OMUL CARE S-A JUCAT CU LUMEA, DE MARIAN TRUȚĂUn om pe un peron. Înconjurat de aburi. Precum coperta – așa și în primul, dar și în penultimul capitol. Un crâmpei de viață reală sau imaginată între doi vălătuci suflați de o locomotivă, într-o noapte, pe peronul unui oraș de munte.

Personajul, un bărbat denumit simbolic L, ajunge în localitatea K, pregătit să preia postul de redactor al revistei Mileniul III. Știind că e posibil să ajungă într-un oraș M, după ce-i aflăm povestea, recomandarea mea poate părea începutul unei probleme de matematică: dacă un mobil X pleacă din punctul A în punctul B…

Numai că mintea umană e mult mai complexă decât cea mai grea problemă inventată de o ființă înzestrată cu gândire și discernământ. Volumul de față poate fi interpretat ca o transpunere în cuvinte alese a înregistrărilor unei electroencefalograme, fără vreo referire precisă la termeni sau condiții medicale.

Tânărul de douăzeci și opt de ani se trezește unicul locuitor uman al așezării. Prima fază prin care trece e una de cercetare asiduă atât a locurilor cât și a motivelor ce au dus la situația de față. Minte analitică, specifică unui fost corector de revistă, L construiește și demontează cu aceeași minuțiozitate diverse scenarii, revine la unele dintre ele, neagă altele, studiază, cotrobăie, e încântat, furios sau deznădăjduit, însă instinctul care primează e cel de supraviețuire.

Și aici intervine lupta dintre visurile și angoasele ființei primordiale: dorința de a fi Demiurgul propriei lumi față în față cu teama de singurătate. Cred că orice om și-a dorit, măcar o dată, să fie singur printre munți, să respire aer curat, să se bucure de priveliști de vis. Însă prea mult aer curat, prea multă liniște și nemișcare aduc după ele disperarea. Pentru a-și păstra un dram de rațiune își stabilește obiective, își impune anumite activități, ba chiar se angajează la biblioteca din oraș. O vreme, monotonia îl ajută să treacă peste săptămâni întregi. Monotonia și jurnalul în care notează acțiunile fiecărei zile.

Încercând să suplinească lipsa unor concetățeni, Robinsonul modern populează pensiunea în care locuiește cu manechine din magazine sau cu păpușile gonflabile dintr-un așezământ al frumuseții și plăcerilor. De aici, firul narativ își schimbă nu numai ritmul, ci și modul de curgere. Primul gând a fost că, probabil, fragmentele au fost scrise în perioade diferite, ori dispoziția autorului a fost cu totul alta decât pe parcursul scrierii primei părți. Ruperea aceasta de ritm am pus-o, însă, după numai câteva pagini, pe seama schimbărilor survenite în mintea personajului.

Dacă până atunci m-am întrebat de câteva ori cine era cel nevăzut: L sau lumea din jur, la acel moment am înțeles că efortul de a crea un mediu confortabil în care să trăiască trecuse de la nivelul unui individ la cel al unei comunități alcătuite din câteva zeci de indivizi. Lucrul care m-a speriat și încântat în egală măsură a fost modul în care-mi închipuiam faptele sau atitudinile păpușilor înzestrate cu un trecut imaginar fără a sesiza pentru început că, de fapt, cuvintele nu se refereau doar la el, ci și la gândurile îndreptate spre ceilalți de unicul locuitor al orașului, precum și la fenomenul de reflexie al acestora, mișcarea ca de bumerang a propriilor intenții întoarse dinspre tovarășii necuvântători.

Vine, însă, clipa când urma unui pas străin pe o bucată  de pământ umed îl trimite într-o misiune mai amplă de explorare a clădirilor din așezare. Vrea să știe cine este Femeia Intrusă, de ce s-a ascuns de el, cum de sunt unicii viețuitori ai orașului de munte. Vrea să afle adevărul. Iar acesta îl lovește crud, îi demolează eșafodajul pe care construise simulacrul de viață. Îl neagă, îl înfruntă, se lasă zguduit de el și apelează la liberul arbitru pentru a-și limpezi gândurile.

La finalul cărții, m-am întrebat dacă omul s-a jucat cu lumea construind-o după chipul și asemănarea lui sau autorul – cu mintea cititorului, făcându-i o analiză a naturii umane stăpânite de prejudecăți, tabu-uri, idealuri, temeri, nevoi, speranțe, vini reale sau închipuite.


Omul-care-s-a-jucat-cu-lumea_rgbOmul care s-a jucat cu lumea – Marian Truță
Editura Tritonic, 2018
ISBN: 978-606-749-351-1
Format: 13 x 20 cm, 144 pag

Colocviul Național de Critică și Exegeză SRSFF „Ion Hobana” 2018 a acordat romanului Omul care s-a jucat cu lumea, de Marian Truță, marele premiu pentru roman (ex-aequo).

Oricine poate scrie pe Helion Online. Mult succes!