Victor Martin este un jurnalist, inginer și scriitor român de literatură științifico-fantastică. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Victor Martin a studiat la Colegiul Național Carol I din Craiova. A absolvit Institutul Agronomic din Cluj-Napoca. A debutat în 1972 cu povestirea „Robinsonul spațiului”, în revista Omicron. A publicat în reviste din Craiova ca Agenda Olteniei, Opinia, Jurnalul de Dolj, În 2006-2009 a fost redactor la revista Autograf. Printre alte reviste la care a colaborat se numără România literară, Luceafărul, Știință și Tehnică, CPSF Anticipația, Jurnalul SF, Orfeu din ORION, Orion, Almanah Anticipația, Almanah Estival 2007 Science Fiction, Alfa: O antologie a literaturii de anticipație românești (1983), Almanah Anticipația 1990 (1989).Abracadabra (SUA), Porodica (Croația)