Acum un an și ceva au dispărut de pe piața de publicații SF tipărite revistele CPSF și Galileo. Motivul a fost lipsa unui rezultat comercial, pentru că doar entuziasmul și voluntariatul nu pot suplini cheltuielile legate de tipărire și distribuție. Anul acesta cu surprindere și speranță au apărut două noi reviste. Paradoxul, revista asociației Wells – Timișoara, și revista ZIN, fiction, fantasy & horror. În ordine alfabetică:
Argos Trei
Argos Trei (editura Tritonic) este o antologie, o selecție a celor mai bune proze apărute în revista online Argos Magazine. Revista Argos este editată de Michael Haulică. Cuprins:
Michael Haulică – Cuvînt înainte
Roxana Brînceanu – O femeie de succes
Valeriu Tudose – Scrisoare din Iordania
Lucian-Dragoș Bogdan – Tratament nediscriminatoriu
George Lazăr – Protorăzboinicii
Eugen Cadaru – Comoara din camera de piatră
Aurel Cărășel – Galaxia sudică
Irina Georgescu – Incredibilii Lou și Phil
Narcisa Stoica – Himera
Diana Alzner – Turnul
Cristinel Dâdăl – Neodihna
Florin Purluca – Arzi, Costică, arzi!
Teodora Matei – Fetița-de-diamant
Revista Helion #5-6 / 2017
Revista Helion, varianta tipărită, a Clubului de Anticipație Helion din Timișoara, a scos anul acesta trei numere duble. Ultimul număr 5-6 / 2017 are un sumar bogat de proze SF, eseuri, recenzii, bandă desenată, semnal editorial și opinii. Revista debutează cu un editorial semnat de Cornel Secu, cu titlul Romcon, 38. În editorial se rememorează momentele principale ale RomCon-ului 2017 Râmnicul Vâlcea, cu părțile lui bune, dar și cu cele mai puțin bune.
Povestirile, grupate sub titlul Laborator SF sunt următoarele: Lucian-Vasile Szabo – Iar dimineața va veni; Liviu Surugiu – Pulsar; Sergiu Someșan – Cronobuzul; Andrei Panțu – Șanțul; Adrian Mielcioiu – Celălalt tărâm. Tot în proză debutează tânăra Theodora Maria Poșta cu schița A. T. Reality Server – I. În rubrica Meridian S.F. este povestirea The Scar / Cicatricea, de Frank Roger, în traducerea lui Tudor Beșuan.
Concursul „Timișoara peste 100 de ani”, a doua ediție, și-a desemnat câștigătorii. În acest număr se pot citi lucrările următoare: Andreea Andrei – Un om, două vieți și-un destin; Vladimir Dunduc – Timișoara-M. Message.
Revista mai conține: eseurile lui Silviu Genescu – Space opera, de la Cenușăreasă la regina balului și Andrada Cooș – Apariția conștiinței de sine la roboți în S.F. Recenziile de carte semnate Mircea Opriță Un Jules Verne atipic și paradoxal, respectiv Fuziuni și avertismente. Benzi Desenate în rubrica păstorită de Marian Mirescu, fotografii din activitatea clubului, știri și semnale editoriale, rubrica Radar semnată de Cornel Secu. Felicitări colectivului redacțional. Două concursuri într-un an, revista tipărită plus cea online, o muncă deosebită (și voluntară!).
Revista Paradox #28
Revista Asociației „Wells – Timișoara” nu este o noutate absolută. Ea a fost lansată pentru prima oară în noiembrie 1972, sărbătorind odată cu lansarea numărului 28 / noiembrie 2017, 45 de ani! La mulți ani Paradox!
Numărul 28 conține o serie de povestiri science-fiction originale: Silviu Genescu – Transformarea; Alexandru lamba – Upgrademon go (o distopie reușită); Lucian Merișca – Scorbura Miraculoasă; Laurențiu Nistorescu – Statuia (fragment); Tony Chester – Yesterday’s Papers (povestire în limba engleză); Constantin Cozmiuc – Martorii sferulei (fragment); Val Antim – Sunetul biciului și Un vis „pentru doi”.
