1). Labirint, Stefana Czeller, Gazeta SF

Un text puțin cam … criptic, dincolo de atmosfera gotică, puțin prea căutată, de dragul efectelor. Avem de-a face cu o vrăjitoare-vampir, împărțită între două lumi, două tărâmuri, care ba nutrește, ba nu, sentimente de admirație erotică (și nu numai) pentru Vlad. Care face (sau nu?) parte din neamul Corvinus, învrăjbit cu un frate-rival din pricina unei bătălii care se va fi decis după aruncarea unui ban, nu știm unde, când sau de ce.

Un text, așadar, sinuos, încâlcit. Exemplificăm: Puteam să parcurg din nou Labirintul, trecând pe lângă ce mai rămăsese din cadavrul meu. Păsări moarte, în general. Să lupt. Să sper. Poate chiar să înving. Dar nu avea rost. Din Vlad aveam o mână. Eu eram alta, când nu eram Regina, Masca sau Cavalerul. Eram Enigma.

În cazul în care autoarea a dorit obținerea unor efecte poetice, de atmosferă, cred că ar fi fost oportună evitarea aglomerării de concepte, care, cu o densitate obositoare a literelor mari, sufocă efectiv textul. Miza mărită artificial afectează negativ verosimilitatea întâmplărilor sau a personajelor. Dacă povestirea face parte dintr-un ansamblu epic extins, sunt convins că autoarea o poate continua cu capitole scrise cu lejeritatea, suplețea și prospețimea care îi sunt caracteristice din punct de vedere al stilului literar.

2). Căsătorit cu o venusiană, Mirela Moise, Gazeta SF

Povestirea ne trece prin patimile și regretele unui șofer interplanetar, intrat în criza vârstei de mijloc. Sastisit de pretențioasa lui soție, își caută refugiul în tentațiile prilejuite de întâlnirile cu amicul său, Oddo, fără a găsi, însă, impulsul necesar unei reechilibrări cotidiene.

Textul este înțesat de expresii colocviale, unele reușite, majoritatea, însă, cu un umor forțat. Reținem spre exemplificare un paragraf inspirat: Îmi amintesc de jurămintele noastre din spațiu, atunci când făceam pe cosmonauții, și preotul acela gras plutea ca un balon meteorologic înaintea noastră, ruinând atmosfera romantică și stricând wallpaper-ul Căii Lactee.

Căsătorit cu o venusiană este un text care promite, la fiecare întorsătură de frază, că oferă ceva mai mult. Din nefericire, în afară de sclipirile de felul celei amintite mai sus, textul nu prezintă ruperi de ritm, nu cunoaște vreo acumulare a tensiunii narative, nu prezintă o intrigă consistentă. Alunecă, lent, într-o singură direcție, a dezagregării totale, precum cargoboturile care transportă muncitori blazați la marginea Sistemului Solar.

3). Peste zece ani voi fi bogat, Sergiu Someșan, Gazeta SF

Un text care pleacă de la o idee savuroasă: în curtea a doi frați apare, peste noapte, un majestuos vârtej temporal, prin care oamenii se pot vedea, pentru câteva secunde, cu zece ani mai în vârstă. Fratele și sora, întreprinzători, extind utilitatea vârtejurilor și la alte aplicații practice de supraîmbogățire.

Mi-ar fi plăcut să aflu mai multe detalii despre misterioasele, aleatorii în apariții, vârtejuri. Autorul, în schimb, s-a aplecat mai mult asupra parcursului moral al personajelor, într-o cheie ușor neverosimilă, cu jafuri și banchete înțesate cu milioane de dolari, ca-n filme. Finalul, din fericire, salvează cuprinsul destul de clișeic al povestirii, reliefând încă o dată originalitatea și frumusețea ideii pe care este construită intriga.

4). Elisa, Robert Gion, Gazeta SF

O casă bântuită își spune povestea, lăudându-se cu cele treizeci de spirite capturate. Personalizările de imobile uitate de vreme și de oameni nu sunt noi, însă textul de față aduce un suflu aparte prin implicarea emoțională a casei în dramele oamenilor pe care îi găzduiește, de unele fiind cât se poate de legată.

