Revista de Cultură Arca, fondată în februarie 1990, apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România, editor fiind Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean Arad. ARCA este o revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică. Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

În paginile numărul 4-5-6 din 2019, la rubrica ZONA F & SF, profesorul Lucian-Vasile Szabo face o prezentare a scriitorului de literatură science-fiction, fantasy, mystery & thriller și romance Lucian-Dragoș Bogdan, sub titlul: Lucian-Dragoș Bogdan, un autor matur.

Nevoia de insolit

Noul val al literaturii fantasy – science fiction româneşti este robust şi prolific. Sunt autori ajunşi la maturitate, cu două sau mai multe cărţi, inclusiv cei cu debuturi mai târzii. Se remarcă o frenezie a recuperării la Lucian Dragoş Bogdan, Daniel Timariu, Cătălina Fometici, Liviu Surugiu, Daniel Botgros, Alexandru Lamba, Teodora Matei, Ciprian Ionuţ Baciu, Cristian Vicol, Adrian Mihălţianu, Mircea Băduţ sau Daniela Faur. La toţi se vede apetenţa pentru subgenuri ale ficţiunii speculative, adică fantasy şi science fiction, unde putem detalia în utopie/ distopie/ ucronie, escatologie, heroic/ urban fantasy, horror, gotic şi neogotic, cyberpunk şi steampunk, space opera, ficţiune politică (political fiction) şi istorie contrafactuală (SF pe teme de genul: ce ar fi dacă? Cum ar fi lumea dacă Hitler câştiga războiul? Cum ar fi evoluat România dacă Ceauşescu abandona puterea la Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român?). Sunt folosite adesea elemente ale literaturii investigative (detectivistice) şi jurnalistice ori din cele ale prozei de dragoste (romance), memorii şi pseudomemorii sau texte nonliterare, dar cu valoare estetică în noile contexte. Este o categorie de autori inteligenţi, conştiincioşi, dedicaţi scrisului, deşi abordările lor sunt adesea diferite, integrate firesc în peisajul literar actual.

Lucian Dragoş Bogdan este un autor complex, abordând zone literare provocatoare, trecând cu uşurinţă de la un gen la altul. Abordările în aria ficţiunii speculative înseamnă la el povestiri şi romane fantasy şi science fiction, dar şi câteva în domeniul crime, adică proză detectivistică cu accente noir, acolo unde nimeni nu este suficient de curat, suficient de moral, cel puţin din perspectiva celorlalţi, deoarece există mai multe voci (mai multe priviri!), cei de lângă noi fiind adesea prea puţin îngăduitori cu modul nostru de comportament. De fapt, dincolo de genuri şi subgenuri, autorul din Alba Iulia îşi creionează personajele cu însuşirile obişnuite şi neobişnuite ale diversităţii umane. Rezultă astfel personaje puternice, însă marea plăcere a lui L. D. Bogdan este de a povesti. Şi o face temeinic, în buna tradiţie a prozei ardelene. Dat fiind însă specificul oarecum excentric al subgenurilor abordate, proza lui găzduieşte numeroase intruziuni insolite, scoţând cititorul din confortul unei lecturi aparent tradiţională.

[..] Concluzia desprinsă de aici arată că Lucian-Dragoş Bogdan este un autor priceput şi atent cu cărţile sale. Ştie foarte bine că nu ajunge să scrii (bine) şi să publici, ci şi că este necesar să îţi promovezi creaţia, adică să fii un scriitor profesionist, prezent faţă în faţă cu cititorii, dar şi pe reţelele de socializare. Contactul este menţinut permanent prin participarea la diversele târguri şi festivaluri în toată ţara, iar în ultima perioadă şi la unele din străinătate. Sunt realizări importante, venite să contureze imaginea unuia dintre cei mai importanţi autori români contemporani de literatură.

Tot articolul poate fi citit online pe site-ul revistei ARCA.

revista-de-cultura-arca-arad

Oricine poate scrie pe Helion Online. Mult succes!