Suspendat cu capul în jos deasupra camerei de eclozare, Slobnorp desprinse filtrul care obtura conducta de ventilaţie. În timp ce manevra grilajul, un şurub căzu şi ricoşă cu zgomot pe podeaua aflată la zece metri mai jos. Moluscantul înlemni şi aşteptă câteva clipe, dar nu apăru niciun gardian. Convins că nu fusese reperat, Slobnorp strânse în dinţi mânerul recipientului pentru probe biologice, apoi, lăsând o dâră de mucus pe perete, îşi continuă coborârea către ouăle care se scăldau în lumina ultravioletă din incubatorul imperial. Totul fusese plănuit din momentul în care aflase de negocierile de pace organizate de Federaţia Intergalactică.

Conflictul dintre centaurieni şi mantoizi dura de secole. Deşi diferite din punct de vedere fiziologic şi cultural, cele două specii erau la fel de avansate tehnologic, astfel că, în ciuda luptelor câştigate şi de o parte şi de cealaltă, războiul nu părea că va fi decis în următoarele decenii. Popoare şi alianţe planetare mai mici fuseseră antrenate fără voia lor în luptă şi deveniseră pe rând victime colaterale ale celor două civilizaţii care dominau această parte a Universului.

Comerţul si comunicarea interstelară se prăbuşiseră de nenumărate ori, iar convoaiele cu refugiaţi căutau găzduire în alte teritorii. Cu un braţ al galaxiei în pragul colapsului, Calamiteea Wurlizer, preşedinta Federaţiei, decisese să pună capăt odată pentru totdeauna acestui război. Tratativele urmau să aibă loc pe K2-9b, o planetă aflată în teritoriu neutru, la egală distanţă de capitalele celor două imperii.

„Quasarium”, restaurantul condus de Slobnorp, cel mai faimos chef din Univers, primise misiunea de a asigura bucatele din timpul dineului oficial. Observatorii din partea Federaţiei şi agenţiile de securitate sosiseră cu două săptămâni înainte şi scanaseră fiecare colţişor al sălii de recepţie şi al bucătăriei, în căutarea oricărui obiect sau armă care ar fi putut compromite siguranţa consiliului de pace. Slobnorp însuşi făcuse o selecţie extrem de riguroasă a celor care aveau să fie prezenţi în timpul pregătirilor, pentru a elimina orice posibil agent secret infiltrat în personal.

Prima zi de negocieri începu tensionat. Misiunile diplomatice ajunseră în acelaşi timp pe orbită. Calamiteea asoliză prima, dar celelalte două nave nu dădură niciun semn vreme de câteva ore. La un moment dat, o trapă se deschise în crucişătorul mantoizilor, urmată o clipă mai târziu de poarta hangarului din nava centauriană, însă nimic altceva nu se mai întâmplă. Sătulă să mai aştepte în astroportul dezolant, în care aranjamentele florale începuseră să se veştejească, iar membrii fanfarei îşi acordau instrumentele o dată la fiecare jumătate de ceas, preşedinta lansă un mesaj către comandanţi, întrebând ce se petrece. Din partea amiralului mantoid primi mesajul: „Preşedintele celeilalte naţiuni nu este cu adevărat un omolog, întrucât aparţine unei caste inferioare celei în care se află Celesta împărăteasă Xar’nis. Conform uzanţelor imperiale, el trebuie să se afle pe sol înainte ca Celesta Xar’nis să coboare din cer, ca o dovadă de respect şi închinăciune.” Centaurienii răspunseră: „Pentru a ne convinge că nu este vorba despre o capcană, invităm cealaltă delegaţie să asolizeze prima, ca un gest de bună credinţă. Centaurienii nu se ploconesc în faţa nimănui.”

În cele din urmă, după alte câteva ore, navetele prezidenţiale asolizară simultan. De cum cei doi lideri apărură, o cacofonie izbucni din instrumentele fanfarei. Întrucât niciuna din cele două specii nu acceptase ca imnul său să fie cântat al doilea, melodiile fură interpretate simultan, spre îngrijorarea celor doi dirijori, care încercară să ţină pasul unul cu celălalt. Cei doi lideri abia dacă se băgară în seamă unul pe celălalt şi trecură pe lângă preşedintă fără să scoată o vorbă.

În acea seară, Slobnorp o găsi în barul restaurantului pe Calamiteea, privind abătută la paharul cu „O’Rion Belt” din faţa sa.

