Se dregea cu o cafea la McDonalds-ul din Centru, când îi veni ideea tâmpită să-și sperie colegul cu următorul mesaj:

— Marius, îmi pare rău, dar azi îmi iau liber, i-am futut o beție crâncenă azi-noapte și nu mă pot ridica din pat. Sunt convins că te vei descurca și fără mine, mersi pentru înțelegere.

Rămăseseră doar ei doi într-o firmă de consultanță financiară cu zece angajați, restul echipei fiind plecată în binemeritatele concedii de început de iulie, cu tot cu șeful firmei, care trecuse cu o zi înainte doar puțin pe la birou, așteptându-l o îmbarcare spre Spania.

Marius îl rugase să fie pregătit pentru încărcarea unei aplicații de credit foarte importante pentru realizarea targetului.

— Să nu întârzii, Cristi, clientul o să vină pe la 09.30!

— Știi bine că ajung de fiecare dată la timp, orice ar fi.

Așa și era. Lucra în firma asta de aproape doi ani și nu întârziase niciodată dimineața, era recunoscut, complimentat și dat exemplu pentru punctualitatea proverbială. Cu o noapte înainte fusese invitat la ziua de naștere a unui prieten, băuseră whisky, bitter și beri cât cuprinde, însă pe la ora două fu nevoit să ridice ancora, să-și ofere măcar jumătate de noapte de somn. Trebuia să fie responsabil față de firmă și față de target-ul colegului său, deși ziua aceea de vineri, început de iulie, cu aer de vacanță și nimeni prin firmă, parcă implora să fie tratată cu maxim de relaxare. Ce-i veni lui Marius să cheme clientul chiar la prima oră? Trebuia să-i joace o festă colegului său, pentru acest lucru.

Trimisese mesajul buclucaș prin mesageria de Facebook la 08.45. Marius îl sună peste câteva minute, o dată, de două ori, de trei ori, îi ignoră apelurile, satisfăcut de șicana pusă în scenă. Din Centru avea câteva sute de metri până la sediul firmei, aflat într-o clădire cochetă, vis-a-vis de Prefectură. Observă mașina colegului său, un Ford Mondeo negru, spațios, semn că acesta venise deja. Așteptă încă un minut, ignorând un al patrulea apel, apoi, la ora 09.00 fix, intră zgomotos pe ușă, nu înainte de a-și pune în jurul gâtului o ghirlandă de Jägermeister, roz bombon, o avea în rucsac, suvenir de la cheful pe care fusese nevoit să-l scurteze.

— Surprizăăă, weeeeeek-eeend!

Văzând ochii căscați de uimire ai colegului său, un bărbat subțirel, brunet, cu nas acvilin și cămașă albastru-închis, călcată impecabil, simți nevoia să supraliciteze:

— Ce-i colegu’, credeai că nu mai apar?

Marius rămase mut de uimire, cu ochii ieșiți din orbite, încerca să-i facă un semn, să-i spună ceva. Cristi puse aceste avertismente non-verbale pe seama șocului, așa că își continuă monologul teatral, simulând starea de beție din care, oricum, știa că își revenise încă de la dușul dimineții, în apă intenționat călâie. Își aminti de un banc mai vechi, așa că acum făcea pe cetățeanul trumentat, față în față cu colegul său, luat pe post de organ opresiv al Legii:

— Da’ cât am băut, domnu’ polișișt? Ddouă beri, două bericici. Ttrece în procesul-verbal: două bberi, că oricum nu știi să scrii Jäger…

Îl pufni râsul, fără să înțelegea de ce colegul său îl fixa cu o groază crescândă.

— Jäger…

Nu putea duce cuvântul până la capăt, semn că beția din ajun nu îi trecuse de fapt, în pofida tuturor dușurilor, a cafelelor și a gumelor de mestecat pe care le îndesase în gură. Râdea în hohote de propriile bâlbâieli, de propria poantă.

— Jägermmeister!

Deodată, în pragul ușii care ducea către biroul șefului apăru chiar acesta, patronul firmei, un bărbat încărunțit, slăbănog, trecut de cincizeci de ani, îmbrăcat de vacanță, cu tricou și blugi crem. Îl privea de parcă își cerea scuze pentru situație, că îndrăznise să treacă, inopinat, prin firmă, stricând astfel toate planurile:

— Mi-au încurcat ăștia zborurile, plec abia spre seară, noroc că ai mei sunt deja acolo, ce să-i faci cu ședințele astea interminabile pe la clienți. Am zis să trec să mai verific niște mailuri, văd că sunteți bine, sănătoși, voioși.

