Ah ficțiunile! Ficțiunile vin și intră în corpul meu așa cum intră și în corpul tău! Cantarola de argint adusă de Mache, bucătarul pizzeriei Aldo de pe Lipscani, a rămas în bucătăriile Parlamentului din pricini necunoscute după un protocol de zile mari, uau, ce mai poveste. Şambelanul din subsolurile prearespectabilei instituţii nu a vrut nici în ruptul capului să înapoieze preţioasa comoară adusă de nişte chelneriţe focoase tocmai din Orientul Îndepărtat. După câte mi-a povestit Mama Mare, chelneriţele au trecut prin tot felul de peripeţii dar tot drumul au fost straşnic păzite de un înger necunoscut. Aseară, bucătării de pe Lipscani au luat cu asalt Parlamentul altoindu-i zdravăn cu polonice de aluminiu pe toţi cei care au încercat să le stea în cale. Un şobolan pişicher mi-a zis că mofluzii de jurnalişti habar n-au avut de toată tevatura pentru ca bucătarii au fost învăluiţi în mantii magice de un oarecare Moreaugarin. Şi un şoricel care tot vine pe la spiţeria mea după caşcaval mi-a povestit despre nemaipomenita cruciadă străduindu-mă să mă convingă că acest Moreaugarin ar avea legături de taină cu barosanii din Shambala. Mama Mare mi-a cerut un Saridon şi s-a dus la culcare, iar şobolanul a tulit-o să aducă noi veşti despre făloasa cruciada. Şoricelul încă mai bagă fitile, dar eu nici nu-l mai aud, pentru că mă uit la nişte gagici ca lumea, care se drăgălesc pe postul ăla unde intri numai codificat. Acum ştiu că în zori o să mă trezesc pe cap cu Barzoti, bucătarul de la Mambo Pub. Ce flecar! Să vezi ce baliverne o să-mi toarne despre cruciada asta şi cum o să mă mai aburească. Îmi încarc flinta bine de tot şi o pun sub tejghea. Am de gând să-l pun pe fugă pe malagambist. Dacă face pe nebunul mă jur că mă duc la Pro TV şi dau totul pe faţă să ştie întreaga ţară ce se întâmplă pe furiş la Parlament. Asta e. Până una alta mă uit în oglindă şi bat din aripi pentru că s-a făcut o căldură insuportabilă. Și corpul meu se transformă, se metamorfozează pe măsură ce ficțiunile vin și intră în corpul meu pe negândite. Corpul femeii este Istorie, conchide Michael Hăulică în textele sale SF după ce în „Madia Mangalena“, volum de povestiri publicat de editura Institutul European din Iaşi, în 1999, construise fundamentala realităţii virtuale. Madia era chipul care ocupa întreg ecranul monitorului fiind ea însăşi ecranul şi întreaga realitate virtuală. Cealaltă femeie, Mordelia, este însă Istoria. Textul apare în antologia SF publicată de editura ProLogos în acest an şi îngrijită de Dan-Silviu Boerescu  şi poartă numele femeii pe care Michael Hăulică o deconstruieşte cotrobăind prin regimul imaginar al orgasmului general. Aciditatea discursului, anunţând sfîrşitul Istoriei, este masculinul în toată splendoarea lui, masculin materializat de Mordelia printr-un ţipăt. Sunetul e important pentru Michael Hăulică. Partiturile sale se alcătuiesc conform unor coduri genetice subtile iar entropia informaţională umple întreg spaţiul textual cu micile istorii ale Mordeliei care devin astfel dimensiuni fractale ale câmpului imaginar. Zăcând timp de douăzeci de ani într-un fotoliu, Mordelia înfăşoară istoriile în corpul ei. Până şi statul cade în ispita Mordeliei devenind o formă de organizare paranoică. Fotoliul-Mordelia este un cuplu de forţe care creează evenimente şi personaje, care pune la cale identităţi şi revoluţii sexuale. Fotoliul-Mordelia stă sub semnul perversităţii tehnologiei, cuplul fiind exerciţiul guvernării în toată splendoarea lui. Guvernând evenimentele, Mordelia le încorporează, le datează, le introduce într-un inventar iluzoriu. Corpul Mordeliei cuprinde întreaga realitate substituindu-se Istoriei, fiind însăşi istoria. Masele sunt secreţia Istoriei iar secreţia maselor e de sorginte feminină, spune Michael Hăulică împingând-o pe Mordelia către finalul implacabil. Mordelia este scoasă din uz, este oprită din funcţiune, este răzuită din fotoliu de cei de la salubritate. A scoate din uz Istoria e actul sublim pe care Michael Hăulică îl numeşte şi-l animă prin deconstrucţia Mordeliei. Fotoliul-femeie, ca obiect tehnologic, este lipsit de esenţa sa feminină, este lipsit de funcţia sa. Relaţia cu televizorul, o relaţie sexuală perversă, încetează, ecranul fiind lipsit de însuşire, ajungând în final şi el un obiect dezactivat. Încercând să implice într-un ultim sens atât inanimarea cât şi dezactivarea, Michael Hăulică încearcă un compromis între filozofie şi ştiinţă, un cuplu pervers. Căci ajunsă la frontieră, ştiinţa trebuie să aleagă între dragostea de filozofie sau de UNU pe care îl caută cu obstinaţie prin experiment. Orgasmul ştiinţifico-filozofic este un eveniment istoric a cărui funcţie rămâne spre deliciul interpretării în textul lui Hăulică. Deconstruită, Mordelia e un simplu obiect bun de aruncat. Urmele ei rămân însă în structurile narative ale lui Hăulică, Istoria putând astfel să fie reconstituită, recitită şi rescrisă.

Credit image: Alex Ruiz