Pentru luna martie am pregătit lecturi din Colectiasf.ro, Gazeta SF, Fictiuni.ro, Paradox, Povestiri de dincolo, Aphelion.

1. Ultima călătorie, Florin Purluca, Colectiasf.ro

Povestirea, neașteptat de scurtă pentru tema în registru Space-Opera pe care, în mod inspirat, o propune, este mai degrabă un exercițiu de condensare. Care, în contextul unui final cu semnificații surprinzătoare, i-a reușit autorului.

2. O picoteală mai adâncă, Alexandru Lamba, Povestiri de dincolo, Editura Tritonic, București, 2017

Personajul principal conduce o clinică unde acceptă doar clientelă feminină, ocupându-se cu înregistrarea terapeutică a viselor, influențate de tratamentul medicamentos. Lucrurile se complică atunci când o pacientă, Clarisa, de care doctorul se simte atras, moare în timpul procedurii de înregistrare onirică, fiind condusă spre tărâmul umbrelor de o prezență masculină, Hermes, mesagerul zeilor.

În scurt timp, prin asocierea cu un partener-medium grec și apetisanta asistentă a acestuia, Amanda, clinica se transformă într-una de eutanasiere asistată digital. Înregistrările trecerii spre tărâmul celălalt devin tot mai interesante, însă finanțarea proiectului este amenințată cu întreruperea atunci când incursiunile către râul mitologic al morții devin tot mai detaliate și, implicit, periculoase din punct de vedere al moralei și mesajului religios.

Ideea unui tărâm al umbrelor specific mitologiei grecești, descoperit prin intermediul unor filme rezultate în urma eutanasierii, este seducătoare și bine condimentată cu incipiente povești de dragoste:

Iar prezența Amandei, a Amandei pe care n-o puteam avea, mă înnebunea.

Poate de aceea începusem să-i vorbesc celeilalte, Clarisei, ca unui înger păzitor. Ca unui înger sexy pe care nu l-am avut, nici pe acela, niciodată. Uneori în gând, alteori… Nu le puteam avea pe niciuna și trebuia să omor. Pe una o omorâsem, cealaltă omora lângă mine, pe mine.

Dar făceam filme tot mai bune. (p. 23)

Mi-aș fi dorit, totuși, un final în creștere sub raportul tensiunii lirice, puțin romantism sau nuanțe gotice n-ar fi dăunat într-o narațiune reușită din punct de vedere al ideilor și al imaginarului tanatic.

3. Lumină lină, Dănuț Ungureanu, Povestiri de dincolo, Editura Tritonic, București, 2017

O povestire pe cât de originală, pe atât de elegantă. Deși începe într-un stil criptic, ne vedem cu repeziciune atrași într-o plutire luminoasă prin spațiul interstelar, la bordul unor meduze nemuritoare, care transportă familii întregi, cărăuși de lumină.

Firul narativ se împletește din trei planuri, unul particular, al membrilor unei astfel de familii, siliți să rămână în urmă după un accident de regenerare a vehiculului-meduză, unul sepulcral, venit din partea unei entități luminescente ținută captivă și unul general, reprezentat de întreaga deplasare a roiului de meduze spre centrul luminos al galaxiei. Ține de măiestria autorului faptul că întâmplările se derulează simultan, într-o levitație interstelară cu efecte mistice și chiar psihedelice, îndrăznesc să presupun, dacă textul este prizat în condiții ambientale corespunzătoare.

4. Ex Arcadio Ego, Paul Dimulescu, Gazeta SF

Povestirea debutează în forță, cu imaginea violentă a unui bărbat ajuns pe masa de operație a unui clan interlop, sub privirile îngăduitoare ale inspectorului Clement Brigante. Ni se propune apoi o derulare retrospectivă a evenimentelor petrecute cu douăzeci de ore înainte, dezvoltate, în opinia mea, insuficient.

Atmosfera povestirii aduce cu foametea ultimilor ani ai ceaușismului, transplantată într-un decor futurist, unde comunitățile sunt segretate pe nivele, monedele au dispărut ca unealtă de tranzacționare, alimentele sunt clonate, fără excepție, iar visul fiecăruia este să lucreze într-o fermă.