Cristi încremenise de parcă ar fi fost o lumânare congelată, șocul îi alungă orice urmă de alcool, mesteca nevrotic pastilele de gumă, pe care și-le îndesase între gingii pentru camuflarea mirosului de whisky. Șeful continuă, cu un calm imperturbabil:

— Vezi că a sosit deja clientul, probabil te-a auzit când ai intrat. Cât durează ce mi-a zis Marius că aveți de făcut?

— Jumătate de oră, maxim.

— Bine, hai, apucați-vă de treabă, după care te aștept la mine.

Zicând acestea, Șeful se întoarse la el în birou. Cristi îl urmă involuntar, văzându-l cum se așează pe fotoliul spațios, din piele neagră, ecologică, părând foarte preocupat de verificarea unor emailuri. Îi șopti, impasibil:

— Închide ușa, te rog.

Clientul, un bărbat corpolent care avea nevoie de credit ca de aer, tăcea mâlc în meeting room, făcându-se că n-a asistat la scenă. Cooperă întru totul, semnă conștiincios toate hârtiile, liniștindu-se când îl văzu pe Cristi trezit din orice fel de formă de beție, simulată sau nu. La urmă, când Marius îl asigură că totul decurge conform planului și că vor merge împreună spre finalul zilei la instituția de credit parteneră să perfecteze operațiunile bănești, nu se putu abține să nu mustăcească, privindu-l pe Cristi cu coada ochiului.

Reluă tare, sperând că va fi auzit și de către directorul firmei, pe un ton sincer, recunoscător:

— Vă mulțumesc pentru colaborare și eficiență.

Cristi, din sperietură, se încadrase cu hârtiile și instrumentarea aplicației de creditare sub 20 de minute, fără nicio eroare sau corectură. Știa că s-ar putea să-i fie în joc serviciul și n-ar fi avut chef de o schimbare forțată sau abruptă în carieră, cel puțin nu în acel moment. Timid, cu gesturi mecanice, la fracțiuni de secundă după ce văzu clientul ieșind, bătu în ușa Șefului. Acesta răspunse amabil, pe cel mai firesc ton cu putință:

— Da, intră, te rog.

Cristi se strecură înăuntru, așteptând umil, într-o poziție spășită, cu ambele mâini adunate în jurul abdomenului voluminos. La 36 de ani, excesele începeau să-și spună cuvântul, făcuse o burtă de bere de toată fumusețea, care-i ieșea prin maioul alb, dând să spargă nasturii cămășii cadrilate, alb-albastră. De asta nu renunța la maiou nici măcar în iulie-august, îndura acest articol vestimentar chinuitor în perioada toridă a anului, pentru că i s-ar fi părut dezgustător să-i iasă grăsimea păroasă afară, printre nasturii cămășii, priveliște de care trebuiau scutiții atât colegii, dar, mai ales, clienții.

Șeful îl studie atent, din cap până-n picioare, având în mână un raport multicolor, proaspăt scos de la imprimantă, conținând ceea ce Cristi recunoscu a fi cea mai recentă evaluare profesională semestrială, unde toți indicatorii săi de performanță fuseseră, cu asupra de măsură, îndepliniți.

Șeful mai studie câteva momente raportul, apoi reveni la subordonatul îngrozit:

— Ce-ai băut aseară?

— Niște whisky cu bere.

— Câtă bere?

Interesul neobișnuit pentru astfel de inutile detalii părea să fie de bun augur. Nu sărise calul niciodată, era un angajat model, nici măcar nu avea probleme cu alcoolismul, îi plăcea să se mai cherchelească prin team-building-uri, însă nu se făcea niciodată rangă. Colegii, cu Marius în frunte, și mai ales Șeful, cunoșteau toate aceste lucruri. Așa că răspunse, cu o urmă de speranță în glas.

— Vreo cinci sau șase doze de Carslberg, cred. Sincer, nu prea mai știu.

