Poate că numele de Daniel Abraham nu spune prea multe publicului român, dar cu siguranță celor pasionați de SF numele de James Corey le este binecunoscut din seria The Expanse, un considerabil succes editorial afară – atât de mare, încât s-a făcut și un serial pe Syfy Channel. Ei bine, James Corey nu există „per se”, ci este un pseudonim pentru Daniel Abraham și Ty Franck, așa că dacă v-a plăcut Trezirea Leviatanului (apărută tot la Paladin), merită să încercați și acest light fantasy al lui Abraham. Dacă nu… ei bine, cu atât mai mult: pe mine Leviatanul nu m-a impresionat deloc, însă Calea Dragonului da! Mai ales că în SF-ul cu pricina mi s-a părut evident că unul dintre cei doi autori este mai bun, fără să știu care, iar acum sunt lămurit: Abraham e veriga puternică.

De ce spun eu „light” fantasy, deși seria este catalogată „high fantasy”? Pentru că, la fel ca la seria Gheață și Foc a lui R.R. Martin, unde o spoială de fantastic ascunde un excelent roman istoric (Războiul celor Două Roze, după cum sunt convins că știți), nici Calea Dragonului nu este vreun Tolkien, ci o repovestire a  complicatelor ițe renascentiste din Italia de secol XV, cu imixtiunile mai puternicelor regate francez și spaniol. Ca să fiu mai clar, citirea ei m-a dus cel mai mult cu gândul nu la alte serii fantasy, ci la seriale precum Borgia și, mai ales, Medici. Motivul fiind, probabil, că linia narativă principală este legată de… o bancă. Nu una romatică pe care oftează prințese, ci din aceea de produs bani, galbeni cu care apoi se leagă și dezleagă dinastii, se impun decizii politice și se ridică ori doboară eroi și ticăloși.

Ei bine, această surprinzătoare combinație, fantasy + bancheri, indivizi deloc predispuși a deveni personaje de aventuri de capă și spadă, nu este decât vârful icebergului la cum poate Abraham să se joace cu tropi literari și prejudecăți sociale pentru a crea amestecuri total neașteptate, dar perfect credibile. Unul dintre ele, de exemplu, este chiar personajul principal al cărții, o puștoaică pe nume Cithrin bel Sarcour; da, și eu mi-am dat ochii peste cap: ce șablon mercantil! Ce păcăleală pentru mine să mă aleg cu un YA! Însă nu este așa: Calea Dragonului nu este deloc YA, ci un fantasy adresat unui public matur și de preferat deja experimentat în fantasy (ca să aprecizeze finețea lui Abraham). Adolescenta respectivă nu a fost o alegere facilă pentru atras un anumit public, ci una foarte inteligentă, deoarece în unele momente cheie ea ia niște decizii pe care mintea unui băiat de vârsta ei, sau a unei femei mai mature, le-ar gândi altfel. Dar care, perfect potrivite pentru felul în care ar gândi o fată la acea vârstă, sunt exact cele necesare pentru ca arcul ei narativ să se conexeze cu altele și să conducă la o poveste și captivantă, și credibilă.

De fapt, dincolo de priceperea lui Abraham de a se juca inteligent cu mintea cititorului pentru a-l surprinde (și revin imediat la aceasta), principala calitate pentru care eu recomand acest roman drept o lectură excelentă este credibilitatea. Da, este un fantasy într-o lume cu numeroase rase fantastice și cu dragoni și o zeiță-păianjen și așa mai departe, dar totul este extrem de convingător: și fiecare personaj, și gândurile și deciziile lor, și lumea din jur, perfect funcțională social și economic. Precum și, „la piece de resistance” și cea mai grea de realizat, asamblarea tuturor acestora într-un tot pe care… îl crezi.

Ca cititor, îl simți nu doar demn de crezare, ci de-a dreptul adevărat. Puține serii fantasy reușesc această performanță foarte dificilă, prin însăși natura lor: sunt povești, spun povești, se simt drept povești. Și aici nu mă refer doar la Tolkien, a cărui lume, deși fantastic de imersivă, nu ai cum să nu o percepi drept mitică, dar chiar și la Martin: oricât de tare ne pasionează, nu cred că cineva a simțit vreodată senzația că poate să iasă până afară pe stradă și să dea peste Vyserion sau Ceilalți. Singurul alt autor de fantasy care te face să crezi că te poți împiedica la piață de personajele sale, sau să-i vizitezi orașele, ori să-i trăiești legile ori economia, este pentru mine Abercrombie, în seria Prima Lege. Iar Abraham reușește perfect acest lucru: când îi citești carte, simți că totul este… ESTE. Există și funcționează natural.