Nici recenziile nu lipsesc: Antuza Genescu – Frânturi de timp, felii de spațiu. Alexandru Lamba, Arhitecții speranței (tritonic, 2017), Sub steaua infraroșie (Tritonic, 2016); Antuza Genescu – File de jurnal atemporal. Lucian Szabo, Iubita de la miezul nopții (Tritonic, 2017); Györfi-Deák György – Cei mai regali dintre egali.
Povestirile și recenziile de carte sunt completate de eseuri, o prezentare comemorativă a scriitorilor Constantin Cozmiuc și Val Antim, fotografii și amintiri din activitatea Asociației H. G. Wells.
Un număr excelent, o revistă frumoasă ce merită apreciată și căreia îi urăm viață lungă!
Știință & Tehnică # 71
Revista Știință și Tehnică nu mai are nevoie de prezentare fiind binecunoscută pasionaților de știință din România. De remarcat că începând cu anul trecut, sub îngrijirea lui Horia Nicola Ursu, în revistă apar povestiri science-fiction și prezentări de carte SF & F în rubrica Noutăți editoriale.
Numărul 71 / 2017 conține povestirea S.F. Vaccin pentru fiul meu de Nic Dobre. Autorul povestirii este un autor de proză SF în plină ascensiune, debutând în volum anul trecut cu romanul Căldura ghețarilor, roman urmat anul acesta de Un polițist în spațiu (editura Tritonic, 2017). Autorul are și un interviu, luat de Horia Nicola Ursu.
Recomand toate articolele cu un accent pe articolul lui Alexandru Lamba Unde sunt extratereștrii? Relativitatea, între paradoxul lui Fermi și sfera Dyson.
Numărul următor, cel din decembrie 2017, va avea ca supliment volumul Pulsar de Liviu Surugiu. Nuvela Pulsar, care dă titlul volumului, a câștigat Concursul Național de Proză Scurtă Helion, ediția a 32-a. Felicitări, Liviu Surugiu!
Revista ZIN #2
Revista ZIN este la al doilea număr, lansat la Târgul de Carte Gaudeamus (primul fiind lansat la RomCon Râmnicul Vâlcea). În acest număr se pot citi articole semnate de Daniel Timariu – RomCon de Râmnic; Nic Dobre despre AntareSFest 2017. Analiză și planuri de viitor; Lupișor scrie la aniversarea a 30 de ani de la înființarea String-ului sub poeticul titlu: Cântecul String-ului, sau 30 de ani vibrând pentru știință și literatură. Georgiana Vlădulescu are o prezentare a evenimentului Sci+Fi Fest 2017, organizat de revista Știință și Tehnică la Biblioteca Națională din București: Viitorul e pe mâini bune, iar Vlad Frânghiu oferă o scurtă privire asupra a ceea ce a fost Filit Iașul presărat cu praf de stele…
Urmează povestiri de Andrei Gaceff – Rondul păsării roc; William Ledbetter – Lungul drum al nopții către zi (Premiul Nebula 2016), în traducerea lui Petru Iamandi; Liviu Surugiu – Alegere; Nic Dobre – Concediu la țară. Victor Cilinca – Zombra; Victor Martin – Coletul.
Urmează o a treia parte a revistei ce începe cu articolul lui Eugen Lenghel despre Utopiales, Nantes 2017 – Jurnal de călători, continuă cu un interviu luat de Lucian Oancea lui Marian Coman și încheie cu un fragment din interviul lui de Eduard Pandele lui William Ledbetter.
A patra parte este dedicată [con]științei. Articole de Cristian Presură, Lucian Oancea și Monica Huhudui.
Revista încheie cu articole din zona artelor vizuale. Un profil artistic al lui Marian Mirescu, cronică de film de Adela Ghidoveanu, Irina Margareta Nistor are o interveție despre filmul SF. Nu puteau lipsi recenziile de carte: Lucian Oancea scrie despre eu 2.0 de Dan Doboș iar Cristina Ghidoveanu despre Greva păcătoșilor de Florin Chirculescu.
Felicitări Lucian Oancea, Marius Bucur, Cristina Ghidoveanu, Viorel Pârligras, Eugen Lenghel, Liviu Surugiu și restului echipe redacționale!
UPDATE
Revista Zin #2 poate fi cumpărată online de aici:
https://www.okazii.ro/revista-zin-numarul-2-2017-science-fiction-fantasy-horror-sf-a192181150
https://www.olx.ro/oferta/revista-zin-2-science-fiction-fantasy-horror-ID9ROTp.html