Editura Tritonic lansează al doilea volum de povestiri al autorului Eugen Cadaru: Misterioasa scrisoare a domnului Tesla. Evenimentul are loc vineri, 27 ianuarie 2017, ora 17.30, la Libraria Eminescu din București. Vor fi prezenți atât autorul cât și editorii Bogdan Hrib și Michael Hăulică.

Cartea conține o nuvelă și cinci povestiri care, dincolo de „ambalajul” ultra-tehnologic al unora dintre ele, explorează concepte din proximitatea metafizicii, precum natura realității, inteligența universală, relativitatea temporală sau mecanismele inspirației.

Eugen Cadaru (n. 1973) este licențiat în științe juridice (Facultatea de Drept a Universității București, promoția 1997), s-a specializat în legislația dreptului de autor și în legislația comunicării, iar în anul 2009 a obținut doctoratul în Cinematografie și Media la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale București cu o teză intitulată “Realismul Magic în arta cinematografică”.

Începând cu octombrie 2012 a început să publice povestiri de ficțiune speculativă atât în reviste tipărite  (Almanahul Anticipația, Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice, Revista Galileo Science Fiction & Fantasy, Revista Helion), precum și în mediul on-line. Este prezent cu povestiri în antologiile Ferestrele Timpului (Editura Tracus Arte, 2013) și Lumi Stranii (Editura Vremea, 2014).

În noiembrie 2014, la Târgul de carte Gaudeamus, a debutat editorial cu volumul de povestiri A opta zi e-n fiecare noapte (Editura Tracus Arte), care cuprinde cincisprezece ficțiuni speculative, cele mai multe dintre ele aparținând genului literar al realismului magic.

Dintre premiile naționale și internaționale obținute pentru prozele sale, probabil că cele mai importante ar fi Premiul de încurajare al Societății Europene de Science-Fiction, acordat în cadrul convenției EuroCon 2014 la Dublin (http://esfs.info/esfs-awards/2010-2/) și Premiul Convenției Naționale de Science Fiction și Fantasy ROMCON Suceava 2015 pentru categoria „Volum de povestiri”.

Oricine poate scrie pe Helion Online. Mult succes!