– Zi grea? întrebă moluscantul.

– Nici nu-ţi imaginezi. Idioţi, asta sunt amândoi, nişte idioţi vanitoşi! Mi-e imposibil să-i fac să se înţeleagă.

– Mai aveţi mâine o şansă.

– Mda, zise Calamiteea. O şansă de a fi cunoscută drept cea în al cărei mandat a fost ruinată jumătate de galaxie.

– Aşteptaţi până după dineu, zâmbi Slobnorp. O tocăniţă bună poate schimba destine.

Calamiteea se uită la el ca la un nebun.

– Mă bucură optimismul tău, dar nu cred că mâncarea va face diferenţa. Ştiu că te pricepi să faci chestii gustoase, dar e nevoie de ceva mai mult pentru pacea intergalactică.

– Gastronomia înseamnă mai mult decât gust sau textură. A te bucura de nişte bucate reprezintă un dar, o experienţă pe care o împarţi cu ceilalţi. Gătitul este chimie, iar chimia aia reflectă chimia dintre meseni.

– O fi cum spui tu, Slobnorp, murmură Calamiteea şi se ridică de la bar. Un singur lucru îmi doresc, să nu devin maioneza tăiată a istoriei. Un ceas mai târziu, preşedintele Hoomif, cu pantalonii în jurul gleznelor, şedea pe veceul din apartament, căutând pe tabletă un film porno pe care să-1 vizioneze mai târziu. Simţea că se apropie de rut, dar alesese să nu vină la negocieri însoţit de herghelia de concubine. Orice activitate sexuală completă 1-ar fi moleşit şi i-ar fi diminuat agresivitatea pe care miza. O ura pe blestemata aia de Xar’nis, cu toate ifosele ei de împărăteasă, şi nu voia să cedeze nici măcar un sfert de copită în faţa ei. Iar după dineu, când camerele televiziunilor ar fi fost aţintite asupra lor, centaurianul avea de gând să o umilească în public şi să dea un ordin de bombardare a unor colonii mantoide, doar ca să-i vadă ciuda în ochii ăia compuşi şi goi.

Privirea îi zăbovi asupra unuia din titluri, „Iepe fierbinţi galopând pe un izlaz noroios”. În secunda în care salvă clipul în lista de preferinţe, simţi o împunsătură zdravănă în fund. Se cabră şi se uită în gaura closetului, dar nu descoperi nimic suspect. Îşi examină fesele în oglindă, dar nu observă decât un punctişor roşu, ceva mai jos de coadă. Se contorsionă şi mai mult, băgându-şi capul între picioare, sperând că niciun subaltern nu va da buzna peste el în acea poziţie, în care părea că se auto-satisface oral. Da, în mod evident avea o înţepătură, suficient de discretă cât să nu atragă atenţia, dar a naibii de dureroasă. În timp ce-şi masa şalele, se întrebă ce ar fi putut să i-o provoace. Precaut, îşi coborî botul în vasul veceului, dar nu descoperi nimic.

Flăcările lumânărilor de pe masă îi scoteau Calamiteei în evidenţă cearcănele și surmenarea cronică. Încadrând-o de o latură şi de cealaltă a mesei, evitând să se privească, şedeau Hoomif şi impărăteasa Xar’nis. Deşi preşedinta sperase că a doua zi de negocieri avea să aducă o rezolvare provizorie a conflictului, cei doi nechezaseră şi bâzâiseră unul la celălalt, într-o simfonie de învinuiri şi ironizări reciproce. În apogeul certurilor, când nervii tuturor erau întinşi la maxim, Xar’nis găsise de cuviinţă să improaşte cu saliva ei alcalină documentele din faţa sa, în vreme ce Hoomif, ridicat pe picioarele din spate, se apucase să lovească cu o copită în pupitru, ameninţând că centaurienii vor îngropa întreaga civilizaţie mantoidă. Acum, liniştea fu tulburată de apariţia a trei chelneri, care duceau în braţe câte o farfurie acoperită cu un clopot de oţel. În urma lor se târî Slobnorp, suspect de bine dispus. Doar ei patru fuseseră lăsaţi să intre în încăpere, demnitarilor nefiindu-le permis accesul la cina festivă. Bucătarul se apropie de latura liberă a mesei, îşi înălţă braţele către tavan într-o manieră teatrală şi spuse:

– Cinstiţi oaspeţi, chiar dacă în aceste zile s-a vorbit mult despre război, conflict şi moarte, poate că această cină ne va aduce aminte că hrana înseamnă viaţă şi reprezintă una din plăcerile de bază ale existenţei. A-ţi împărţi bucatele cu altcineva este un act de compasiune, de iubire de aproape. Iar dacă negocierile v-au diminuat apetitul, nu uitaţi că pofta vine mâncând, adăugă bucătarul şi le făcu cu ochiul invitaţilor. Aveţi grijă, este fierbinte!

