Tar’uk Embassy este un material suplimentar parte a proiectului muzical One hundred thousand stars (100.000 de stele) a cărui parte întâi am prezentat-o în cadrul Clubului Helion cu niște ani în urmă și poate fi (cred că mai poate fi) ascultată pe canalul meu de you-tube. N-am prea multe lucruri pe acolo și nici prin altă parte, cu excepția revistei Helion SF online.
În urmă cu 800 de revoluții ale planetei Zegma, cel mai aproape corp ceresc de steaua dublă Ehlti-or, speciile Tar’uk și-au coordonat eforturile, surprinzător și extraordinar (și pentru prima oară în istoria sistemului lor stelar) complectând formularul de deschidere a unei ambasade în R’ou’me, capitala celor 100,000 de stele, una dintre cele mai mici dar și mai îndepărtate galaxii cunoscute și observate vreodată de oameni. Sistemul planetar al speciilor Tar’uk (situat la marginea galaxiei respective) este format din patru planete ce gravitează în jurul a doi sori (două pitice albe).
După multe amânări și tergiversări (se întâmplă și prin alte părți sau, cum se mai spune: la case mai mari), solicitarea a fost acceptată și aprobată de Forul Superior Tutelar al Comisiei de înregistrare a sistemelor stelare periferice. Însă, niciunul dintre Tar’uk-ienii care au formulat și semnat cererea de deschidere a ambasadei, nu mai era activ biologic la momentul respectiv…
Aprobarea a fost urmată de o sărbătoare fără precedent pe toate cele 4 planete, fiind o confirmare oficială a faptului că Tar’uk-ienii deveniseră parte integrată a imperiului, cu drepturi și puteri speciale consfințite de noul său statut.
Pentru a exemplifica ceea ce s-a petrecut pe Zegma, pe Altfir, pe Ta-uka-1 și pe Ucub, am scris câteva secvențe muzicale, Tar’uk Embassy este una din ele, probabil veți sesiza că începe și se termină abrupt, de fapt intro-ul și finalul au frecvențe sub 40 Hz și peste 20,000 de Hz. Din păcate, urechea umană nu „aude” aceste sunete.
Ca o notă, comunicarea între Pământ și R’ou’me în timp real este improbabilă. Vizionarii Oko-tom își pot numai imagina ceea ce se petrece în capitala celor 100,000 de stele. Există câteva imagini vechi și fișiere audio, surprinse și descărcate aleator prin canalele găurilor de vierme când folosirea acestor canale era populară și încă legală.
O cerere oficială de deschidere a unei ambasade a pământenilor pe R’ou’me (propusă, ca idee, într-una din ședințele Organizației Națiunilor Unite) este, de asemenea, improbabilă, gratuită și irelevantă.