Pentru luna februarie am pregătit lecturi din Gazeta SF, Paradox, Fantastica.ro, Povestiri cu dragoni (antologie fantasy), eu 2.0 (povestiri din universul DemNet, de Dan Doboș).

Supraviețuire, Laura Sorin, Gazeta SF

Asistăm neputincioși la relația stranie dintre o doctoriță cu soț abstras, un pacient cu soție care-i dorește moartea, un agresor misterios și o frunză loială. Povestirea nu are practic fir narativ, iar descrierile mult prea elaborate ale frunzei în tot felul de ipostaze devin plictisitoare. Finalul este previzibil, iar elementul liric se disipează din pricina apelării la o serie de stereotipii care vin la pachet atunci când întreaga construcție a prozei se bazează pe o frunză și pe melancoliile stârnite de aceasta.

Fecioara de gheață și trandafirii sângerii, Mihaela Curaleț, Gazeta SF

Un general al unui regat medieval se lansează într-o misiune de rutină privind escortarea unei caravane peste munți, într-un regat vecin, pentru negoț. Pe drum se încearcă asasinarea sa de către o grupare de soldați trădători. Refugiat în mijlocul unei mlaștini, se-oprește la picioarele unei statui întruchipând o fecioară :

Statuia reprezenta o fată frumoasă de gheaţă, cu ochii pe jumătate închişi. Stătea în genunchi pe o movilă de pământ, alături de o piatră funerară înnegrită. Generalul se aşeză cu capul pe genunchii ei şi aşteptă. (…) Aripile statuii se mişcau atât de încet încât nici nu realiză asta la început. Se apropie mai mult de ea şi încercă să citească ce scria pe acea piatră arsă. Semnele erau acoperite de cenuşă şi şterse de vânt şi ploi. Fata ţinea mâinile căuş de parcă ar fi vrut să protejeze ceva. Avea doi trandafiri roşii în mâini şi-şi ţinea capul aplecat asupra lor. Darius observă că statuia nu avea ochi, dar din hăurile adânci ale orbitelor ei picura apă, de parcă ar fi plâns. Simţea o mare tristeţe, poate pentru bărbatul care-şi dădea ultima suflare la picioarele ei, sau poate era o tristeţe veche şi uitată de toată lumea (…)

Deși mi-aș fi dorit o simplificare a firului epic, care ar fi accelerat oportun inclusiv desfășurarea acțiunii, povestirea arată foarte bine în plan vizual, iar ideea de început este mai mult decât inspirată. Nu voi înceta să salut scenariile fantasy bine construite, cum este și cazul de față, pentru că demersul în sine este unul laborios și merită apreciat atunci când dă roadele așteptate.

Și o ultimă observație, mi-a plăcut toponimia aleasă, nume precum Vergiliae (regatul), Nocturnus (muntele) sau Darius (generalul) m-au trimis cu gândul la vechile mele proiecte de-a scrie fantasy într-o lume antică sau romană.

Amnezia, Mihail Toma, Gazeta SF

Ioana, văduvă, se-oprește în seara de Revelion să ajute un bărbat lovit de-o mașină și-abandonat din pricina alcoolemiei. Îl ia acasă, îl îngrijește, ajungând să petreacă împreună noaptea dintre ani.

Deși acțiunea se derulează parcă prea accelerat, urmând un fir romantic presărat cu ușoare accente naive sau neverosimile, povestea de dragoste este frumoasă. Încurcăturile ulterioare și elementul fantastic puteau la fel de bine să nu existe, pentru că personajele sunt echilibrate, Ioana are o fată la vârstă adolescentă, Maria, care-și petrece Revelionul în compania iubitului, planurile se succed verosimil. Cred că o aplecare mai mare spre profunzimea personajelor, proporțional cu o simplificare a intrigilor de final, ar fi adăugat un plus de realism povestirii.

Alexandru Lamba, Upgrademon go, Paradox (ediția tipărită – nov. 2017)

Personajul principal, un humanoid cibernetizat de nivel 8, pe numele său Gate_keeper_ omega, se pregătește de-un upgrade la nivelul 9, pentru care a muncit fără oprire la încărcat transportoare cu tot felul pentru o fabrică de ciocolată.

Noua înfățișare îi permite începerea unei povești de dragoste chiar la finalul serii în care își achiziționează binemeritatul upgrade, cu o zână de nivel 8. În câteva ore, un atentat digital anihilează realitatea virtuală, reducându-i pe toți la condiția unor zdrențăroși level zero.

