În general, noi, oamenii, ne pricepem la toate. Ştim ce medicament e cel mai bun pentru o boală, cum se repară orice lucru, ce tehnică trebuie folosită într-un meci, cum se conduce o ţară şi câte şi mai câte. Evident, avem în mintea noastră cea-mai-genială (sic!) carte frunzărită vreodată de cineva pe faţa Pământului. De fapt, poate chiar din galaxie.

Desigur, de la ideea de geniu până la produsul finit e cale lungă. Sunt destui cei care „ar scrie, dar n-au timp”. Alţii duc la bun sfârşit demersul – care târâş-grăpiş, care mai entuziaşti – apoi, după ce au scris izbăvitorul SFÂRŞIT, se culcă seara împăcaţi, convinşi că, a doua zi de dimineaţă, toţi oamenii planetei se vor trezi cu revelaţia că, în sfârşit, cineva a scris CARTEA, iar ei trebuie musai să pună mâna pe ea.

Preambulul acesta conţine o doză bună de ironie, după cum se poate observa. O parte însemnată este şi autoironie, întrucât m-am regăsit în diferite etape ale vieţii mele în posturile descrise. Dar are şi rolul de a atrage atenţia că, la fel ca în orice altă meserie, scrisul poate avea nevoie de îndrumări.

Există diverse metode prin care pot fi primite acestea – de la cenacluri literare până la ateliere de scriere creativă. Lor li se adaugă diverse materiale online, ori cărţi în domeniu – unele traduse şi la noi. Nu ştiu dacă mai există vreun autor autohton care să fi publicat un volum dedicat acestui subiect, ori dacă Dănuţ Ungureanu este primul. Până la urmă, cred că nici nu contează. Important este că experimentatul şi prolificul scriitor a publicat cartea Autor de unul singur (2016, editura Tritonic, 106 pag., ISBN 978-606-749-173-9).

Meticulos, el tratează în volumul cu pricina toate problemele legate de actul creator. De la apariţia ideii, la creionarea sinopsisului, conturarea personajelor, construirea intrigii şi până la încheiere şi numeroasele revizuiri menite să şlefuiască textul, dându-i forma potrivită.

Ce mi-a plăcut foarte mult la această carte este faptul că autorul nu vorbeşte din înălţimea unui turn de fildeş, nici nu oferă platitudini pentru a-şi afirma o oarecare superioritate. Nu. Tot ceea ce prezintă este raportat la experienţa sa, la problemele întâmpinate în îndelungata carieră literară şi de soluţiile descoperite, în timp, la acestea. Mai mult, recunoaşte deschis că fiecare experienţă a scrisului are particularităţile sale şi, implicit, se poate lovi de lucruri pe care nu le-a tratat în carte.

Un alt plus al volumului îl reprezintă structurarea lui. Dănuţ Ungureanu nu povesteşte haotic, ci îşi organizează materialul în aşa fel încât, în orice moment, cititorul să poată reveni cu uşurinţă la un aspect sau altul. Mai mult, la finalul fiecărui capitol recapitulează elementele de bază discutate. Prin urmare, autorul oferă un ghid, fără a fi intenţionat neapărat asta.

Cu manuscrisul gata, predat unui editor dispus să investească în el, transformarea în carte a început. Un drum lung şi anevoios a ajuns la final. Sau… nu?

În ziua de azi, promovarea este la îndemâna oricui. Distanţele nu mai reprezintă o problemă, numărul de persoane cu care putem intra în contact creşte exponenţial. Internetul ne oferă, practic, acces nelimitat oriunde, soluţii pentru orice dorinţe şi orice tip de buzunar.

În mod cert, indiferent ce capodoperă va scrie cineva, populaţia globului nu se va trezi a doua zi dimineaţă cu revelaţia acestui lucru. Este nevoie de promovare, de o strategie de marketing, astfel încât autorul şi creaţiile sale să devină familiari cât mai multor persoane, să ajungă la cât mai mulţi cititori potenţiali.

Laurence O’Bryan dedică o întreagă carte acestei etape. Este vorba despre Social media sunt dinamită! (2015, editura Tritonic, 118 pag., ISBN 978-606-749-074-9 (ediţia originală 2015)) şi face asta din postura celui venit dintr-o generaţie mult mai limitată ca mijloace de interacţiune, dar având o minte extrem de deschisă, capabilă să vadă avantajele tehnologiilor actuale.

La ce poate folosi un cont de Facebook? Dar unul de Twitter? Instagramul e doar moft al tinerilor prea-dornici-să-se-pozeze-din-toate-unghiurile, sau poate fi integrat într-o campanie de promovare a imaginii? E bine să-ţi faci un blog? Sau e mai util un site? Ori, poate, fiecare dintre aceste instrumente – şi altele din mediul online – are beneficiile sale, de care poate profita un scriitor pentru a se promova?

Iar dacă răspunsul la ultima întrebare este „da”, cum se realizează dozajul optim fiecărui caz în parte, evitând riscul de a deveni prizonierul unor platforme care răpesc din timpul de scris sau, mai rău, pot creea dependenţă?

O’Bryan structurează informaţiile la fel de bine cum o face Ungureanu – având grijă ca orice idee să poate fi repede regăsită de cititor. Mai mult, tot ceea ce spune provine din experienţa proprie.

Am tratat împreună cele două cărţi pentru că, după părerea mea, sunt legate. Fireşte, pentru cei ce consideră că arta înseamnă doar talent (şi, eventual, suferinţă), că nu poate fi grăbită, că nu trebuie banalizată prin introducerea conceptelor comerciale (în sensul de a o trata ca pe o meserie ca oricare alta), volumele acestea sunt irelevante. Însă pentru cei care aspiră la construirea unei cariere scriitoriceşti, ce sunt de părere că arta înseamnă 10% inspiraţie şi 90% transpiraţie, cred că Autor de unul singur şi Social media sunt dinamită! reprezintă instrumente extrem de utile. Poate că unele informaţii regăsite acolo vor fi fost deja intuite/folosite, dar ansamblul creat de Dănuţ Ungureanu şi Laurence O’Bryan este, cred eu, un ghid bine închegat, benefic aspiranţilor şi scriitorilor de pe piaţa literară autohtonă.