Frumusețea lucrurilor trecătoare – Andrada Cooș
2017, editura Adenium, 184 pag.
ISBN 978-606-742-240-5

 

Există ceva care mă fascinează la ceea ce ține de Japonia. Sunt conștient că există în mine o proiecție oarecum idealizată, plină de clișee, a unei societăți atemporale. Templul șintoist. Sakura înfloriți. Călugării zen cu koan-urile lor. Samuraii și rigidul cod al onoarei. Viața simplă, în case de lemn și hârtie, în bătaia ploii. Sentimentele ținute în frâu. Căutarea perfecțiunii în orice gest. Caligrafia și stampele.

Dincolo de toate astea, se află Japonia reală, cu anime, manga, karaoke, băieți efeminați și fete costumate ca niște școlărițe, freze colorate în toate culorile, muncă până la epuizare, tehnologie, zâmbete și fotografii.

În volumul ei de debut, Frumusețea lucrurilor trecătoare, Andrada Cooș descrie experiența avută de o studentă, Adriana – sau Adoriana-san, cum îi spun japonezii – în perioada petrecută în Țara Soarelui Răsare. Textul are aspectul unui jurnal, iar relatarea se face la persoana întâi, ceea ce naște întrebarea firească dacă nu cumva Adriana este doar o mască în spatele căreia autoarea s-a ascuns, dornică să-și relateze propria poveste.

Cartea reușește să se constituie într-un ghid prin care cititorul european este inițiat în tainele culturii nipone. Aflăm, de la început, de ce Adriana a devenit Adoriana în gura localnicilor, precum și ce este cu particula „-san”, întâlnită atât de des în cărțile și filmele ce au ca fundal acele meleaguri. Treptat, ni se devoalează sărbători locale, obiceiuri, curiozități. Prin fața obiectivului trec studenți din toate colțurile lumii, iar poveștile din spatele lor sunt conturate din câteva trăsături de pensulă, întocmai ca ideogramele japoneze. De altfel, titlul fiecărui capitol începe cu acestea din urmă, se continuă cu denumirea japoneză scrisă cu caractere latine, apoi cu traducerea românească – o foarte frumoasă idee, după părerea mea.

Călătoria continuă, trecând prin sistemul de învățământ – permisiv pe de o parte și atât de dur pe alta – ajungând până la problema delicată a celui de-Al Doilea Război Mondial. Aflăm, astfel – de fapt, mai mult ghicim, căci japonezii nu lasă să răzbată la suprafață adevăratele lor sentimente – cum se reflectă în istoria, în sufletele lor, ororile săvârșite de armata imperială în Pacific (și, cu precădere, masacrul din Nanjing) puse față în față cu ororile celor două bombe atomice aruncate asupra orașelor Hiroșima și Nagasaki.

Andrada Cooș nu intră în multe amănunte. Abilitatea de a mânui cuvintele îi permite să creioneze scene scurte și extrem de sugestive. Personajele intră și ies din scenă fără a lăsa o amprentă vizibilă, dar, cu toate astea, reușesc să umple cadrul cu tot ceea ce este necesar pentru a-i da substanță, sens.

Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost modul în care a destrămat imaginea Japoniei idealizate, despre care am vorbit la începutul articolului, doar pentru a demonstra că acea imagine este extrem de potrivită. Pare un paradox, dar așa am resimțit lucrurile. Pentru că Țara Soarelui Răsare rămâne în fața noastră un ceva dificil de înțeles. Și, mai ales, deoarece restul lumii înseamnă pentru niponi altceva, tratat cu bunăvoință la suprafață, dar ignorat în profunzime. Cultura japoneză își este sieși suficientă, închisă în propriile-i simboluri și reguli. Poate că ritualurile s-au schimbat, dar esența rămâne aceeași. Și, astfel, imaginându-ne-o ca pe o idilică stampă ce prezintă un sakura, ori considerând-o un anime plin de culoare și acțiune, o plasăm de fapt tot acolo, într-o expoziție pe care o admirăm, dar cu care nu intrăm în contact cu adevărat.

Un minus a reprezentat, pentru mine, relatarea tip jurnal. Nu mi-a permis să mă apropii emoțional de text, ci m-a ținut la distanță, urmărind o poveste frumoasă și atât. M-am întrebat, evident, cât din cele relatate reprezintă experiența directă a autoarei și cât au fost lucruri inventate, ori întâmplate altora. Poate că e puțin din fiecare.

În mod cert, Frumusețea lucrurilor trecătoare reprezintă un debut reușit. Andrada Cooș știe să scrie, are talent de povestitor. Aștept doar să văd în ce mod se va concretiza acesta pe formatul unui roman închegat, cu acțiune și personaje. Cadre și atmosferă știe să creeze.