Un alt punct comun cu Abercrombie, că veni vorba, este atmosfera „grim” de decadență, de fărâmițare, de lipsă de busolă morală sau socială. De lume care merge mai departe mai degrabă bezmetică, din inerție, egoism, lăcomie și foame de putere, fără o țintă clară și cu amenințări și oportunități diverse, venind simultan din părți diferite. Poate că acest sentiment de puternică asemănare cu Uniunea lui Abercrombie provine și din faptul că amândouă sunt urmașe ale unei (foste) mari împărății, în mod evident la ambii scriitori inspirat din Imperiul Roman; sau de la stilul de a urma în paralel câteva fire narative centrate pe personaje diferite, care se influențează reciproc și la un moment dat se întâlnesc; ori de la perspectiva personajelor, provenite și din alte clase decât cea aristocratică (precum la Martin, a cărui lume e văzută doar de sus în jos). Oricare ar fi motivul, Calea Dragonului a avut același efect entuziasmant asupra mea ca și Prima Lege din cam aceleași cauze, enumerate mai sus, astfel că le consider recomandări reciproce: v-a plăcut Abercrombie? O să vă placă și Abraham. Și viceversa.

Acum să revenim puțin la cealaltă mare, foarte foarte mare calitate a cărții și autorului: capacitatea de a surprinde. Și nu oricum, ci utilizând elemente narative răs-folosite și aparent banale. Dragoni? Da, dar nu drept dușmani fără minte, nici ca bestii îmblânzite și folosite, ci ca demiurgi și constructori. Rase fantastice multiple și diverse? Da, dar fără generalizări (știți voi, elfii-s delicați, dwarfii-s curajoși șamd), ci cu personalități individuale și mai influențați de propriile preferințe decât de rasă. Un personaj puștoaică? Da, dar care are slăbiciuni și puncte tari independente de vreun „Oh, El!” și evoluează într-un fel de… cămătar. Alt personaj, cărturar pasionat de istorie, nobil de mâna a doua (Geder Palliako)? Da, dar capabil, în circumstanțele potrivite, de genocid sau eroism, în funcție de interpretare și de tabăra cui judecă. Un aristocrat demn, onorabil și un adevărat exemplu de moralitate (Dawson Kalliam)? Da, dar poate că depinde de perspectivă dacă moralitatea și simțul onoarei sunt inerent pozitive, în funcție de unde te uiți la efectele lor. Și tot așa: povestea pare să evolueze banal, însă apoi ceva o frânge în direcții complet neașteptate. Personajele, cât se poate de umane, evoluează, involuează și se schimbă, greșesc ori au un exces de generozitate, urmat de-o mârșăvie. Ca-n viață.

Și să nu credeți că Abraham este doar un bun inventator de povești (ca Glen Cook de exemplu, care fascinează prin poveste și zgârie prin scriere); nu, Abraham știe să le și pună într-o formă fluentă și captivantă, cu ritm și scriitură foarte bine susținute. Nici nu inundă cu detalii, nici nu scârțâie cu propoziții seci (traducerea este și ea perfect la înălțime); nici nu plictisește, nici nu abuzează de factorul „wow” (ca-n Leviatan); nici nu te grăbește, nici nu te enervează cu lentoare. Pe scurt, reușește să echilibreze totul la fel de perfect și-n scriere, permițând o lectură plăcută și deloc obositoare (cum Martin poate fi pe alocuri), pe cât de perfect echilibrează și liniile narative sau faptele personajelor.

Defecte? O grămadă de rase umanoide, irelevante de fapt pentru poveste și imposibil de reținut. Dragonii sunt, cel puțin în prima carte, la fel de inutili și par adăugați ulterior, fiindcă sunt la modă. Nu chiar toate personajele evoluează surprinzător, unele (ca Wester) rămân șabloane (cel puțin deocamdată).


calea-dragonului-cover_big

Calea dragonului – Daniel Abraham

Editura Paladin, 2016
Trad. Laura Ciobanu
hardcover, 269 p, 140×210 mm
ISBN 9786068673172

”După dispariţia dragonilor, care au stăpânit lumea cu mii de ani în urmă, Pământul este populat de treisprezece rase umanoide. Deşi reuşesc să clădească o societate cvasi-instituţionalizată, în care cetăţenii trebuie să respecte reguli stricte, urmaşii dragonilor nu-şi pot înfrânge natura războinică. Atunci când Regatul Antea ridică armele împotriva oraşului liber Vanai, pe care vrea să-l supună, cavalerul Geder Palliako, tânăra Cithrin și căpitanul Marcus Wester pornesc în aventura vieţii lor, iar destinul îi va aduce împreună pe Calea Dragonului.” 

Oricine poate scrie pe Helion Online. Mult succes!