Petre Berteanu - Efectul MandelaEfectul Mandela, de Petru Berteanu
2017, editura Tritonic
colecția Mystery & Thriller
apariție: iulie 2017, 178 pag.
ISBN 978-606-749-245-3

Primul roman al lui Petru Berteanu, Cumsecade, mi-a plăcut mult. Am apreciat talentul cu care autorul a zugrăvit un oraș pentru a-l transforma în personaj. În loc să vorbească despre culoarea ochilor, ten, lungimea părului, statură, el a descris momente, grupuri de oameni, tipare colective. Cei-ce-stau-la-coadă, cei-ce-pândesc-în-bloc, etc. și-au făcut loc în paginile cărții, conferind originalitate unei anchete detectiviste. Adăugând la toate astea un talent deosebit de a surprinde în doar câteva cuvinte esența unui loc, a unui eveniment, a unei povești, a rezultat un roman cu o savoare aparte. În acest context nu este, cred, întâmplător, că el a fost laureat la Festival du premier roman de la Chambery, Franța.

Pasul următor pentru Petru Berteanu a fost să se apuce de o serie crime. A acceptat provocarea și, astfel, Efectul Mandela a devenit primul volum al Bibliotecii de pe scări.

Într-una dintre plimbările sale prin București, protagonistul cărții vede un bătrân ce admira tăcut peisajul. Abia când trece prin dreptul lui își dă seama că, în locul unui ochi, omul are o gaură de glonț. Cheamă imediat poliția, dă declarații – bineînțeles, fără a ști să spună prea multe, câtă vreme nu cunoștea victima, ci o descoperise întâmplător.

Totuși, printre problemele de zi cu zi, misterul crimei respective nu-i dă pace. Omul începe să se preocupe de aflarea amănuntelor anchetei. În demersul său este ajutat de un prieten, cel care păstorește „biblioteca de pe scări” ce dă numele seriei. Primei crime i se mai adaugă una, de data aceasta sinistră. Lucrurile se complică și mai mult în viața protagonistului odată cu mutarea la București a unui bun prieten, împreună cu partenera de viață.

Așa cum remarcam și în prima parte a articolului, Petru Berteanu știe să spună povești. Fără să apeleze la bine-cunoscutul infodump, fără „burți” care te scot din atmosfera poveștii, el creionează în doar câteva rânduri o întreagă lume, cu istorii și trăsături de caracter. Chiar dacă nu mai operează cu mase mari de persoane, ca în Cumsecade, autorul îmbină la fel de frumos vieți aparent disparate. Dacă în unele cărți e frustrant să vezi cum un personaj apare din neant și apoi e uitat pe traseu, la Petru Berteanu poți fi sigur că intrarea lui în scenă va fi pigmentată cu exact acele elemente de care ai nevoie, ca cititor, pentru a-l cunoaște, iar ieșirea va fi însoțită de unu-două indicii care să sugereze ce s-ar mai fi putut întâmpla cu el.

A existat și un element care, pentru mine, a reprezentat un minus. Nicio clipă n-am simțit că autorul îmi dă și mie, cititorul, șansa să dezleg misterul. Firește, e de așteptat ca majoritatea elementelor inserate să aibă o legătură cu cazul, dar ele trebuie legate într-un anume fel. Dacă autorul ține ascunse anumite aspecte, fără măcar a le sugera, a oferi indicii, rezolvarea finală pare asemenea unui iepure scos din pălărie. Desigur, există multe stiluri în cadrul genului crime, dar eu îl prefer pe cel enunțat anterior. Un text care nu-mi permite să adun piese de puzzle și să încerc să le potrivesc chiar eu mă va atrage într-o măsură mai mică decât cel care-mi dă voie „să mă joc”.

Dincolo de preferințele personale în materie de rezolvare a enigmelor, Efectul Mandela reprezintă un început promițător al seriei. Petru Berteanu nu este doar un scriitor de crime, el este un om care spune povești de locuri și de oameni, cu bucurii și necazuri. Aproape îmi pot imagina cum, peste ani, punând laolaltă toate cărțile pe care le va fi scris până atunci autorul, vom putea călători de la un capăt la celălalt al Bucureștiului, cunoscându-i istoriile mai vechi și mai noi. Până atunci, însă, aștept volumul al doilea al Bibliotecii de pe scări.

Oricine poate scrie pe Helion Online. Mult succes!