Tonul Șefului se îmblânzi, deveni domol, preocupat de drama subordonatului său, protector:

— Tu nu te uiți la tine cum arăți, cu burdihanul ăla? Câte kile ai?

— Nouăzeci și șase.

— Pun pariu că pe când mă întorc din vacanță, peste două săptămâni, ai să bați suta!

Zâmbea. Cristi se liniști, intrând în jocul șefului său neașteptat de binevoitor după cele întâmplate, sperând că nu va aduce nicio vorbă despre riscul reputațional asociat cu trista farsă eșuată, la care asistase fără voia lui și un client ajuns înaintea orei planificate. Replică, fără să stea pe gânduri.

— Veți pierde pariul. Nu doar că nu voi atinge niciodată suta de kile, dar o să vedeți că, în câteva luni, voi slăbi sub 85 de kilograme.

Șeful se ridică, încântat de idee.

— Pe cât pariem? Dar să fie o miză reală, să te usture.

Întinse mâna, semn că vorbea cât se poate de serios. Cristi nu stătu prea mult pe gânduri. Marius venise din încăperea cealaltă și asista, amuzat, la întreaga scenă:

— Pe o sticlă de Jack Daniels, de un litru.

Fusese cadoul cu care se prezentase la ziua de naștere din seara precedentă, probabil de aceea îi venise prima oară în minte.

— Aiurea, aia e vreo 90 de lei, nu, băiete, ceva să te usture!

— Păi 90 de lei e sticla de trei sfert. Cea de un litru trece de 120!

— Neconvingător, se strâmbă Șeful, a pagubă.

— Două sticle de Jack Daniels de un litru, licită Cristi.

O altă grimasă:

— Insuficient.

— Trei sticle?

Șeful întinse mâna dreaptă:

— Ok, facem pariu pe 3 sticle. 85 de kile, omologarea greutății tale se va realiza pe 3 cântare diferite, ca boxerii. Ți-e ok pe 01 ianuarie 2019? Dacă facem revelionul cu firma, o să avem un motiv în plus să ne dai de băut!

Cum putea refuza o asemenea ofertă generoasă?

— De acord!

— Perfect. Și ca să nu zici că te-am atras în chestia asta fără voia ta și sunt meschin și rău la suflet, dacă pierd pariul, îți voi recompensa dublu. Îți voi da eu ție șase sticle!

Așteptă încuviințarea angajatului, care ținu, în sfârșit, și el mâna. Apoi privi spre celălalt:

— Marius, ești martor, da?

— Da, Șefu’.

— Bun, haide aici, vreau să tai pariul.

Închise apoi laptop-ul, cât se poate de vesel, mai făcu o verificare de rutină a hârtiilor de pe birou, să nu fie prea multe și să rămâne în ordine, fiecare în mapa arondată, își luă borseta de vacanță și salută cu un aer îndatoritor, cerându-și parcă scuze că el trebuie să meargă la relaxare, pe când ceilalți doi aveau de înfruntat cel mai nemilos și neîndurător surghiun, de strajă la locul de muncă:

— Hai, curaj, că acum vine augustul și vă faceți voi de cap. Au revoir!

Abia după ce auzi clinchetul liftului, semn că Șeful plecase de-a binelea, Cristi se lăsă inert, cu bufnitura unui sac de porumb umplut până la refuz, pe-un scaun a cărui tapițerie era să pleznească sub greutate. Marius râdea, mai tare, tot mai tare, hohotea, ținându-se de burtă, după ce fusese nevoit să se abțină întreaga dimineață. Fără să spună nimic, Cristi se ridică cu un aer molâu, stressul, groaza, sperietura și apoi speranțele unui job salvat își cereau acum tributul, secătuindu-l fizic. Se încuie în bucătărie, punându-și un pahar cu apă. Își zise:

— Dacă pierde, și-o să piardă, îl pun să mi le dea în rate. Câte-o sticlă de Jack pe lună, lângă fluturașul de salar. M-am aranjat cu băutură fină pentru vreo jumătate de an.

Se-apropia prânzul, ar fi comandat niște paste, îi era o foame de lup. Pe față îi apăru un zâmbet vinovat, încărcat cu o ușoară urmă de regret:

— O să-i propun să le bem împreună, ce-om face…

Oricine poate scrie pe Helion Online. Mult succes!