Strigoaica urla în disperare.
Diavolița se așeză lângă ea și încercă s-o consoleze:
– Gata, gata. Calmează-te și spune-mi ce s-a întâmplat.
Bane îşi trase nasul, așa că, pentru a o încuraja, diavolița se hotărî să o complimenteze:
– Arăți foarte înfricoșător.
– Serios? zâmbi ea timid.
– De ce urlai aşa?
– Am avut o noapte tare aglomerată. Zburam peste tot, speriind oamenii, iar ei fugeau țipând. Până când unul s-a strâmbat și a spus că dinţii mei arată groaznic și a vrut să-mi dea o carte de vizită, pentru că era dentist.
– Și tu ce ai făcut?
– Am fugit țipând.
– Asta chiar e o poveste de groază. Îmi pare rău pentru tine.
Traducere, din engleză în română, realizată de Cornel Seracin.