Tocmai am terminat de editat și publicat o discuție extrem de interesantă, înregistrată la AntareSFest 2018, împreună cu Lucian-Dragoș Bogdan. A fost un dialog sincer și transparent, condus mai ales de Dragoș, care se află în interiorul fenomenului SF și a duce o lumină interesantă asupra subiectului. Concluzia e simplă: SF-ul românesc se străduie, dar nu reușește să iasă din letargia în care se află. E un urs care dormitează în bârlogul în care s-a retras.
Au fost, odată, înainte de 1989, vremuri bune pentru acest urs. Zburda falnic pe câmpiile înverzite ale patriei, cum ar fi spus propaganda în limbajul de lemn al acelor vremuri. Mii de tineri făceau parte din zeci de cenacluri de SF existente în România acelor vremuri, iar revistele și cărțile de gen se vindeau în zeci de mii de exemplare, depășind planul cincinal de lectură cu 200%.
Vremurile acelea au trecut. Cei rămași în fandomul SF din România sunt tot mai puțini și mai îmbătrâniți, iar cărțile pe care se află ștampila SF-ului se vând tot mai greu. Încercând să găsesc o explicație la această realitate, aș spune că se datorează faptului că SF-ul „nu mai este ce-a fost”, adică nu mai are același har de a explora, din punct de vedere științific și imaginativ, lumile viitorului.
Chiar acum câteva zile citeam o întrebare-provocare prezentă pe unul dintre cele mai numeroase grupuri de SF de pe Facebook, „Science Fiction”: de ce nu mai apar subiecte noi în SF-ul actual, pentru că ne-am săturat de nave spațiale, roboți, călătorii în timp și prin spațiu.
Probabil aici se află una din explicațiile crizei SF-ului actual, nu numai din România. Suntem înconjurați de o explozie de realizări științifice uluitoare. SF-ul de acum 20-30 de ani se află printre noi, s-a insinuat în viața de zi cu zi, a devenit omniprezent. Nu mai constituie un miraj, un loc exotic, o lume fascinantă, demnă de a fi explorată cu imaginația. Ne-am blocat în același exercițiu de imaginație care a produs lumea în care trăim.
În cărțile și filmele SF care se consumă astăzi, SF-ul a devenit doar o recuzită, o convenție, o butaforie, restul poveștii este doar acțiune și interacțiune între personaje. Scriitorii de astăzi nu reușesc să aducă în fața cititorului subiecte proaspete, incitante și excitante intelectual. Se reiau până la uzare morală vechile teme, aduse în față ca „noul ciberpunk”, „noua space opera”, „noul X”, care sunt ornate cu ceva gadgeturi upgradate: doar atât.
Va putea scoate cineva ursul din bârlogul său? Se va trezi din hibernare acest greu al literaturii populare, de nișă, spre deliciul puținilor fani rămași pe baricate, întru crearea unei noi generații de consumatori?
E de domeniul SF-ului 🙂