Mi-a plăcut ideea analizelor zilnice instant și a speranței de viață afișată dimineața pe display:

Îşi lăsă mâna stângă pe consola duşului, primi cu stoicism înţepătura obişnuită în deget, lăsă şi o probă de salivă lângă cea de sânge şi scrâşni din dinţi când unda electromagnetică îi traversă corpul de la tălpi până în vârful ultimului fir de păr din cap. Aproape simultan, pe ecranul cabinei de duş începură să ruleze cifre şi procente. Plămâni – afectaţi 45%. Inimă – afectată 55%. Sânge – puritate 62%, toxicitate 36%. Restul de 2%, marjă de eroare. Afecţiuni nefrologice, tahicardie, stomac ulcerat. Nimic neobişnuit, astea fuseseră rezultatele şi cu o zi în urmă, dar săgeţile erau toate pe roşu, în scădere. Singurul organ care-i mergea bine era creierul. La final, ecranul afişă numărul 2130.5. Asta era speranţa sa de viaţă, în scădere cu 10 zile de la analizele de ieri. 2130 de zile.

În pofida punctelor forte prezentate mai sus, consider, totuși, că o delimitare mai riguroasă a momentelor narative ar fi clarificat ițele unei intrigi care-și pierde din vigoare pe măsură ce deznodământul capătă o serie de conotații canibalice neverosimile, cam greu de digerat.

5. Nunta, Kyre, Gazeta SF

Suntem poftiți la celebrarea unirii destinelor a doi însurăței. Avem de toate, de la muzică și bucate alese, până la nuntași din cale-afară de pestriți. Din nefericire, ansamblul ludic-narativ nu se încheagă, desfășurarea de forțe este una simbolică, intriga lipsește cu desăvârșire. Perspectiva imaginativă nu se focalizează asupra niciunui aspect mai important, lipsind astfel ruperile de ritm sau ancorele descriptive care să prindă contur în mintea celui ce citește. Spre final, nici nu știi cum e mai bine: spectator, nuntaș sau păduche.

Iar cei trei negri din taraf se puseră pe cântat şi cântară mai întâi sunetul ploii care izbeşte cu furie în bietul păduche şi-l face una cu pieptul păros de la care acesta spera să-şi tragă viaţa şi salvarea. Pe urmă, întrucât nuntaşi se ridicaseră să danseze, taraful interpretă la trei coarde, trei coarde şi încă o coardă cântecul de nuntă al păduchelui alb de tifos, cu care ocazie, zbierând cât îi ţinea gura, naşu’ mare şi cu naşa au convins mirii să danseze.

6. Întoarcerea acasă, Mihai Toma, Gazeta SF

Cârmuitorul unui oraș în ruine revine în prim-plan după o absență de mai multe secole. Ideea este bine administrată, ajutată atât de ritmul alert, cât și de imaginile templelor vechi, ale băilor antice, ale statuilor înfățișând tot soiul de zeități și protectori ai familiei, împrumutați din mitologia greacă. Cred, totuși, că o detaliere a scenelor sau a personajelor ar fi ajutat în construirea tensiunii de final. De asemenea, mi-aș fi dorit să fi nu fi fost scrisă la timpul prezent, care nu este prea indicat în relatarea unor evenimente ce împrumută din parfumul vremurilor de mult apuse.

7. Autostopistul, Cătălin Proteasa, Gazeta SF

O familie este prinsă pe drum, în traficul interminabil al șoselelor naționale românești. Pe-o vreme câinoasă, soția se îndură de-un bătrânel zgribulit, ascuns de-o pelerină uriașă, ce-așteaptă inofensiv pe marginea drumului. Soțul, bombănind, oprește și-la ia cu ei, găzduindu-l pe bancheta din spate, alături de fetițele lor, gemene.

