Întâmplat în pragmaticul secol XX, „miracolul“ din piaţa centrală a oraşului Nymburk (Cehia) a fost confirmat însă de cel puţin o sută de persoane.
Miezul zilei de 21 august 1968, când invazia sovietică punea capăt „Primăverii de la Praga“ a fost anunţat de douăsprezece bătăi ale orologiului din vechiul turn al primăriei. Oamenii s-au oprit să le asculte, privind cu o uimire tăcută cum se mişcau limbile ruginite ale ceasului. Abia după un sfert de oră au încremenit din nou – aşa cum stătuseră în ultimii ani.
„Mecanismul nu era înţepenit sau defect, ci… lipsea“, a scris Milan Masaryk, ziarist la un săptămânal local şi martor al evenimentului. Cu cincisprezece ani înainte, interiorul ceasului fusese demontat, scos şi depozitat la subsol. Dar cum procedeul de restaurare s-a dovedit complicat şi costisitor, reparaţia s-a amânat… un deceniu şi jumătate.
„A fost ca şi cum ar fi bătut inima oraşului îndoliat“, spunea unul dintre locuitorii aflaţi în piaţă în acel sfert de oră neverosimil, când orologiul a prins glas, sfidând timpul şi vitregiile istoriei. Scepticii au considerat că nu putea fi vorba decât de o halucinaţie colectivă, declanşată de tensiunea insuportabilă a momentului. Alţii au şoptit că fusese unul din multiplele acte de rezistenţă pasivă în faţa ocupanţilor, prin care cehii îşi manifestau deschis dorinţa de a-şi decide singuri soarta…
De ce anumite obiecte se întorc peste veacuri? Să fie doar apariţii întâmplătoare, aşa cum un val din o mie ajunge mai departe pe plajă? Şi ce „mecanism“ declanşează incredibilul – dimensiunile insondabile ale timpului sau capacităţi încă neexplorate din natura umană?
Un singur lucru este cert: trăim într-un univers al cauzalităţii. Există o motivaţie a fiecărei acţiuni, o finalitate spre care tinde orice eveniment – chiar dacă ea rămâne, uneori, dincolo de orizontul de percepţie al logicii…