La un semn de-al său, chelnerii ridicară capacele de pe farfurii, eliberând un nor de abur sub care se afla un coşuleţ de foitaj, în care se vedeau bucăţi fluorescente de fungi şi felii crocante de carne într-un sos verzui. Centaurianul adulmecă aromele din castron cu nările dilatate şi fornăind satisfăcut, în vreme ce antenele lui Xar’nis începură să se mişte frenetic. Cu un rânjet tâmp pe bot, Hoomif îi ură mantoidei:

– Poftă bună, alteţă!

– Mulţumesc, domnul meu, răspunse Xar’nis, deschizându-şi larg mandibulele, într-un zâmbet.

Calamiteea se uită surprinsă ba la unul, ba la celălalt, neînţelegând ce se petrece. Hoomif tăie cu eleganţă o felie de carne, o înfipse în furculiţă, se ridică de la masă, traversă salonul şi veni lângă împărăteasă.

– Dă-mi voie să-ţi ofer această bucăţică suculentă, zise el în timp ce îngenunche lângă insectă, apoi îşi îndreptă furculiţa către gura acesteia.

– Eşti foarte gentil, dragule, murmură ea şi-l mângâie cu cleştele pe antebraţ, apoi luă îmbucătura cu un gest senzual. Mmmm, este delicios, adăugă Xar’nis afectată, şi-l măsură pe Hoomif din coamă până-n copite, zăbovind cu privirea asupra formelor cabaline ale acestuia.

– Ai gusturi impecabile, necheză preşedintele. Sunt convins că poţi să identifici o carne de calitate din momentul în care îţi pui gura pe ea.

– Vorbele ţi-s la fel de dulci precum parfumul, armăsarule.

Preşedinta trase deoparte pe Slobnorp.

– Ce naiba se întâmplă cu ăştia doi? murmură ea, în timp ce invitaţii continuau să gângurească drăgăstos.

– Sunt pe cale să se împace. Mă rog, poate mai mult de atât, rânji moluscantul. A fost nevoie doar de un ingredient adiţional.

– Le-ai pus droguri în mâncare?!

– Nu chiar. De altfel, toate ingredientele au fost verificate de către trei agenţii de securitate. Atunci când masa îţi e controlată de servicii, soluţia e în serviciu.

– Adică?

– Vesela din seara asta. E identică cu cea folosită în restaurant, numai că am făcut-o la comandă, în dimineaţa asta. Materialul folosit este acelaşi, însă am adăugat un compus chimic care este eliberat în mâncare doar la temperatura potrivită.

Văzând-o pe preşedintă albindu-se la faţă, Slobnorp o linişti:

– Sunteţi imună la substanţă. La fel şi eu, şi orice altă specie, în afară de mantoizi şi centaurieni.

Calamiteea îşi întoarse iar privirea către Hoomif, care o pipăia de zor pe împărăteasă pe carapacea sa chitinoasă, în vreme ce aceasta se gudura pe lângă el, scoţând un ţăcănit de plăcere din mandibulele sale puternice.

– Am avut noroc, continuă bucătarul. Gângania tocmai a depus o serie nouă de ouă, aşa că incubatorul din anticamera sa e plin de feromoni. Iar tăntălăul e şi el în călduri. La el a fost mai complicat, că a trebuit să-i recoltez moscul din glandele perianale, în timp ce era pe closet. Am folosit o cameră laparoscopică, pe care de obicei o utilizez ca să umplu noninvaziv curcanii de sărbători. Deşi, la cum arată lucrurile, o să umple şi alţii curcanul diseară, chicoti Slobnorp cu nerusinare.

Preşedinta văzu cum centaurianul îşi lepădase hainele, iar acum, cu coama fluturând în vânt, o călărea pe Xar’nis, care scotea un cârâit lasciv şi-şi lovea chelicerele între ele.

– Ce-ai făcut? zise ea îngrozită către moluscant.

– Odată recoltaţi feromonii, i-am amestecat şi am confecţionat farfuriile. Se pare că asta este reţeta păcii în Univers, zise Slobnorp mândru. Şi s-a adeverit faptul că dragostea trece prin stomac.

