Miercuri, 13 noiembrie 2024, am fost la proiecția de gală a filmului românesc „Secretul insulei Pin-Up”, o producție a GAT Films Transilvania, ținută la Cinematograful Shopping City din Calea Șagului.
N-am fost sigur că voi ajunge, condusul din Dumbrăvița spre Calea Șagului la 5 pm e de-a dreptul toxic. Dar îmi pare bine că am făcut-o, pentru că am văzut un film cel puțin interesant și am avut șansa să întâlnesc o parte din echipa de filmare, incluzând unul din producători, Ovidiu Radian Vasu (omul cheie aș spune, pentru că  am identificat alți 3 producători și nu mai puțin de 25 de coproducători), Corina Florescu (set designer), câțiva actori, iar pe zoom am putut dialoga cu regizorul și autorul scenariului Alecs Năstoiu și actrița principală Rina Gri.
Filmul a fost turnat într-o clădire abandonată a combinatului de îngrășăminte Azo Mureș, secția de materiale foto, în urmă cu 7 ani și, dacă nu mă înșel, a obținut premiul Best Production design la festivalul de film din Boston, chiar anul acesta.
Am remarcat jocul Rinei Gri care creează un rol foarte convingător, e poate ceea ce m-a atras cel mai mult la film, un film pe care nu știu încă în ce gen să-l încadrez. S-a spus science fiction, nu e SF decât spre final când aflăm că o Inteligența artificială e amestecată în programarea unui joc conceput special pentru Alesia (personajul principal), nu mi s-a părut nici fantastic, chiar dacă două din personaje sunt puse la punct și fixate, la un moment dat, într-o fotografie de familie. Alții l-au încadrat la suprarealism, psihologic, basm, joc (descoperi tot felul de încăperi), aventură etc. Eu aș puncta pe mister. Există și o doză de umor în film, critică socială, dar și câteva nuanțe de didacticism ceea ce puțin m-a deranjat în finalul filmului.
Senzația de mister o ai chiar de la început prin intermediul personajelor exclusiv feminine încât te întrebi, cel puțin eu m-am întrebat, dacă nu cumva asta e miza ascunsă a filmului, o lume imaginară din care bărbații au fost îndepărtați definitv, nemaifiind necesari.
Deși unele cadre mi se par prea lente, filmul are o ritmicitate a lui de care ține și care te ține treaz și ești  interesat să vezi ce se petrece până la final. Mai ales că povestea se adresează și se revelă spectatorului nu numai la nivelul unu, ușor de accesat – repet, datorită jocului impecabil al actriței principale, ci și la nivelul doi și chiar trei, pentru că există o astfel de posibilitatea de interpretare a dialogurilor dintre personaje și ceea ce se petrece în toate acele încăperi labirintice din creierul Alisiei.
Accentuez jocul Rinei Gri și pentru că celelalte personaje nu m-au prea convins, țin mult la jocul actoricesc, nu știu dacă e ceva intenționat, nu cred, mai degrabă o scăpare.
Mi-a plăcut culoarea, lumina…Lulu de Hillerin (directorul de fotografie) și-a făcut treaba, mi-au plăcut costumele chiar, frizurile fetelor și machiajul, sunetul a fost foarte bun (să nu uităm că e un film independent cu buget foarte mic),  chiar dacă s-a vorbit în engleză și accentele vorbitorilor erau cam de peste tot. Aici ar trebui să zâmbesc, știu eu de ce…
Aș scoate partea de animație, apare o valiza pe post de gadget, habar n-am ce simbolistică vehiculează, în care se petrec mereu aceleași lucruri și devine destul de obositoare. Altfel, filmul merită văzut. Și nu numai de români, pentru că subiectul e valabil peste tot, poate mai puțin în Coreea de Nord unde depresiile țin loc de normalitate, pentru mine e un alt exemplu că se pot face filme interesante și cu bani puțini la o calitate care să te facă să cumperi un bilet de intrare la cinema.
Felicit echipa implicată în producția filmului „Secretul insulei pin-up” (un titlu la fel de misterios ca povestea în sine) și îi doresc cât mai multe vizionări, încasări și tot ce se mai urează în astfel de ocazii, eu nefiind un cronicar de film nicidecum.

Las un link pentru cei interesați: https://thesecretofpinupisland.com/