1. Azi ne-a murit câinele. O zi tare tristă pentru noi, iar fiica mea și azi a fost distrusă. Are doar șapte ani și nu poate accepta o pierdere sau moartea, concepte încă necunoscute pentru un copil de vârsta ei, mai ales că se atașase tare mult de el. Am încercat să o consolez, promițându-i că o să-i cumpăr alt câine, dar ea îl vrea doar pe cel pe care l-am avut; pur și simplu, nu poate accepta că nu mai este. Sunt sigură că durerea îi va dispărea și va putea trece mai departe. E puștoaică. Cred că n-am de ce să-mi fac griji.

2. Sunt bombardată cu anunțuri de la o anumită Realitatea +, care promite să-mi rezolve problema și să mă facă să accept pierderea. Cum au auzit de ce-am pierdut? și cum de știu de problemele mele? Urăsc asemenea chestii. Îmi dau seama că intimitatea e ceva care aparține trecutului, dar asta e prea mult.

Ștefi îmi tot spune că vrea înapoi câinele. „De ce nu facem ca Jennifer și Matthew? mă imploră ea. Jennifer e o colegă de-a ei de școală, locuiește în josul străzii, iar Matthew e fratele ei mai mic. Jennifer vine într-una să se joace cu Ștefi la noi și invers. N-am idee ce vrea să-mi spună fetița mea și e prea supărată ca să discutăm rațional.

O să-i întreb pe părinții lui Jennifer, când am să-i văd. Poate fi ceva legat de REALITY+? Pare ceva logic. Trebuie să verific.

3. Trebuia să știu. REALITY+ nu m-a urmărit. Se pare că Ștefi i-a spus lui Jennifer despre moartea câinelui, iar ea, la rândul ei, și-a întrebat tatăl, pe Jeff MacWillan. Îl știu, îl văd adesea, când o iau pe Ștefi de la școală. (Dacă mă gândesc bine, n-am mai văzut-o de un timp pe frumoasa lui soție, Melanie, cu care schimbam știri și bârfe. Trebuie să admit că îi simt lipsa – oare ce-a pățit? Poate ar trebui să-l întreb mai pe ocolite pe Jeff.)

Așa că Jeff a ascultat-o și a transmis detaliile fiicei noastre, crezând, probabil, că toate au venit de la mine.

O să-l sun să-i cer mai multe detalii despre chestia asta cu REALITY+.

4. L-am sunat pe Jeff. Bineînțeles, el a crezut că eu dorisem informații. S-a scuzat pentru neînțelegere, accentuând că știa prin ce trec și că REALITY+ ar fi soluția perfectă pentru problema mea. „Experiența mea cu ei e pozitivă”, a adăugat el. „Ar trebui măcar să încerci. Întâlnește-te cu unul dintre ei. Crede-mă, n-o să-ți pară rău, iar fiică-ta va fi fericită”.

I-am cerut amănunte, însă Jeff a fost evaziv în legătură cu experiența sa cu ei, repetându-mi că ar trebui să încerc și insistând că n-o să regret dacă le sau o șansă. „Soluțiile lor sunt fantastice”, mi-a spus el. „Niște chestii tehnologice de ultimă oră”. De obicei nu sunt prea atentă la articole tehnice noi și scumpe, care invadează piața, dar îmi aduc aminte că am auzit de asemenea înlocuitori.

Ca să fiu sinceră nu sunt prea convinsă. Am căutat pe internet și am găsit comentarii extrem de pozitive ale unor clienți, fără să-mi ofere informațiile dorite („soluții personalizate pentru toate problemele tale”. „Ai pierdut ceva? Încearcă ce-ți oferim noi!”. „Nu lăsa gândurile negative să te doboare. Cere ajutor profesionist. REALITY+ este ceea ce ai nevoie”).

Între timp, Ștefi insistă că își vrea câinele, ca și cum asta este ceva posibil – precis vorbește de soluțiile astea. Bine, o să mă interesez mai în amănunt.

5. Am stabilit o întâlnire. Contractorul a sosit într-o dubiță albă anonimă, fără vreo inscripție cu numele firmei.

Văzându-mă derutată, mi-a explicat: „Nu vrem ca toți de pe stradă să știe că cineva de la REALITY+ vă caută indiferent de motiv. Puteți conta pe discreția noastră în orice condiții, e la fel de important pentru noi ca și pentru dumneavoastră. Sunt probleme personale și delicate, încât vă respectăm intimitatea”.

