— Copile, încă mai ai chef de palavrageală? rosti din senin cavalerul în timp ce-și ștergea stropii de vin și de grăsime din barbă.

Aha, exact cum spunea în carte. Acum trebuie să mă prefac că nu mi-e frică de el.

— Dacă ţii neapărat… Însă dacă mi te mai adresezi așa, aștept să te îmbeţi să adormi, te leg fedeleș și te bag eu într-un sac.

— Bine, tinere luptător, e mai bine așa? Probabil ai o anumită imagine despre cavaleri, iar eu ţi-o stric.

Chiar toată lumea mă citește ca pe-o carte deschisă? Atât de nătâng par? În loc de răspuns, goli un pahar de vin dintr-o sorbitură și îl trânti zgomotos pe masă. Regretă că nu avea antrenamentul tatălui său în această privinţă. L-ar fi ajutat să treacă mai ușor peste mahmureala de a doua zi.

— Hai să-ţi zic gluma mea preferată, spuse cavalerul. Știi de ce beau bărbaţii? Unii beau că au femeie, alţii beau că n-au femeie. Ha, ha! Maţe de cal mort! Ai înţeles? Deci, ce spuneai. Ah, da… cavalerii beau ca să uite căcaturile pe care le fac în bătălii. Luptă pentru că așa le cere regele sau maestrul, nu că simt că așa e corect. Iar când nu-s la război, trebuie să lupte cu mintea care le zboară la ororile comise. Sânge, maţe, carne și căcat. Asta au în cap în fiecare zi. Nu-i nimic nobil să lupţi cu ţărani și fermieri luaţi cu arcanul la oaste. Nu-i nimic nobil să omori copilandri de vârsta ta doar pentru că n-au avut norocul să se afle în armata învingătorilor.

— De ce-o faci atunci? deveni Erin și mai curios. Într-adevăr, ceea ce aflase îi distrusese imaginea pe care o avea despre eroii în armură de metal, dar faptul că avea ocazia să vadă ce se ascunde în spatele cortinei îi era mai de folos.

— Pentru că nu știu să fac altceva. De mic am fost bătăios. Îmi făcuse taica o sabie de lemn, îmi puneam în spate o mantie de sac, încălecam pe un par și urlam în gura mare că plec să salvez lumea. Că doar auzisem, ca și tine, de nobilii cavaleri. Cai morţi pe pereţi… aș, nobili. Am crescut, și necazurile se ţineau de mine ca scaieţii de coada calului. Săraca mămucă, plângea de fiecare data când eram biciuit de gărzi sau băgat în temniţă. Odată, la cârciumă, am pocnit un cavaler. Nu voi să mă laud, dar parcă l-o trosnit un taur. I-o trebuit grămadă de timp să se adune de pe jos. După asta, au venit alţi cavaleri. M-așteptam să mă snopească de să-mi murdăresc izmenele. Sau chiar să mă scurteze de cap. Ăștia mi-au propus să merg cu ei… Mi-am luat adio de la părinţii mei și, de atunci, nu i-am mai văzut niciodată.

Acolo e și-un om, nu doar un bolovan. Se ascunde bine. Așa-s și eu cu ai mei? Ce-or face acum, săracii?

Un văl de vinovăţie și tristeţe se așternu peste inima lui Erin, însă tot voi să cunoască mai mult.

— Mai sunt în viaţă?

— Din câte știu eu, da. Mai dai un rând de băutură?… Hangiule, unde ești?… Unde… Da, știu…. trăiesc și sunt mândri de fiul lor care a plecat de jos și a ajuns cavaler. Ca și tine, își imaginează că sunt un nobil care pleacă la luptă în armură strălucitoare, cu puhoi de servitori, cântăreţi și poeţi după el, care să-i cânte gloria. Nu vreau să știe că am ajuns o brută nesimţitoare care își îneacă amarul în băutură, păcălind moartea de pe-o zi pe alta. Pe sângele primului meu cal mort, cum pot eu să mă duc în braţele lor, când din bălţi și smârcuri strigă cei pe care i-am oprit eu să se mai întoarcă la părinţii lor?

Erin se cutremură. Nu se gândise niciodată astfel. Văzuse mereu partea plină a paharului, așa cum făcea toată lumea. Nu-și imaginase că spoiala de glorie și strălucire se așeza peste un strat gros de schelete, blesteme și vieţi distruse.

— Sunt părinţii tăi, totuși. Și știm că războaiele nu au nimic sfânt.

