Acum doi ani am participat la Convenţia naţională de Science-Fiction, RomCon, de la Suceava. Părea să fie, după ani de dezbinări în cadrul fandomului şi cluburilor de SF din România, un binevenit armistiţiu, o pauză în războiul de atriţie care a dus la apariţia unei  colecţii de tabere şi bisericuţe în cadrul mişcării S.F.  Am crezut, am sperat, dar până la urmă s-a revenit la status-quo-ul de dinainte, definit prin fragmentare: o oglindă a spiritului latin (spun unii) sau a aerului balcanic (zic alţii), de care nu putem să ne desprindem, oricât efort am face.

Următorul Romcon a avut loc la Bucureşti. Organizat de ARCASF,  în fieful SRSFF, care a decis să nu participe la organizare. La fel a făcut  redacţia revistei „Știinţă şi tehnică”, care iniţial a fost invitată ca partener al manifestării şi ulterior s-a retras. În final, RomCon avut loc, cu mai puţini participanţi decât s-au anunţat, fiind  departe de adunarea generoasă care a produs ecumenismul” de la Suceava.

Imediat după RomCon a avut loc Sci+Fi FEST 2016. Organizat de revista Știinţă şi Tehnică, aceast eveniment, deşi părea iniţial să facă concurenţă  RomCon (prin subiect şi data apropiată cu Convenţia naţională de S.F.) a fost, de fapt, un alt tip de manifestare.

Dacă te uiţi prin program, vei vedea că, aşa cum spune titlul, este un hibrid între SF şi ştiinţă popularizat, cu accentul pus pe al doilea segment. Cum a observat cineva, SF-ul este „ruda săracă” din program. Participanţii fac parte, în general, din publicul larg: este un fel de festival de ştiinţă şi (secundar) SF.

Anul 2017 a adus o altă sincronizare nefericită: AntaresFest, organizat de Clubul Antares din Braşov. Evenimentul a avut loc la o săptămână după RomCon Râmnicu-Vâlcea, astfel că participanţii s-au împărţit nu numai pe criterii „sectante” (a se citi „afinităţi de grup sau de club”), ci şi pe criterii economice (bugetul e unul, şi e mic, la o parte din membrii fandomului, astfel că s-a optat doar pentru participarea o manifestare).

Dacă te uiti, e vorba de o fragmentare (evenimente de dimensiuni asemănătoare, foarte apropiate în timp),  dublată de o altă fragmentare (de participare), pentru că fiecare „facţiune”, cu excepţii notabile, participă doar la evenimente din tabăra proprie sau din tabăra pe care o simpatizează. Aceasta e privirea generală.

Mai în detaliu, vei observa câteva elemente pozitive:

  • evenimentele au un liant comun (SF-ul), dar tematici adiţionale: festivalul Sci+Fi Fest are o componentă majoră de ştiinţă, AntaresFest se îndreaptă spre zona de fani şi CosPlay, iar RomCon rămâne ancorat puternic în S.F.
  • RomCon tinde să se profesionalizeze, aducând laolaltă mai mult edituri, autori, creatori, oameni de cultură şi având un nivel superior al discursului
  • celalalte două manifestări abordează publicul larg şi sunt „lejere”, punând accentul pe fani şi respectiv popularizarea ştiinţei

Privind astfel lucrurile, se poate spune că s-a realizat o decantare la nivel de manifestări, o maturizare a ofertei, determinată de o nişare mai accentuată, prin accesarea diferitelor categorii de public. Rămâne fragmentarea de participare, dar şi aici se fac eforturi de integrare din partea organizatorilor, lucru observat mai ales la RomCon Râmnicu-Vâlcea, (unde a fost salutată participarea lui Cristian Tamaş de la SRSFF) şi AntaresFest (ai cărui organizatori au făcut eforturi să aducă laolaltă la Braşov fani şi creatori din toate „zonele” fandomului românesc).

Vom vedea dacă evenimentele nou apărute vor avea anduranţă şi vor rezista în timp pentru a completa piaţa de manifestări culturale. Poate vor apărea altele noi, tot în zone de nişă. Doar viitorul ne va clarifica aceste variante.

Această ofertă  mi se pare benefică şi sper să continue în anii viitori.

PS: nu am vorbit despre manifestările cluburilor de SF, de genul Sesiunea Helion, Conferinţa Internaţională Helion, Zilele Quasar etc., pentru că ele mi se par evenimente de alt tip. De asemenea, festivalul SF de la Râşnov, ajuns, în 2017, la ediţia a V-a, nu are un număr de participanţi prea mare, după cum arată şi fotografiile de la eveniment. Aşteptăm cu interes să crească în dimensiuni. Cât despre Antlantykron, acest eveniment nu mai are, de ceva timp, componenta SF necesară pentru fi adăugat în lista de mai sus.