Pentru luna decembrie, în ton cu perioada sărbătorilor de iarnă, am pregătit o serie de lecturi cu teme culinare.

  • Fusilli Rossi, Bogdan Hrib, Gastro Noir (antologie), Ed. Tritonic, București, 2018

Un detectiv ajunge la o lansare de carte pentru a-i face unui prieten scriitor o favoare, să-i cumpere o carte cu autograful autoarei. Intriga povestirii se derulează cu rapiditate, pornind de la numărul de pete roșii de pe coperta cărții ce trebuia semnată, mai multe decât petele de pe afișul librăriei.

În timp ce colecționarul de cărți cu autograf se relaxează prin țări calde și exotice, detectivul nostru ajunge, alături de frumoasa lui parteneră, să descopere și cadavrul, și mobilul crimei, și arma, una mai specială în acest context.

Firul narativ evoluează natural, textul te ține captiv, curios, până la final. Deznodământul ne oferă un aer aparte, prin modul deopotrivă ingenios și atipic prin care criminalii orchestrează execuția, elaborată, a persoanei care le stătea în cale.

  • Dulce ca moartea, Ligia Enache, Gastro Noir (antologie), Ed. Tritonic, București, 2018

Valentina este o corporatistă-model, și frumoasă, și deșteaptă, și devreme acasă. Sacrificându-și tinerețile pe altarul construirii capitalismului multilateral dezvoltat, se trezește într-o bună zi, după vreo zece ani de argățeală, trimisă cu forța în concediu, de o companie brusc preocupată de sănătatea (mentală) a angajaților, după ce o fată moare la birou, de prea multă muncă.

Ce să facă domnișoara noastră muncitoare, silitoare, fără pic de viață personală în afara orelor de program? Își sună verișorul din copilărie, care o invită la Timișoara, la un concurs de gastronomie, în urma căruia va pune la bătaie trei posturi de bucătar în cadrul lanțului de restaurante al familiei. Ce nu știe Valentina este că verișorul ei este îndrăgostit în secret de ea, încă din copilărie, prin urmare orice fel de îndrăgosteli de sezon nu vor fi privite cu ochi buni de către acesta, indiferent de aptitudinile bucătarilor. Cum se întâmplă în astfel de situații, în calea lor apare Claudiu, 26 de primăveri, înalt, slab, cu mâini delicate și gusturi culinare desăvârșite, care-i stârnește Valentinei tot soiul de dorințe, în afara celor gastronomice.

Triunghiul amoros este perfect creionat pentru desfășurarea intrigii, iar inserțiile cu și despre mâncare se potrivesc de minune în structura textului. Spicuim:

Tortul de bezea era cel pentru care bunica trudea o zi întreagă în fața cuptorului, bătând albușurile, pregătind foi de bezea, veghindu-le să rămână albe ca spuma laptelui, amestecând în același timp crema de ciocolată și alegând vișinile ușor alcoolizate. (p. 302)

Sau:

Claudiu a triumfat în ziua dedicată preparatelor tradiționale după rețete vechi cu un piept de rață aromat în sos de vin roșu. Amestecul aproape incredibil de miere cu melasă, aromă de lămâie și scorțișoară măcinată, completat de vinul roșu și dulceața de trandafiri, armonizat perfect cu pieptul zemos care ți se topește în gură, a întrunit sufragiile juriului (…). (p. 305)

Având la îndemână toate elementele reușite de mai sus, armonizate și integrate cu inspirație de autoare în structura povestirii, finalul mi s-a părut complicat în mod inutil, prin personaje suplimentare, a căror prezență nu era neapărat necesară. Deși fără un deznodământ pe gustul meu, povestirea strălucește prin veridicitatea triunghiului amoros, prin succesiunea naturală a întâmplărilor și prin culoarea aparte oferită prozei de aglomerarea tuturor rețetelor și a mâncărurilor din letalul concurs erotico-gastronomic.