Dialogul între cei doi soți este unul firesc, fără stridențe, personajele sunt bine construite, soțul protestatar, nemulțumit de camioanele încărcate cu lemn de contrabandă ce străbat șoselele, cu gânduri de emigrare, alături de soția supusă, resemnată, sporind asfel verosimilitatea povestirii, prin contrastul acestora.

Finalul surprinde în mod plăcut, chiar dacă brusca ridicare a mizei ar fi implicat, în opinia mea, o detaliere mai mare a relațiilor în cadrul interesentei familii autohtone.

8. Faleze de piatră, Ovidiu Bufnilă, Fictiuni.ro

Textul se prezintă într-o succesiune de poeme în proză, cu tematică fantasy, dată de construcții ce apelează la substantive proprii, precum: bătrânul împărat al oglinzilor de ape din Jabahab Ab Jabadah sau un oarecare Kamceaitai, armurier la arsenalul din Tambole Tamboree, oraşul rătăcirilor.

Mi-ar fi plăcut să pot identifica niște chei narative de interpretare. Din păcate, paradoxuri precum: Vasul amiral s-a ciocnit cu el însuşi iar torpiloarele s-au lovit între ele din cauza unui principiu rătăcit, care-şi făcea mendrele prin marile locului, nu lasă loc decât alegoriilor, câtă vreme structura logică a textului nu oferă soluții pentru decriptarea mesajului, dimpotrivă.

9. Scorbura miraculoasă, Lucian Merișca, Revista tipărită Paradox, noiembrie 2017

O povestire scurtă, care descrie prietenia strânsă dintre un om și un copac. Scrisă pe un ton melancolic-ecologist, textul deschide mai multe căi de introspecție, din nefericire delimitările scurte ale povestirii nu oferă prea mult spațiu de interpretare.

10. God’s Tears, Miloș Dumbraci, Aphelion

Un echipaj uman format din trei persoane ajunge în proximitatea unui planete, singura din sistemul solar de care aparține, unde sunt condiții de viață similare Terrei. Funcțiile sunt descrise încă de la început, avem de-a face cu Părintele Aleksei, chimist-teolog, cu Sora Lena, arheolog și xenolingvist, cu Bek Bolatov, pilot și om al Partidului, cărora li se alătură Fairy, AI-ul navei.

Primul set de măsurători ale solului oceanic (planeta este una acvatică) aduce o neașteptată rupere de ritm, care mi-a creat serioase îndoieli cu privire la administrarea relațiilor dintre personaje, până la finalul povestirii. Căderea în planul verosimilității tensiunii narative este recuperată pe parcurs, elementele de hard SF se îmbină armonios cu structuri lirice aparținând unui inspirat registru descriptiv-poematic, pe fondul unei abordări filosofice asupra naturii omului în relație cu universul pe care, fără încetare, îl explorează.

Planeta este populată de o serie de naniți din siliciu, cărora echipajul le alătură, în contrapondere, proprii naniți, cu scopul comunicării. Miniorganismele cibernetice relaționează printr-un sistem original de haiku-uri frânte și versete din scripturile pământenilor, iar o serie de noi măsurători și prelevări de mostre generează o succesiune a evenimentelor ce scapă de sub control.

Povestirea stă foarte bine și la capitolul cromatic, unde oceanele de miere ale planetei contrastează cu albastrul fluid al stelei. Picăturile aurii înnisipate valsează neîntrerupt într-o regenerare perpetuă și într-o continuă așteptare a vreunei zeități ce va să vină, întrupată din misterioasele și malevolentele soluri subacvatice.

Povestirea a fost scrisă direct în engleză, lucrul de apreciat în contextul unei cursivități surprinzătoare. În afară de ruperea de ritm la nivelul relațiilor între personaje, din prima parte, cu greu am putut identifica vreun punct slab – poate finalul, ușor prea lung. O simplificare a acestuia ar fi eliminat, în opinia mea, orice risc al accentelor melodramatice.

Link povestire Aphelion: http://www.aphelion-webzine.com/serials/2018/03/GodTears.html

Oricine poate scrie pe Helion Online. Mult succes!