Oamenii de șiință care au studiat recent grafenul au venit cu o concluzie interesantă: ei au fost martorii unui fenomen la scală atomică și care ar putea fi exploatat pentru a produce cantităţi nelimitate de energie regenerabilă.

Specialiștii din cadrul Universităţii din Arkansas, conduși de fizicianul Paul Thibado, au încercat inițial să observe modului în care grafenul se comportă atunci când vibrează, însă au reușit prin aceasta să găsească un nou mod de alimentare a dispozitivelor electrice. Grafenul obținut de oamenii de știință vibra la un nivel atomic și legăturile sale nu se desfăceau. Cercetătorii au măsurat cu acurateţe vibraţia prin așezarea unui strat de grafen pe un grilaj din cupru. Apoi au putut observa că grafenul și-a schimbat poziţia atomilor prin intermediul scanării microscopice. Prin măsurarea ratei undelor de grafen, echipa profesorului Thibado și-a dat seama că ar putea fi posibilă valorificarea sa ca sursă de energie, atâta timp cât temperatura grafenului permite atomilor să se mişte, astfel încât acestea continuă să formeze legături și să producă un mic voltaj.

Grafenul este un alotrop (formă) de carbon constând dintr-un singur strat de atomi de carbon dispuși într-o rețea hexagonală. Grafenul este elementul structural de bază al multor alotropuri de carbon, cum ar fi grafitul, cărbunele, nanotuburile de carbon și fullerenele.

Sursa : sciencealert.com