Tata intra tiptil în casă. De obicei ajungea dis-de- dimineață și nu vroia să ne trezească. Cartea mea (despre Ichtyandro și capul profesorului Dowell) încă zăcea sub masă. O pândeam din pat, de sub pătura păroasă, în timp ce bunica se scărpina în ureche. Tata călca silențios prin cameră, era umbra caldă de care aveam atâta nevoie… de care aveam atâta nevoie… El știa asta… el știa asta… Mama spunea că tata s-a dus în stepa Kalmîkă să numere rachete de luptă… Tata știa bine să numere… Rusia era departe… Rochița de catifea din valiza de mușama de-acolo venea. De-acolo venea și Geta, prietena mea din copilărie. Și urșii ei mari, care mormăiau rusește și mergeau singuri, tot de-acolo veneau…
În bucătăria cu mobilă verde se simțea încă de săptămâna trecută mirosul de varză murată. Cizmele tatii ieșeau greu din picioarele umflate. Pe mine mă durea fruntea, când trăgeam tare de călcâiul cizmei și zburam cu fruntea în peretele de vizavi.
Ce tare se umfla maioneza sub lingura de lemn! La noi toate lingurile de lemn erau pline de nervi și de sunete monosilabice scoase de mama! Peste drum se cânta Kalinka.
Am scos pisica din ligheanul plin cu spumă și am stors-o…
