DarkNici nu mai știu de unde am aflat, în 2018, de serialul TV Dark.

Produs de Netflix, în Germania, cu actori germani, cu scenaristă germană și regizor elvețian (Jantje Friese și Baran Bo Odar, soț și soție), serialul este vorbit în limba germană și se petrece într-un mic orășel din Germania. În tot acest amalgam german, Netflix apare cumva stingher, minoritar. Și așa este, din toate punctele de vedere, cu excepția celui esențial: de acolo vin banii.

Pentru că acțiunea are loc într-o multitudine de felii temporale, glisând continuu între zilele noastre și alte două planuri temporale, separate de 33 de ani, l-am întrebat pe prietenul meu Wolf von Witting, care a trăit (și) în Germania, ce părere are despre veridicitatea transpunerii „realității” germane în acest serial. Mi-a spus că „e O.K.”, ceea ce înseamnă mult pentru mine: s-a ajuns, în fine, să avem producții TV realizate cu bani de americani, în Europa, care să nu „miroasă” a blockbuster american.

Am cerut ajutorul lui Wolf, pentru că nu aveam informații și experiență legată de arealul cultural german. În rest, plecând de la tehnicile de filmare, dialoguri, jocul actorilor și scenariu, nimic nu are iz de Hollywood, ceea ce aduce o adiere proaspătă în lista de seriale de succes la nivel mondial.

Da, Netflix a riscat producând o asemenea serie de expresie ne-americană. Da, serialul a fost un succes internațional, care a adunat o masă puternică de fani, care se întâlnesc pe forumuri dedicate pentru a discuta evoluția poveștii. E o poveste complexă, o poveste cu călători în timp, dezastre nucleare și lumi apocaliptice ce te invită să le schimbi cursul istoriei. E o înnădire complexă și aparent haotică de întâmplări și conexiuni interumane, care te buimăcește și care te intrigă prin adâncimea conflictelor și relațiilor interumane, care te provoacă intelectual până la opacizara logicii… cum de altfel o face fiecare film bun, cu călătorii în timp.

Până acum au fost lansate două serii, a treia și ultima se filmează. Seria a doua are o desfășurare în crescendo, la fel ca prima, și reușește să îți dezvăluie misterul din spatele cortinei timpului și conspirației, atât cât să se resfire ceața și să vezi siluete, suficient cât să nu dezvăluie totul. Aș spune că o face cu aceiași dibăcie cu care o femeie se acoperă cu o rochie translucidă de mătase, care dezvăluie, dar nu arată, incită, dar nu vulgarizează. Nici nu e de mirare, Jantje Friese este, după mine, cea mai bună scenaristă de televiziune pe care o știu. Se ridică cu mult peste media scenariștilor de filme SF și thriller și aduce poveștii o latură pe care nu aș caracteriza-o ca a fi feminină, ci „altfel”.

Finalul seriei a doua ne deschide încă un cerc, de la călătoria în timp spre călătoria între universuri paralele, care sunt complementare și nu pot exista unul fără altul. În acest fel scenarista ne arată că este familiară cu fizica atomică și cosmologia, mai mult decât o arătase până acum, jonglând cu ipoteze SF legate de „particula lui Dumnezeu”, bosonul Higgs.

Aștept cu nerăbdare seria a treia, care avem certitudinea că va fi ultima, după cum spun scenarista și regizorul. Ei declară că va fi o trilogie rotundă, iar în a treia parte se vor pune, cap la cap, piesele de care mai are nevoie povestea pentru a crea un tablou de anvergură. Și acest lucru este lăudabil, anti-hollywoodian. Nu vom vedea o înlănțuire „fără număr” de serii tot mai diluate și ramificate, unde se manevrează vulgar structura poveștii, doar pentru a nu pierde personajele îndrăgite de public, acel stăpân deseori debil, căruia producătorii îi închină sondaje post-producție, prin care poate măcelări actul de creație, după instinctele conduse de îngustimea minții sale.

De asemenea, aștept viitoarea serie TV produsă de cuplul Friese/Odar, 1899, care va fi un thriller psihologic. Cei doi au semnat un contract de exclusivitate cu Netflix, pentru mai mulți ani, ceea ce arată că sunt prețuiți și în același timp că li s-a făcut o ofertă de nerefuzat.

Până atunci îți recomand să vezi seria Dark și cel puțin un film produs de acest duo, înainte de Dark. Înainte de serial, poți incepe cu Who Am I, un excelent film de acțiune, despre hackeri.

Vizionare plăcută!

Oricine poate scrie pe Helion Online. Mult succes!