  • Clătite cu dulceață de cireșe amare, Daniel Timariu, Revista de proză scurtă Iocan, 3, Ed. Vellant, București

Un text de avangardă diferit de majoritatea scrierilor lui Daniel Timariu, în care suntem obișnuiți cu o structură liniară a narațiunii, cu personaje clar individualizate și cu un deznodământ în conformitate cu setările inițiale ale demersului epic.

Spre deosebire de structura povestirilor, amintită mai sus, în Clătite cu dulceață de cireșe amare, autorul experimentează într-un mod pe cât de original, pe atât de inspirat, cu valențele fonetice ale substantivelor proprii, obținând astfel niște efecte care nu pot fi neglijate de cei ce doresc să se familiarizeze cu zonele rarefiate ale prozei scurte avangardiste.

  • Tinder, Mihai Crăiță, Revista de proză scurtă Iocan, nr. 7, Ed. Vellant, București

Pentru mine s-a dovedit a fi ce mai bun text de proză scurtă pe care l-am citit în 2018. Restrâns, percutant, minimalist, în forma unui dialog extins între personaje care ar face orice să alunge, măcar pentru moment, starea de însingurare, textul pleacă de la un pretext aparent banal reprezentat de dorința unui tânăr de a petrece o seară în compania unei femei agățate pe Tinder.

Deși trebuie să recunosc faptul că am început citirea povestirii mânat de curiozitatea surprinderii relațiilor sociale adiacente aplicațiilor matrimoniale, finalul m-a bulversat complet datorită exercițiului de seducție nostalgică practicat cu măiestrie și incisivitate de către autor. Te aștepți ca o povestire începută printr-o stuctură bonomă de dialog, de forma celei pe care o vom exemplifica mai jos, să conducă spre un final cu mesaj jucăuș despre savoarea senzorială a vieții:

– Bună, Cristina!

– miau

– Ha, astazi esti o pisicuta?

– mereu sunt o pisicuta

– Si cine are grija de o pisicuta ca tine?

– nimeni, singurica & trista (pag. 71)

Când colo, cele două personaje își vor vedea puse la încercare limitele emoționale, la doar câteva zeci de minute de când s-au cunoscut, într-un carusel psihologic demn de stările extreme ale prozatorilor ruși. Un text despre nuanțele tanatice ale singurătății în doi, aparținând unui autor viguros, pe care îl voi urmări cu interes pe viitor.

  • Telecomenzi, Tudor Crețu, Revista de proză scurtă Iocan, nr. 7, Ed. Vellant, București

Povestirea are două părți, unite printr-un corpus callosum specific registrului poematic, abstract, cu care ne-a obișnuit Tudor Crețu. Reținem spre exemplificare, începutul: Curăța cartofi c-un brici vechi de frizer. Cojile le arunca-n ligheanul în care se spălase deunăzi pe picioare. Stătea-n cur pe pat și reteza, dacă era cazul, tuberculii, apoi se ocupa de coajă, tacticos. (pag. 77)

Ne sunt prezentate, ca pretext, peripețiile lui Moș Johnny, bărbat ajuns către apusul vieții, într-un azil. Șicanat în permanență de tovarășii de suferință, Moș Johnny caută în zadar eliberarea. Deși rezolvările la care apelează personajul principal stârnesc un efect ilar prin inconsistența lor, efectul soluțiilor deficitare conduce spre un final apăsător, care nu lasă loc de retrageri confortabile prin densitatea asumată a prezentării fruste a fragilității în fața neputințelor de tot felul, asociate vârstei.

Un text cu spirală narativă descendentă, cu început comic și final claustrat. Cojile de cartofi, televizorul, meciul de fotbal, zăpada, azilul – tot atâtea elemente cu care Tudor Crețu jonglează abil pentru creionarea unui spațiu închis, arbitru al captivității perene.

Oricine poate scrie pe Helion Online. Mult succes!