Arheologie pe Proxima Centauri b

(Fragment din „Alpha Centauri: Odiseea care a definit o specie”)

În capitolele anterioare călătoria noastră ne-a dus prin primele decenii a explorării umane în Alpha Centauri, de la primele probe, până la „Odiseu”, prima stație spațială din sistem. În capitolul acesta aș dori să discutăm despre unul din cele mai bizare episoade din istoria omului în Alpha Centauri. Poate chiar din istoria omului.

După cum probabil știi, la 10 ani după ce Odiseu și-a deschis „aripile” în jur la Proxima Centauri, misiunea s-a ambiționat și a decis să trimită un echipaj cu scopul de a crea o stație permanentă pe Proxima Centauri b, una dintre planetele care orbitează steaua. Evident, acțiunea asta era extrem de neortodoxă pentru vremurile acelea. De obicei, în faza inițială, se trimiteau câteva rovere ca să scaneze terenul, să verifice conținutul atmosferic și condițiile meteorologice. Pe urmă, erau trimise câteva echipaje umane în misiuni mai scurte, de maxim un an, ca să facă câteva experimente privind viabilitatea supraviețuirii pe termen lung. Apoi, dacă ieșea matematica, se discuta despre posibilitatea stațiilor permanente.

Cu toate acestea, poate din cauza presiunii politice sau din cauza fascinației culturale din secolul XXII cu planeta, consiliul a hotărât să treacă direct la acțiune. Unii speculează că decizia a fost luată datorită dr. Zaid, președintele consiliului, care știa că la vârsta lui nu o să mai prindă momentul dacă îl mai lungește. Evident, acum știm că misiunea a fost un succes, dar nu putem ignora cât de nesăbuită a fost decizia.

Pionierii au aterizat cu succes și nu după mult s-a descoperit că atmosfera e respirabilă. Nu voi intra în detalii aici despre primii ani ai misiunii și despre viața marină de pe Proxima Centauri b, mai multe informații puteți afla chiar de la Zaid, în cartea lui „Proxima Centauri: Moștenirea mea”, publicată în anul în care a murit. Pentru ceea ce ne interesează pe noi vom sări cu doi ani după aterizare.

În 2145, la stația Pionier 1 ajunge Stephen Zang, personajul nostru principal, ca parte din noua echipă însărcinată cu cartografierea și studierea Zaidiei, unul dintre continentele numite după probabil știi cine.

Stephen Zang era un nume relativ obscur în comunitatea științifică. Era doctor în microbiologie, specializarea lui principală, dar a făcut parte și din câteva misiuni arheologice în tinerețe. Deși meritele lui academice nu trebuie minimizate, în rândul colegilor săi era, mai degrabă, cunoscut pentru modul lui…excentric…de a lucra. Prefera știința aplicată în favoarea celei teoretice, ca să spunem așa. O să înțelegi mai încolo.

După câteva săptămâni pe Proxima b, Zang și un echipaj de 5 inși, toți fumători, inclusiv Zang, au aterizat pe o pajiște din Zaidia, unde începe povestea noastră.

Cei șase inși tocmai terminaseră cartografierea sectorului și urmau să ia cateva probe de sol ca să le studieze. Era vremea pentru o pauză așa că au scos țigările și au început să bage la plămân. Când au terminat, au luat probele și înapoi la bază cu ei. Haideți să ne uităm peste un fragment din jurnalul lui Zang după ce au venit rezultatele probelor:

„Dragă jurnalule, astăzi eu, Andrew, Sandy, Petru, Vlad și Leo probabil că am compromis orice speranță a umanității de a ști despre planeta asta minunată. În lipsa noastră de autocontrol, am încălcat protocolul și am început să fumăm pe pajiște, împrăștiind chiștoace și scrum peste tot. Evident, solul a fost contaminat pe o arie foarte mare pentru că bătea vântul și am mai și fumat pe un deal, ca să „ne bucurăm de priveliște” (ce e drept, aveam ca priveliște un lanț de munți care arăta ca Mordor). Ideea lui Sandy, nu a mea.

Din fericire, am oprit holoînregistrarea așa că nu se poate afla ce am făcut. Am să raportez mostrele astea ca inconclusive și mergem mâine să scăpăm de dovezi. Dacă iau niște probe de mai la adâncime, atunci ar trebui să scap cu basmaua curată.

Ah, blestemat fie viciul…”

Da, ai citit bine, haita de masculi a decis că e o idee bună să aprindă o țigară fără să ia măsuri de precauție, contaminând solul. Din fericire pentru ei, regulamentul spunea că echipajul poate să oprească holoînregistrarea atunci când își iau pauză. Așa că atâta timp cât scăpau de chiștoace, orice problemă care era descoperită de posteritate putea fi ignorată ca rezultatul prezenței umane, combustibil de rachetă, praf etc. Chiștoacele, totuși, ar fi fost mai greu de explicat.