– N-am cuvinte… îngăimă Calamiteea.

– Un simplu „mulţumesc” este de ajuns.

– Nu, idiotule, nu e deloc bine! izbucni ea. Mantoidele îşi consumă partenerii în timpul împerecherii! Uite!

Slobnorp îşi întoarse privirea exact în momentul în care, cu Hoomif în continuare în spinare, regina își infipse mandibulele în greabănul acestuia.

Centaurianul necheza cuprins de extaz, fără să înțeleagă ce se petrece. Un șuvoi de sânge îi țâșni din rană. Bucătarul luă frapiera plină cu gheață și o azvârli către cei doi, încercând să-i despartă:

 

– Stop! Zât! Nimeni nu se devorează în sala mea de mese.

Xar’nis, absorbită de ritualul de împerechere comestibilă, îl împinse cu cleștele cât colo pe moluscant.

Slobnorp nu apuca sa se ridice de pe podea, că regina își suci fulgerător capul și-l mușcă pe Hoomif de ceafă, retezându-i instantaneu măduva spinării. Din botul acestuia ieși un gâlgâit, iar muschii i se contractară într-un spasm violent, trimițându-i copitele către țeasta insectei cu 600 de kilograme-forță. Carapacea reginei pârâi și un lichid galben verzui împroșcă fețele celor din jur. Mantoida se mai zvârcoli de câteva ori pe dalele de marmură, apoi se prăvali lângă Hoomif, cu picioarele încrucișate ca un gândac de bucătărie. Centaurianul expiră încă o dată și rămase nemișcat, cu ochii lăptoși îndreptați spre candelabrul din salon.

– Asta nu făcea parte din plan, zise Slobnorp jenat și-și șterse câțiva stropi de lichid cefalorahidian de pe față.

Fără să-și poată lua privirea de la cele două cadavre, Calamiteea se luă cu mâinile de păr.

– Ai… Ai distrus totul… orice șansă de pace, orice speranță ca galaxia să-și capete liniștea…

– Am avut intenții bune.

– Mă c*c în intențiile tale! izbucni președinta. Din clipa asta, Federația e direct răspunzătoare pentru cele două morți. Când o să le aduc la cunoștință cele

întâmplate, mantoizii și centaurienii o să declare război tuturor..

În ochii lui Slobnorp apăru o licărire vicleană.

– Foarte bine!

– …adică?

– Dacă vor exterminare, vor primi exterminare.

Ia gândește-te: fără să vrem, am descoperit arma biologică perfectă. Dacă amestecăm feromonii celor două specii, iar apoi îi împrăștiem în atmosfera planetelor lor, obținem o populație extrem de excitată, care dorește să-i f**ă pe ceilalți până la extincție. Desigur, aș informa doar reprezentații de încredere ale ambelor tabere. Nu vrem să profite și alte specii de pe urma acestei descoperiri.

– Slob… ce propui tu este… diabolic.

– Dar eficient. Genocid prin copulație. Sexocid.

Președinta trase aer adânc în piept, își șterse urmele de creier de pe față, își netezi tunica și se așeză la masa cu un aer sumbru.

– Au murit două ființe în seara asta.

– Mai bine sapi două morminte, decât un miliard.

– Amândoi avem mâinile murdare.

– Face parte din procesul de gătire, ridică Slobnorp din umeri. Și nu i-am ucis noi, doar le-am oferit condiții propice.

Calamiteea se întoarse și se uită în ochii-antenă ai lui Slobnorp:

– Ca să fiu sincera, nu-mi imaginam că ai atât de mult sânge rece.

– Sunt o molusca, doamna Wurlizer, am sângele rece în ADN. Iar când lucrezi într-un domeniu cu multă mâncare, ai parte de multă mâncătorie.

Președinta clătină din cap:

– Sper că nu plănuiești să urmezi o carieră în politică. La cum reușești să sucești lucrurile în folosul tău, ai cel puțin stofă de senator. Iar cu niște persoane abile în spate, ai putea candida chiar la președinția Federației. Nu mi-ar plăcea să te am drept oponent.

– Mulțumesc, dar nu sunt interesat. Conduc bucătăria unui restaurant, iar asta e de o mie de ori mai greu.

 

Premiul Special al Juriului la Concursul Național de Proză Scurtă Science-Fiction Helion, ediția a 40-a, 2025