Ideea suprapunerii unor elemente de realitate virtuală sclipitoare peste cenușiul unui cotidian urban decrepit nu este nouă, ce face însă oportună abordarea lui Alexandru Lamba este componenta social-revoluționară, cu ușoare accente de extremă stânga, precum și povestea de dragoste, care ancorează textul și-l duce mai departe, prin imuabilitatea valorii economice adăugate fiecărui serviciu de realitate virtuală, sau, mai precis, iluziei asociate serviciului respectiv. Ce face proaspătul cuplu de îndrăgostiți odată cu revenirea la confortul digitalizării omniprezente devine prea puțin important, odată trecut testul amorului cu iz revoluționar.

Vorbe prin timp, Teodora Matei, Fantastica.ro

Ideea povestirii e cât se poate de interesantă: un doctor visează recurent o femeie misterioasă, ce-l strigă pe numele tatălui său, rămas văduv, înstrăinat de familie din pricina traumei pricinuită de moartea soției.

„Slavă Domnului, e dimineaţă!” gândi. Era intrigat de visul pe care nu şi-l putea explica. Mergea cu bicicleta, împreună cu o femeie necunoscută. În vis, păreau a fi apropiaţi. Era sigur că n-o întâlnise niciodată. Nu-i reţinuse faţa, doar părul: lung, brunet cu reflexii albastre. Îi spunea pe nume, numele lui din vis era Petru. Inima începu să-i bată din ce în ce mai tare, bluza de pijama se umezi în spate precum cămaşa din vis. Tatăl lui e Petru!

Intriga este construită cu migală, plauzibilitatea acesteia rezidă în atenția acordată detaliilor și în fragmentele onirice încărcate de lirism. Partea de final a povestirii este ușor dezechilibrată în raport cu frumusețea și melancolia căutărilor atemporale, am fost atât de puternic atras în reconstituirea povestirii de dragoste, încât nu simțeam nevoia oricăror explicații mecaniciste, în cheie hard SF.

Tensiunea relației eșuate dintre tată și fiu se împletește cu cea a explorărilor onirice, într-un text care m-a surprins în mod plăcut prin energia erotică de început, suficient de consistentă încât să țină toată narațiunea la un nivel liric ridicat. Finalul? Precum o excursie cu bicicletele, între doi îndrăgostiți care nu-și mai doresc vreodată să ajungă la destinație.

Goana lui Grigore, Cristian M. Teodorescu, Fantastica.ro

Un text pe care l-am parcurs cu greutate și responsabilitate, venind din partea unui scriitor care a arătat în repetate rânduri măsura virtuozității sale literare.

Povestirea începe încurajator, cu inspirate jocuri de cuvinte, care anunță o alegorie spectaculoasă a Creației, printr-un paralelism fonetic neobișnuit, între Grigorisire și Liturghisire. Suntem de la început puși în gardă că va urma o desfășurare hieratică de forțe și mituri ale Creației, cel puțin așa m-am pregătit eu să parcurg acest text.

Din nefericire, la finalul povestirii, labirintul propus de Cristian M. Teodorescu nu face decât să se adâncească, firele roșii se pierd într-o ceață de rime premature :

„Poeta va fi divă, în lumea-i cea ascunsă, pozitivă. Poeta-i va suci din minţi, cu şoaptele-i fierbinţi. Poeta va fi multă, imperial-ocultă. Irina e regină, iar Lumea-i e grădină. Tu zici că eşti condus de-un fir, eu îţi spun simplu: hai sictir. A sosit momentul să muşti din ţărînă. Râmă.”

Ruperile de ritm, în loc să ofere salvarea logică așteptată în chei ascunse de interpretare, deschid alte și alte căi în labirint :

Fagocerii s-au trezit, şi au chemat şi pe alţii, să-i ajute. (Se pare că au învăţat să fagocerească, vai Unduitorilor din urma noastră.) Irinele, cu altă căpetenie, pictoriţă, ne-au prins din urmă. Pe unii, ne-au preschimbat în pensule, să le zugrăvim Lumea. După aceea, au sosit ai lui Mahomed.

Nu ajută nici scufundarea într-un lirism eclectic, nici incantațiile, de orice fel ar fi acestea, nici reveriile fonetice :

Grigorisire. Teamă-zeamă, nefiinţa te cheamă. În formaţie de apărare.

Textul capătă tot felul de excrescențe care agață și atacă necruțător din orice ungher al labirintului:

Aşa întortocheată, imprecisă şi nu tocmai existentă cum este Lumea în momentul de faţă, Tata ar putea fi oricine. Tehnic vorbind, ar putea fi chiar şi Colosul pe care-l vom făuri noi.”, iar deznodământul conduce invariabil către o abandonare agonizantă a identificării cu suma conștiințelor-personaj, cititorul devine explorator, naratorul creator, poetul devine subiectul și victima propriului poem în proză:

Vorbeşte în dodii, deciseră Grigore. E dus cu capul. Nu ne mai pierdem vremea cu el.

