori, tu fiind unul dintre ei. Mă mănâncă tastatura să-i adaug în listă pe Lucian, Teodora, Bogdan, Mike, Dănuț, Petru, M.A.D. și alți câțiva, dar mă abțin că o să mă acuze lumea de nepotism, căci suntem colegi de editură. Sar și peste Monica Ramiez, căci știe toată lumea că ne-am autoproclamat surori. Dar, uite, am să-i amintesc pe Caius Dobrescu – un autor de crime foarte interesant, pe Dan Doboș a cărui scriitură m-a cucerit, pe Marian Coman, care a introdus mitologia românească în fantasy cu seria Haiganu sau Gabrielle Guvenel o autoare care are un suflu proaspăt și modern în seria ei Eria.
Revenind la Sergiu Manta, ce alte aventuri cu acest personaj ne pregătești? Și, în general, ce planuri pe viitor ai?
Cu un pic de noroc, în toamnă va apărea un nou roman din seria aventurilor lui Sergiu. Va fi un pic altfel decât celealte două, dar sper să-și păstreze fanii… și fanele! 🙂 Acum, în mai, va apărea o antologie romance și oricât de surpinzător ar părea, am și eu o povestire acolo. Nu este o istorie de amor clasică, dar sper să le placă cititorilor. Nu vreau să sperii pe niemeni, dar am în lucru și un roman SF. Vom vedea cum și când va ieși. Vor mai fi și alte mici surprise, pe care le vom dezvălui la momentul oportun, cu atât mai mult cu cât editura Tritonic, care îmi dă un vot în alb cu fiecare carte publicată, împlinește în acest an un sfert de veac de când rezistă pe piață, ceea ce nu e puțin lucru.
Mulțumesc.
Eu îți mulțumesc.
