Clubul de literatură și artă Helion Timișoara se va reuni din nou, având trei puncte importante pe ordinea de zi:
1) Prezentarea programului final al celei de-a 31-a ediții a Sesiunii Helion 2017;
2) Lansarea numărului special din Biblioteca Nova, buletin de teorie, istorie și critică a literaturii SF, număr dedicat lui Cornel Robu;
3) Lucian-Vasile Szabo va citi povestirea originală Mary Stenton se întoarce în patrie.
4) Înscrieri de noi membri.
Întrunirea va avea loc vineri, 21 aprilie 2017, de la ora 17, în sala revistei Orizont și a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timișoara, Piața Sf. Gheorghe, nr. 3, etaj 1 (deasupra Băncii Transilvania). Sunt așteptați membrii clubului, cei care doresc să devină membri, dar și alte persoane pasionate de fenomenul science fiction.