Textul s-ar fi păstrat proaspăt și inovator fără abundentele capcane înșirate de-a lungul traseului pseudo-narativ. Mi-a plăcut intrarea în labirintul Creației, Grigorisirea-Liturghisirea, Grigorele cel fără Gore, au fost o bună companie pentru începutul călătoriei. Mi-e teamă, însă, că doza și expunerea prelungită pot dăuna sănătății alegorice.

Opera, Letiția Teodorescu, Fantastica.ro

Un alchimist se apropie de elaborarea Pietrei Filosofale. Mi-a plăcut atmosfera și abordarea narativă, însă, specific unui text aflat sub spectrul debutului, miza este mărită artificial. Nu avem de-a face cu un simplu alchimist, ci cu însuși Alchimistul, Profesor al Cunoașterii Pietrei, care își desăvârșește, astfel, Opera. Riscurile prăbușirii sub povara unor obiective prea înalte sunt inerente, însă finalul deopotrivă tensionat și intrigant contribuie în mod inspirat la conservarea structurii de rezistență narativă a textului.

povestiri-cu-dragoni-coperta-haulicaPăstrează-mă nemuritor, Daniel Timariu, Povestiri cu dragoni, Editura Tritonic, 2017, antologator Michael Haulică

Carter Holzer este răpit mării, ajungând pe insulele dragonilor, unde, în compania misterioasei Emma, descoperă o sumedenie de lucruri interesante despre aceste făpturi telepate, ce trăiesc în simbioză cu oamenii îndemânatici și întreprinzători.

Deși blocurile ideatice prin intermediul cărora Daniel Timariu construiește acest decor fantasy sunt dense, suculente, surprinzătoare, senzația mea a fost că autorul a sacrificat dezvoltarea firească a personajelor în favoarea intrigii de fundal.

Îmi plac dragonii telepați, dragonii decăzuți, viziunea următoarei roiri colonizatoare, turnurile înalte și cuiburile solitare, ierarhiile sociale și dragonii politicieni, însă mi-ar fi plăcut să văd și câteva personaje navigând prin conexiunile unei lumi construită cu atâta migală și imaginație.

Incredibilii Lou și Phil, Irina Georgescu, Povestiri cu dragoni, Editura Tritonic, 2017

Martha este o prietenă de familie a lui Pam, care scrie povestiri pentru copii, având un soț pompier, cam distanț, și doi băieți năzdrăvani, Lou și Phil. Intriga este suficient de captivantă, însă finalul spiralat, construit pe ideea povestirii demantelate, nu prezintă rezolvarea tensiunii acumulate la început.

Mi-a plăcut bogăția de imagini, mi-au plăcut vrăjile inițiatice cu acces spre celelalte tărâmuri astrale, mi-a plăcut interacțiunea celor două prietene, atenta prezentare a tabieturilor din care își iau amândouă confortul mundan, însă cred că ar fi fost oportună o mai bună focalizare asupra băieților, cei care conferă, până la urmă, dimensiunea escapistă și savoarea acestui proiect fantasy.

dan-dobos-eu20eu 2.0, Dan Doboș, eu 2.0, Editura Media-Tech, 2017

Am lăsat la urmă, precum vinul cel mai bun, povestirea care deschide volumul de proză scurtă cu aceeași denumire, eu 2.0, al lui Dan Doboș. Un scriitor ajuns la finalul vieții, aranjează o trecere controlată nu spre neființă, ci spre spațiul digital, de unde își propune să scrie în continuare romane atât pentru posteritate, cât și pentru siguranța materială a fiicei sale din prima căsătorie.

Textul abundă de idei noi, de la posibilitatea influenței în plan social pe care o poate genera osmoza scriitor-inteligență artificială, până la implicațiile etice ale învierii digitale a unei persoane iubite. Pentru că în universul pe care și-l creează și asumă cu pasiune teleologică, scriitorul nu se poate abține și își aduce cea dintâi iubire, partener de literatură și soție, în persoana Cassandrei.

Dialogurile sunt încărcate de semnificații filosofice, precum un puzzle al finalității la care suntem invitați să participăm, rezolvând totodată parte din propriile noastre provocări existențiale.

eu 2.0 dovedește încă o dată că, dacă încape în plămada unui artizan priceput, subiectul realității vituale și al nemuririi digitale se poate dovedi inepuizabil atât prin componenta lirică, romantică, dar și prin originalitatea cazuisticii raționale, fără să încalce principii logice, ci luându-le drept aliate în aventura de explorare interioară. eu 2.0 abundă în astfel de provocări și jocuri intelectuale, cu un final pe măsură.

Oricine poate scrie pe Helion Online. Mult succes!