Irina MunteanuCrimă la Grădina Botanică, de Irina Munteanu
2017, editura Tritonic, colecția Mystery&Thriller
162 pag., ISBN 978-606-749-295-8

 

Despre Irina Munteanu nu știam aproape nimic înainte să citesc romanul Crimă la Grădina Botanică. Cunoșteam doar faptul că acesta reprezenta volumul ei de debut, dar n-aveam habar dacă mai publicase anterior povestiri pe undeva sau nu.

Povestea începe cu o plimbare pe aleile Grădinii Botanice din București, în cadrul căreia este descoperită o pasăre moartă. Un lucru trist, mai ales în acel decor, dar care se dovedește a fi doar preludiul unui incident mai grav: găsirea unui bărbat ucis.

Comisarul Mario Cristescu intră pe fir și începe să ancheteze această moarte neobișnuită. Neobișnuită nu prin metoda folosită, ci prin locul ales. În căutările sale, descoperă blogul unei tinere ce aflase că exista o legătură de rudenie între ea și Dimitrie Brândză. Cine este respectivul personaj? Nimeni altul decât întemeietorul Grădinii Botanice din București.

Irina Munteanu profită de ocazie pentru a face o trecere în revistă a vieții naturalistului, a pasiunii sale și a muncii titanice de a crea la București un loc în care să adune plante din lumea întreagă. Nepoata începe să-l urmărească pornind de la locul nașterii, prin peregrinările sale pe meleaguri europene, până la localitatea în care și-a petrecut ultimele clipe.

Între timp, Mario Cristescu încearcă să pună cap la cap fragmentele vieții victimei, un om cu un trecut care nu-i face prea multă cinste. Totuși, deși există persoane ce ar fi avut motive să-l urască, nu apar nicăieri dovezi suficient de solide pentru a acuza pe cineva. Și, cumva, comisarul simte că găsirea păsării decedate n-a fost o coincidență. Că, dacă ar descoperi motivul morții ei, ar face un pas important în direcția rezolvării crimei pe care o anchetează. Și că, poate, blogul rudei lui Dimitrie Brândză îi va oferi un indiciu important.

Romanul se citește ușor. Irina Munteanu știe să scrie frumos, cu talent, iar ideea de a țese acțiunea în jurul vieții unei personalități românești este una inedită. Astfel, reușește să folosească romanul atât pentru divertisment, cât și pentru educarea cititorilor, deoarece îmi închipui că nu mulți cunosc amănuntele despre viața naturalistului. I-aș reproșa totuși modul în care a inserat pasajele referitoare la Dimitrie Brândză, scoțând cititorul din poveste și oferind uneori informații redundante. Aș pune totuși asta pe seama lipsei de experiență specifice debutului și am încredere că, după alte câteva cărți, îi va fi mult mai ușor să îmbine aceste două fire într-un tot armonios.

Mai există un aspect care mi-a plăcut mai puțin, dar acesta ține de gustul meu și l-am menționat și în cazul altor opere polițiste. Prefer cărțile care-mi oferă ocazia să pun cap la cap informațiile necesare găsirii criminalului, nu cele ce rezolvă puzzle-ul scoțând la lumină, la final, unele informații pe care n-aveam cum să le aflu și erau vitale în găsirea soluției. Repet, nu e un minus per se, ci o chestiune de gusturi. Genul crime are suficient de multe subgenuri, fiecare cu particularitățile sale, dintre care unele sunt mai aproape de preferințele mele, altele mai puțin.

Senzația cu care am rămas la finalul romanului Crimă la Grădina Botanică a fost una de prospețime, de carte care m-a încărcat, mi-a luminat ziua. Și asta în ciudat faptului că tratează problema unei crime. Irina Munteanu adună laolaltă suficiente elemente originale pe care le inserează într-un model prezentat cu talent. Scriitura ei mai are nevoie de șlefuire, dar pentru un volum de debut consider că se prezintă suficient de bine. Și, cel mai important, mă determină să-i urmăresc cariera și să aștept următoarea carte.

Oricine poate scrie pe Helion Online. Mult succes!