— Nici eu, tinere… nici eu. Toată viaţa mea, dacă stau să trag linie, a însemnat doar omoruri, băutură și femei. Mi-e dor să plec iar la război. Băutura nu mă ameţește niciodată suficient cât să uit de mine, iar femeile nu mă ameţesc nici măcar cât băutura…

Bolovanul ăsta bea mai mult decât un sat întreg la o nuntă. Sper să ne-ajungă monedele. Cred că sub straturile de metal, jeg și prostie se ascunde totuși un om loial și corect.

— Lasă, cavalere. La femei nu mă pricep nici eu, băutură ai destulă cât să îmbeţi un regiment de soldaţi, dar măcar un război cum n-ai mai văzut pot să-ţi dau.

— Io zic că tu ești mai beat ca mine, comandante Erin. Demoni, fantome, vrăjitori? Io cred că alergăm după cai morţi pe pereţi. Sau poate că tu nu ești beat, ci io-s nebun că am acceptat o asemenea misiune, pe…

Da, pe caii tăi morți și mațele lor pe pereți, pe tavan sau mai știu eu pe unde. Nebun sunt și eu, că dacă nu era femeia aia, m-ascundeam sub o piatră și mă pișam pe mine de frică.

Conștientizarea propriilor motive îl făcu pe Erin să se simtă mai vinovat, dar și mai apropiat de omul din faţa sa. Simţi că începuse să îl câștige de partea sa. Fusese mai ușor decât se așteptase și spera ca legătura să rămână și după ce aburii alcoolului s-ar fi ridicat. Nu avusese mulţi prieteni până atunci, iar cei pe care îi considerase așa rămăseseră în urmă, ca într-o altă viaţă.

— Cavalere Bram, hai să bem amandoi, războiul ăsta poate aștepta până ne-om trezi din beţie.

Ciocniră cu atâta forţă paharele de metal, că Erin se temu să nu-și fi rupt mâna. Faptul că găsise încă un om care se simţea la fel de singur și de nenorocit ca el era un motiv de sărbătorit. Prietenii ţi-i trimite Tatăl, atunci când ai nevoie, îi spusese bibliotecarul demult.

— Parc-aș avea chef de-o încăierare, da nu-i nimeni pe-aici. Uite sfat de la un cavaler: să nu caftești niciodată hangiul sau cârciumarul. Că-ţi toarnă ăla otrăvuri de te caci pe tine ca un copil de ţâţă. Deci lumea o să fie salvată de doi beţivani. Ești sigur că avem șanse?

— Nu, deloc… rânji Erin, dar în acel moment nu-i păsa.

— Atunci să bem pentru asta, râse și cavalerul… Dreptate și onoare! Și prostie, aș putea spune…

Ciocniră încă dată, veseli de parcă misiunea lor s-ar fi terminat deja.


nebunul-alb-allex-trusca-copertaFragment din romanul Nebunul alb, de Allex Trușcă, publicat la editura Pavcon.

Pret librarie: 32 lei
Autor: Allex Trușcă
Imaginea copertei: Alexander Zudor
Foto copertă: Cosmina Contu
Coperta: Arh. Andrei Nicolescu
Nr. pag.: 276
ISBN 978-606-9057-03-2

Descrierea editurii

„Ce este Nebunul alb? Arena unei lupte divine, o alianţă a sufletelor, o regăsire a speranţelor, o uniune a fiinţelor. Allex Truşcă, prin intermediul volumului Nebunul alb ne aruncă în cea mai epocală luptă a Binelui contra Răului. Şase bătălii a cărat lumea, şase bătălii le-au furat iubirile, persoanele dragi şi chiar sufletele, şase bătălii din care au supravieţuit la limită, sacrificând până şi propriul suflet.

Acum ne pregătim pentru a şaptea bătălie. Întunericul şi-a refăcut forţele, piesele au fost din nou aranjate, iar jucătorii sunt pregătiţi să-şi pună în practică strategia victoriei. Dar oare fiinţele lumii sunt pregătite pentru jocul macabru al celor puternici?”

Diana Daniela Macovei

„Împletește vise, premoniții, elemente paranormale, un strop de filosofie și magie, într-o poveste fantastică plină de aventuri, în care creaturi mitice se înfruntă, având la bază clasica temă a Binelui și a Răului, a Luminii și a Întunericului. Un basm frumos pentru cei mari…”

Delicateseliterare.ro