Daniel Timariu, Tenebre. Cazul Laura și Tenebre. Labirintul (Editura Tritonic, 2017)

 

Într-un articol din mediul virtual despre fantezia urbană, se spune că „Dracula a pus România pe harta turistică a lumii.” Desigur, afirmația urmărește să promoveze acest subgen, însă nu este cel mai fericit argument în favoarea lui, întrucât minimalizează, dacă nu elimină, alți factori, mai însemnați, care fac din România o atracție pentru turiști. Oricum, exploatarea în scop turistic a lui Dracula i-a anulat statutul de personaj romanesc sau de film, el fiind transformat într-un brand de țară, în „vampirul neamului”.

Fantezia urbană s-a detașat ca subgen în spațiul literar occidental la sfârșitul anilor 1980, când denumirea urban fantasy a apărut tot mai frecvent în recenzii. Așadar recenzenții au consacrat-o, iar unii autori (mai degrabă autoare, ele dominând în general zona fantasy) au simțit nevoia să sintetizeze, în articole scurte, cele cinci elemente definitorii subgenului: 1. mediul urban, un personaj în sine; 2. magia – vampirii, vârcolacii, zombii etc. populează necondiționat orașul, însă nu se poate fără un strop de vrajă, iar vrăjile sunt și mai spectaculoase dacă se îmbină cu tehnologia; 3. misterul – eroul trebuie să fie învăluit într-un mister care se amplifică treptat, pentru ca dezvăluirea lui finală să fie cât mai impresionantă; 4. perspectiva narativă – numeroase romane de fantezie urbană sunt narate la persoana I, iar tradițional, ele gravitează în jurul personajelor și tocmai personalitatea acestora îl va determina pe cititor să citească toate părțile unei serii (fanteziile urbane nu se limitează la un singur volum); 5. componenta erotică – scenele de dragoste nu trebuie să domine, dar sexul trebuie să se facă simțit măcar din umbră. Totuși, e necesar ca relațiile amoroase să derive și să contribuie la intriga romanului, altfel se trece în zona paranormal romance, care e cu totul altă poveste[1].

Însuși faptul că fantezia urbană a început să câștige popularitate și în zona fantasticului românesc demonstrează că orașele noastre au suficient potențial – geografic, istoric, literar – pentru a deveni medii în care să evolueze personajele ei tipice. Tânărul autor Daniel Timariu profită de virtuțile urbei de pe Bega în două dintre romanele sale recente, Tenebre. Cazul Laura și Tenebre. Labirintul.

Timișoara este împărțită în Lumea Tenebrelor și Lumea Reală. Cea dintâi e locuită de morți-vii, pitici, demoni, nelipsiții vampiri, vârcolaci și pricolici, strigoi – ființe cu care se jonglează frecvent în creații similare –, de centauri, goblini, elfi și dragoni, priscille, satiri, alături de combinații surprinzătoare precum demoni-nălucă sau oameni-container, cei din urmă fiind „greșeli genetice ce permit manifestarea demonilor în lumea reală”. Lumea reală aparține oamenilor, dintre care face parte și eroul principal, detectivul Alexandru Teodor Anghel. E inepuizabilă capacitatea autorului de a imagina noi și noi creaturi, fie captivante, fie înfricoșătoare, și nu doar din punct de vedere estetic. Se simte pasiunea pentru descrierea trăsăturilor șocante, făcută și cu o doză de umor, uneori poate exagerat și căutat. Și tocmai această pasiune trădează, de fapt, scopul lui Daniel Timariu: acela de a realiza tabloul Lumii Tenebrelor, un spațiu incredibil, suprapus peste cel cunoscut, banal prin comparație. În ciuda ființelor care agresează vizual, olfactiv și auditiv, descrierile lor nu sunt, din fericire, dezgustătoare. Este una din reușitele celor două volume din Tenebre, axate pe mistere și stranietate. Intriga este una polițistă, și ea specifică fanteziilor urbane. Avem, cum am spus, un detectiv, unul din speța lui Philip Marlowe și Sam Spade. Primele două pagini din carte sunt inspirate, păstrându-se buna-cuviință scriitoricească, din Raymond Chandler și Dashiell Hammett, de care autorul lasă impresia că a fost, ori este și acum, îndrăgostit. Apar clișeele arhicunoscute: detectivul particular sărac în așteptarea unui caz care să-l scoată din impasul financiar, biroul dezordonat, sticla de băutură stimulatoare, apariția unei cliente care arată „trăsnet”… și aici se încheie, foarte brusc, șirul asemănărilor, pentru că clienta lui Anghel este un mort-viu, un zombi. Trecerea de la real la imaginar se face fără pregătire, care ar fi fost oricum inutilă. Tenebrele există, împăcați-vă cu acest gând – asta spune autorul, fără menajamente.

De mister avem parte din plin, deci se respectă și acest canon al fanteziei urbane, dar detectivul are un mic defect: se spune în repetate rânduri că e renumit în ambele lumi pentru cazurile sale, iar enigma principală o rezolvă frumos (pentru că Daniel Timariu scrie și proză polițistă), dar impresia pe care o lasă pe parcursul lecturii e că, deși i se cere tot timpul să găsească diverse ființe dispărute, nu le găsește chiar pe toate și soarta lor rămâne în suspans. Ești nevoit să dai pagini înapoi ca să te lămurești că nu e neapărat așa. Escapadele naratoriale pretind însă o mai mare fluiditate a pendulărilor temporale.

Detectivul e o victimă a eroticului. Acesta nu numai că nu lipsește din Tenebre, ci e și susținut cu tușe de ironie binevenite, menite să condimenteze și relația de prietenie a lui Anghel cu Qiqirn, o creatură pseudocanină amuzantă, fără de care nu știm cum s-ar descurca eroul.

Dacă oamenii „normali”, din lumea reală, poartă nume obișnuite (Alexandru Teodor Anghel, Liviu și Amanda Weissmüller), onomastica Tenebrelor satirizează, caracterizează (câteodată, numai dacă știi engleză) și, evident, amuză: Ion Apocriful, Hans Șfichiuitorul, Elza Poisonfever, Penbels Fastfuel, Diolizis, Alba Mătrăgună, Aspra Vârtelnița, Crystal Dezordine. Asemenea creaturi populează o Timișoară la început incredibilă, apoi tot mai ușor de acceptat, pe măsură ce avansezi cu lectura și te lași prins în mrejele Tenebrelor, cu cât mai periculoase, cu atât mai ispititoare.

 

[1] Mishel Baker, 5 Elements All Urban Fantasy Novels Must Have, http://www.writersdigest.com/online-editor/5-elements-urban-fantasy-novels-must

 

Recenzie publicată în suplimentul de cultură Paralela 45 a ziarului Renașterea Bănățeană, din Timișoara, și preluat cu acordul autorului.

 

Oricine poate scrie pe Helion Online. Mult succes!