Ziua următoare, A-team-ul a revenit la locul crimei și au curățat. Totul s-ar fi terminat aici și nu am mai fi povestit asta dacă nu era pentru șocanta revelație pe care o avuse Zang în seara aceea.

„Dragă jurnalule, simțeam că înnebunesc astăzi. Am mers înapoi pe deal și am colectat chiștoacele, Mordor tot arăta genial. Ceva nu se lega, totuși! Am fost 6 inși, și am fumat 2 țigări fiecare, dar în total am colectat 11 chiștoace. Mă panicasem pentru o secundă, am crezut că l-am pierdut pe unul. Dar apoi am realizat că Sandy fumase doar una și își băgase chiștocul în buzunar.

Ceva totuși mă bâzâia legat de asta. Acum după cină am realizat ce! Dacă doar 5 dintre noi am produs reziduri, nu ar fi trebuit să fie decât 10 chiștoace? Trebuie să investighez!”

Zang își petrecuse următoarele zile scormonind în gunoi după cele 11 artefacte. A fost o întreprindere mirositoare dar, datorită reputației lui, nimeni nu a pus prea multe întrebări, considerând că probabil e una dintre cercetările lui tipice.

„Dragă jurnalule, adevărul nu mai poate fi negat: este un chiștoc în plus. Nu numai atât, dar nu aparține de niciun brand cunoscut. Ca fapt divers, nu aparține de nici un brand. Este complet alb-gălbui, ceea ce înseamnă că este mult mai vechi decât al nostru. Peste ce am dat? E posibil să fi fost cineva aici înaintea noastră?”

Zang își convocă complicii și începură să se sfătuiască legat de chiștocul impostor. În fază inițială, credeau că au descoperit cauza: Vlad, din motive cunoscute numai lui, își colecționa chiștoacele în pachet și le ducea cu el peste tot, multe dintre ele devenind ușor gălbui. Pe lângă asta, dădea filtrul cu benzen ca să ofere un gust mai puternic, lucru care rezulta în ștergerea brandului de pe țigară. Așadar, ipotetic, chiștocul ar fi putut să cadă din pachet în momentul în care și-a scos a doua țigară.

Ca să testeze teoria, au pus chiștoacele pe masă și au început să le numere. În câteva minute au realizat că ideea e destul de idioată din moment ce trecuseră câteva zile de la incident și Vlad mai fumase câteva; aveau nevoie de un număr aproximativ. Prin urmare, au petrecut câteva săptămâni luând interviuri personalului și studiind arhivele de securitate pentru a afla câte chiștoace avea Vlad în ziua aceea. Probabil acum te întrebi: De ce era atât de important să afle de unde era chiștocul? Crima a fost acoperită, puteau să își vadă de viață.

În cazul lui Zang, putem spune că era pur și simplu curiozitatea lui și modul lui de a fi. Cât despre ceilalți, interviurile post factum cu restul echipei au arătat că Zang a prezentat un argument foarte bun pentru a-i convinge: dacă chiștocul se dovedește a nu fi a lui Vlad, s-ar putea să fie o descoperire care să le schimbe carierele. Ce rău ar fi fost în a cerceta un pic?

După o lună de investigații au reușit să pună două numere pe foaie: 45 și 46. Vlad ar fi trebuit să aibă 46 de chiștoace în pachet dacă nu a scăpat unul pe jos și 45 dacă a scăpat unul pe jos. Acum trebuiau doar să refacă condițiile din ziua aceea pentru a vedea dacă, teoretic, chiștocul ar fi putut ajunge pe jos.

În condiții normale, un experiment este trecut întâi printr-o simulare, pentru a obține rezultatele inițiale, ca apoi să fie pus în practică. Totuși, gașca fumigenelor nu se bucura de luxul acesta deoarece rularea unei simulări ar fi atras prea multă atenție. Așadar, au revenit pe deal și au început să fumeze, zi după zi, săptămână după săptămână. În zilele în care condițiile meteo nu erau favorabile, duceau un ventilator industrial cu ei pentru a simula vântul sau o bulă atmosferică pentru a simula presiunea.

Deși experimentul a fost o risipă colosală de materie cenușie, trebuie să felicităm cei 6 savanți pentru determinarea lor. Timp de șase luni și-au petrecut zilele fumând, în aceeași poziție, în același loc, sub aceleași condiții. După primele două luni, pământul pe care stăteau începea să aibă forma tălpilor, așa că au fost nevoiți să îl remodeleze. O reprezentare frumoasă, deși cam extremă, a banalității științei. Pentru cei care citesc această carte cu ambiții de academia, vă previn că descoperirile care scutură lumea se întâmplă doar în filme. De multe ori, cam așa arată o zi obișnuită.

