– Să trăiești, nea Gheorghe. Venirăm să te luăm, așa cum ne-a fost vorba.
– Da’ domnul cu aparatu’, cine-i?
– E de la clubul Helion, poate-ai auzit.
– Io’, n-am auzit, noi aice în Urseni suntem cam neștiutori. Și ce vrea dânsul?
– Apoi vrea să analizeze, să cerceteze, el e-n legătură cu Dan Farcaș de la București. Ai auzit de Dan Farcaș?
– N-am auzit.
– Hai vino-n față în mașină, să mergem, că acum îi lumina bună.
– După calea ferată mai mergi o țâră, apoi când vezi plopu’ ăl mare o iei la dreapta. Așa, ai grijă, că aista-i drum de tractoare. P-aci umblă un inginer Sabău, are lângă mine vreo douăzeci de hectare. Îi băiat bun, bihorean. Ocolește, acum, n-o lua pe ogor, că acolo rămâi.
Vezi că-i muiat pământul.
– Câți ani ai mata, nea Gheorghe?
– Apăi acum trei zile de Sângeorz trecui de optzeci.
– Și muncești, zi de zi?
– Ai grijă, ia-o-n stânga, uite acolo pe unde-s tuleii ceia… Apoi muncesc, că doară toată viața m-am cocoșat cu munca. Aici poți să intri prin pirul cela, locul ăsta-i pârloagă de vreo zece ani. Cică va fi bun pentru bio. Mai poți mere o țâră. Așa, oprește aici. Pâmânt nelucrat, e bun să priponești mașina.
– Deci matale unde erai?
– Eu eram aici, la capătu’ ăsta. Vasile, calul meu, era pe Dâlmă. Îl legasem cu lanțul de un țăruș de băgrin. Uite, cam acolo era, unde-i grămada aia de porumbari. Domnule ofițer.. sunteți ofițer, nu?
– Sunt comisar, nea Gheorghe, comisar.
– Apăi tot ofițer, nu?
– Da, da, ofițer, cum zici mata.
– Lucea, de-ți lua ochii. Uite, o sărit așa, cum aș sări eu într-un picior, de-acolo de la pâlcul de băgrini pân’ la salca aia mare, ce-i în drept la pământul lui Pascotă. Să fie vreo treizeci-patruzeci de metri. Iac-așa țopăia, cum țopăie mierla. Așa o sărit. Îți dai seama, domnule! Minune, ce mai. Așa ceva nici în filme nu vezi…
Păi eu eram aici, aici unde stau acum, iar mai încolo în vale era Achim, tractoristu’ lu’ Sabău. Achim a lu’ Trancotă din Albina. Atât o văzut și el, el zice că o văzut numai țopăiala.
– Avea mâini, avea picioare?
– Parcă n-avea. Parcă era dintr-una.
– Da’ ochi avea?
– Parcă avea, da’ n-aveai cum să-i deosebești, că lucea de parcă era oglindă pusă-n soare. Ș-apoi m-am dus la Dâlmă. Iacă-tă, acolo, sus pe Dâlmă, lângă balta lui Uscatu, acolo erau oile lui Emil, fostu’ primar.
– Bețivu’ ăla, de-l știa toată lumea?
– Măi, bea el, da’ era băiat bun, să știi, față de ăl de-o venit după el, Sorincăul.
– Și-a luat angajamentul înainte de alegeri, că nu mai pune gura pe beutură, așa-i?
– Așa-i, atunci când o concurat cu Cova, de-a ieșit iară primar. Și era Țulă, cu oile adică, băiatu’ ăla cu glagore mai puțână în cap. Și s-o speriat și el, când or fugit oile la vale. S-or speriat și s-or zburătăcit stârcii și berzele și-au luat-o spre încolo, spre Uliuc, pe unde să varsă Pogonișul în Timiș. Și lișitele or zburat. Ele acum sunt în vremea clocitului. O fost sperietură mare, zău așa.
– Da’ dumneata de ce te-ai dus spre Dâlmă?
Gheorghe a pus mână streșină la ochi, apoi a zis:
– Păi m-am dus să-l caut pe Vasile, pe șargul meu, că fugise cu țăruș cu tot și necheza de mama focului.
– Ai zis că era și o femeie pe bicicletă.
Gheorghe se uită pe sub sprâncele albite și împreunate la trepiedul aparatului de filmat, se întoarse și zise:
– Măria Vucovana era pe biciclă. O știe toată lumea. Ea-i din Moșnița Veche, da’ umblă peste tot. Nu știu ce căuta pe acolo prin spatele Gostatului, unde s-or făcut casele astea noi. Îi cam rea de gură, nu-i bine să te pui cu ea. Uite cam pe unde-i macaraua aia era ea. Poa’ să fie chiar un kilometru mai bine până acolo.
– Câți ani are?
– Păi știu că a intrat pe 88.
– Și umblă pe biciletă la vârsta asta?
– Umblă, umblă, când îi vreme bună. E femeie aprigă. Când îi vreme bună umblă pe biciclă în tăt anu’.
– Și-apoi?
– Păi l-am luat pe Vasile. Io-i zic așa c-o fost fătat de Anul Nou, de Sfântu’ Vasile. Muma lui am vândut-o la un țigan la Chevereș, că numai ăștia mai au grijă de cai. Ei și cu mine. L-am înhămat pe Vasile la căruță și m-am dus acasă, că n-am mai fost bun de nimică. Dac-ar fi trăit Lioara mea, să-i zâc povestea asta, nu m-ar fi crezut. Ar fi zâs că-s bolând, c-am avut vedenii. Da’ totuși, au fost destui care-or văzut.
– Păi, da, că sunt și din Uliuc, câțiva.
– Da, sigur, o fi țopăit și pe-acolo, că vorba aia, ei sunt peste drum, sunt dincolo de Timiș.
– Ați zis că a fost și băiatu’ acela..
– Da, da, Iovan a lu’ Dihor. O văzut și el strălucirea și țopăiala. Era în partea aialaltă, pe unde vine calea ferată de se-mpreună cu Dâlma, înainte de Urseni. Ce dacă-i țigănuș, e om și el. O văzut și el, că doară nu-i orb. Vă dați seama, s-o speriat și calul lui, uite-așa săreau loitrile la șandramaua lui.
Gheorghe făcu semn cu mâna dreaptă, unduind-o, și privind spre cantonul de dinainte de Urseni.
– Acolo s-o oprit, domnule. Apoi nu trebuie să te întorci după mine.
– Vă deranjează?
– Ba, dar vezi că s-a înclinat, să nu-ți cadă jos. Și dumneata zici că analizezi?
– Analizăm, apoi le clasificăm. Avem cataloage. Le comparăm.
Comisarul intră în Nissan-ul negru, apoi plecară pe drumul cu urmele adânci ale roților de tractor.
– Și zici, nea Gheorghe, c-așa o fost.
– O fost, domnule, o fost.
Glosar
- Dâlmă = dig
- Băgrin = salcâm (în grai bănățean)
- Salcă = salcie (în grai bănățean)