Deși este scrisă într-o cheie horror-ludică, combinație riscantă dacă elementele nu sunt dozate în proporții atent nuanțate, povestirea mi-a plăcut datorită alternaței între istoriile personale oferite de ghinioniștii locatari și senzațiile pe care le simte casa în administrarea și, de multe ori, generarea nefericirii acestora. Casa are motivele și interesele ei proprii, crezând sincer că poate oferi spiritelor captive o lume de apoi mai bună decât cea în care orizonturile li s-au intersectat vremelnic. Malevolență sau doar o concepție cinic-inanimată despre viață și univers? Rămâne de văzut.

5). Doi pasageri pe Ninive, Florin Giurcă, Gazeta SF

O tânără ținută acasă sub cea mai strictă supraveghere de către o mamă paranoică, sub privirile neutre ale unui tată indiferent, se îndrăgostește în urma coversațiilor cu un tânăr care-i promite salvarea în forma unei îmbarcări pe un pescador.

Elementul fantastic al povestirii se dezvăluie abia în final, însă cred că povestea de dragoste ar fi trebuit dezvoltată mai mult, pentru a spori verosimilitatea evadării.

6). Chitaristul care nu își număra cuvintele, Bogdan Cătălin Mereuță, Gazeta SF

Într-o lume controlată la sânge de un consiliu misterios, oamenii tranzacționează cuvinte, sub atenta supraveghere a unor console personalizate. Textul este, așadar, construit pe o idee originale, bine integrată în structura narativă.

Personajul principal trăiește într-o presiune permanentă, din cauza eforturilor financiare pe care este nevoit să le facă pentru a-și exprima afecțiunea față de familie. Într-o lume în care te iubesc costă, personajele lui Bogdan Cătălin Mereuță își găsesc salvarea în acțiuni de rezistență care pleacă de la revolta unui simplu chitarist. Un text bine administrat până la final, cu un deznodământ care lasă loc unor eventuale (și, îndrăznesc să spun, binevenite) extinderi.

7). The Small White, Marian Coman, Apex Magazine

Un mare plus pentru originalitate, cu o structură asociativă care se dezvoltă organic; povestirea ne poartă într-un decor ceaușist, în care o fetiță își găsește salvarea pictând fluturi, cu puterea minții, pe blocurile-închisori cenușii.

În toată dezintegrarea umană și morală specifică vremurilor de tristă amintire, evadarea pare la îndemână prin bătăile aleatorii de aripi ale unei molii albe, însetată de zbor, în microcosmosul unui borcan banal precum existența strivită în pumnul de fier al Tovarășilor.

8). Bo și Mi, Bogdan Munteanu, Iocan #7

Textul ne poartă printre amintirile unui copil căruia i se aduce, pe nepusă masă, un înlocuitor de tată. Regăsim tehnica diformului-prototip, întâlnită, spre exemplu, în Scrisorarul lui Șișkin: părintele-surogat poartă cu sine, din start, un anumit handicap emoțional. Copilul, invadat, proiectează asupra celuilalt tot soiul de infirmități, întâi morale, apoi biologice. E o ecuație universal umană, pe care Bogdan Munteanu o surprinde cu o delicatețe aparte, în forma unei alianțe ad-hoc între tatăl vitreg, cu toate defectele lui, închipuite sau nu, și băiat, inocent prin însăși definiția copilăriei rememorate.

O povestire densă, cu mesaj melancolic, înțesată de imagini ale vârstei în care problemele ar fi trebuit să se învârtă în jurul șotronului de afară și al jocului cu gornete. Din păcate, viața nu are, de cele mai multe ori, răbdare și marfarele emoționale izbesc în plin. Iar această motricitate a insensibilității fără cauză e surprinsă, în multe nuanțe, în Bo și Mi.

Notă: textele aparținând Gazetei SF fac parte din numărul lunii noiembrie 2018. Asupra povestirilor apărute în cursul lunii ianuarie a.c. (în timpul definitivării materialului de față) ne vom apleca ulterior.

Oricine poate scrie pe Helion Online. Mult succes!