După ce trecuse cele șase luni, au reușit să refacă poziția exactă a tuturor chiștoacelor, în afară de cel cu pricina. Ar fi continuat dacă Andrew nu ar fi avut un atac de cord din cauza intoxicării cu nicotină, lucru care a atras atenția consiliului, care i-a convocat pentru a-i trage la răspundere. În pachetul acesta aveți atașată înregistrarea completă a întâlnirii, dar pentru cei care nu au acces la un calculator, las aici fragmentul cel mai important din transcript:

„ (Stephen, Andrew, Sandy, Petru, Vlad și Leo stau sunt în camera de ședință a consiliului, prezentând cazul dr. Zaid)

Z: Așadar, ca să recapitulăm, dr. Zang, ați contaminat solul cu viciul vostru dezgustător, ați încercat să ascundeți contaminarea, iar apoi, când ați observat o mică neregularitate în numărare, v-ați gândit că e o idee bună să contaminați solul mai departe și să îi induceți un atac de cord dr. Andrew în loc să…nu știu…vă vedeți de viață?

S: Contaminarea a fost un accident pe care îl regretăm, dr. Zaid. Dar cred că ignorăm cel mai important lucru: chiștocul, un posibil semn al prezenței cuiva înaintea noastră. După cum se poate observa și în documente, expediția noastră a fost prima în sector, așadar cum a ajuns acolo?

Z: Șase fumători, dintre care unul își colecționează chiștoacele cu aromă de tractor. E chiar atât de greu de crezut că l-a scăpat unul dintre voi?

S: Și totuși, eu, Andrew și Leo fumăm Ljubljana, iar Petru, Noctov. Cât despre Vlad, cea mai promițătoare sursă, datele experimentului arată că nu putea veni de la el.

Z: „Experiment”, adică expediția voastră de șase luni producătoare de cancer pulmonar, nu? Dar în fine, haide să zicem că omul care inhalează benzen e complet sănătos și poate oferi informații pe baza cărora poți începe o cercetare. Cum rămâne cu Sandy?

S: El a fumat doar una și a băgat chiștocul în buzunar. Pe lângă asta, el fumează… Ce fumezi, Sandy?

Sa: Eu doar îmi rulez țigările în jurul unui filtru de plumb care era al soției mele decedate.

S: Exact…Ce?

Sa: Dorea să moară dar îi era frică să se sinucidă. Așa că a fumat din filtrul ăsta de plumb până când a făcut o formă nouă de cancer din cauza combinației de nicotină și plumb. Acum îl folosesc eu doar ca să îi simt buzele încă o dată.

S: Ideea este: chiștocul nu putea să fie de la noi!

Z: De ce nu l-ați trecut prin laborator? Dacă era a lui Vlad atunci ar trebuii să aibă urme de benzen și scuipat de-al lui.

S: Laboratorul ar fi atras atenție…

Z: Și soluția voastră a fost cea mai logică, nu? Știi ce, dr. Zang? Am să îți cânt în strună dacă tot am irosit atâta timp. Trimite chiștocul la laborator.”

Spre șocul tuturor, Zang avusese dreptate, chiștocul era acolo de dinainte. Nu numai atât, conținea urme de ADN necunoscute și urme de o substanță nouă, THC-20, o substanță de 20 de ori mai puternică decât THC-ul normal dar care ducea la micțiune excesivă și probleme în aria creierului care ajută individul să facă conexiuni. Descoperirea a dus la crearea unui sit arheologic în zona dealului unde au mai fost descoperite urme de urină, concluse a fi ale proprietarului chiștocului, și o placă pe care erau inscripționate instrucțiuni pentru sintetizarea THC-20, pe lângă alte artefacte cotidiene. Astfel a început un nou capitol în cercetarea inteligenței de pe alte planete.

Cât despre echipa originală, au devenit vedete atât în lumea academică, cât și printre oamenii de rând. Sandy și-a folosit averea să finanțeze cercetarea privind forma de cancer care i-a furat soția, înainte să fie și el răpus de boală. Consumul de benzen a lui Vlad a dus la cedarea sistemului nervos la cinci ani după incident.

Cât despre Zang, timp de 50 de ani după expediție, va rămâne cunoscut ca și tatăl xenoarheologiei. Evident, acum știm că nu era de fapt.

Când s-a întors pe Pământ să își scrie Magnum Opus-ul, „Despre fumat și xenoarheologie”, l-a cunoscut pe Vicențiu, unul dintre inginerii care au construit stația Pionier 1. Aflase de la Vicențiu că acesta a descoperit o substanță nouă mai puternică decât THC-ul și că s-a furișat într-o zi cu o navă „pe ceva deal foarte frumos care avea niște munți care arătau ca Mordor. Am și făcut o placă pe care am scris formula, dar nu mai știu unde am pus-o.”

A durat jumătate de secol, timp în care Zang și-a dat duhul, ca să se descopere adevărul despre chiștoc și despre ce a pățit Vicențiu: Zang îl chemase la pădure sub pretextul de a fuma împreună dar l-a lovit cu o lopată în cap și a îngropat cadavrul.

Și uite așa închei povestea despre unul dintre capitolele mai bizare din istoria noastră în Alpha Centauri și de ce s-a crezut atâta timp că oamenii provin de-acolo. În capitolul următor intrăm în complexitățile primelor colonii și provocările de care s-au lovit acestea.