Apoi a abordat cu multă înțelegere problema câinelui nostru. Avea nevoie de fotografii și filme cu el, tot ce puteam să le dăm. „Este extrem de important”, a afirmat el, „dacă vrem, ca soluția noastră să fie cât mai naturală”.

„Cât mai natural” s-a dovedit a fi formula tipilor. Dacă am înțeles bine, soluția oferită de ei este o creație tehnologică arătând exact ca originalul. Câinele creat de ei n-o să poată fi deosebit de câinele nostru adevărat. „E o realitate virtuală, dar fără cască”, a adăugat tipul, lucru ce nu m-a ajutat prea mult. „Este pasul următor în realitatea produsă de computer”, a continuat, fără să mă lămurească mai bine.

„Deci este o imitație”, am remarcat, „dar arată ca ceva real”. „Nu i-aș spune imitație”, a obiectat el. „Este real întru totul, dar într-un fel diferit. Și doar în casa și curtea dumneavoastră. Nu-l puteți lua, când mergeți undeva, tehnologia noastră nu vă poate oferi o asemenea opțiune la ora actuală. În viitor, poate. Atunci vă vom oferi o upgradare la un preț foarte convenabil”.

„Cum funcționează?” l-am întrebat, primind o explicație tehnică, din care n-am înțeles mai nimic, doar că în casă va fi un computer care va controla totul, funcționând autonom și necesitând o întreținere simplă. Firma urma să ofere consiliere gratuită 24 de ore pe zi și o echipă de intervenție în cazul – prea puțin probabil – de defecțiune a sistemului.
Am mai primit informații asupra prețului, termene și condiții, alegând în cele din urmă o perioadă de probă de trei zile, după care să mă decid.

Ștefi era să se urce pe pereți de bucurie, când i-am spus că va avea din nou câinele. N-am adăugat că poate doar pentru trei zile. Mai vedem.

6. A fost plăcut să ne vedem din nou câinele prin casă; totuși, m-am hotărât să nu accept oferta.

Câinele era grozav, trebuie să recunosc. Ștefi îl îmbrățișa și îl pupa de parcă moartea lui fusese doar un coșmar uitat. Dacă n-aș fi știut mai bine, aș fi crezut că de fapt a venit înapoi, ca și cum s-ar fi hotărât să nu moară și ar fi înviat.

Am înțeles că REALITY+ crease o copie digitală a câinelui nostru, controlată prin instalația de înlocuire din casă. „Înlocuitorul” este compus din unde trimise creierelor noastre și interpretate drept senzații obișnuite – vizuale, tactile, auditive și așa mai departe. Ne-am privit câinele alergând, l-am auzit lătrând, i-am simțit blana moale, când l-am atins, exact ca și cum ar fi fost real.

De fapt, nu era așa. Mințile noastre nu puteau face o diferență între înlocuitor și real. Pentru Ștefi era perfect, dar ce te poți aștepta de la un copil.

A durut al naibii să-i distrug nou-găsita fericire, însă am simțit că n-am de ales. Am încercat să-i explic că oricât de reală i se pare o imitație, tot imitație este. I-am spus că e mai bine să se confrunte cu realitatea, inclusiv cu o pierdere sau cu moartea, că ceea ce vedeam nu era de fapt acolo și că eram făcuți să credem că e câinele nostru printr-un aparat.

N-ar trebui, atât copiii, cât și noi, să învățăm să facem față vieții reale? Cu pierderile și dezamăgirile ei? Plăcerea găsită în imitație nu e doar o evadare din realitate, un refuz de a accepta să ne rezolvăm singuri problemele? Am ajuns la concluzia că imitațiile astea tehnologice de ultimă oră nu sunt pentru mine, oricât ar fi de convingătoare.

Deci câinele s-a dus. Sau, mai bine zis, a fost decuplat.

7. Ștefi începe să treacă – a doua oară – peste pierderea câinelui. E o fetiță puternică. Face tot ce fac copiii de vârsta ei și în mare îi merge bine. Dacă merge așa și mai departe, o să-i cumpăr alt câine.

Câteva zile totul a fost perfect.

Ștefi ne-a întrebat dacă poate merge să se joace cu Jennifer și frățiorul ei după școală. I-am spus că da și am pornit-o amândouă într-acolo. Prefer să merg și eu cu ea. Jeff ne-a deschis ușa, m-a salutat încântat, fără să mai discute despre REALITY+, adăugând că nu trebuie să-mi fac griji și că o să se simtă minunat copiii.

De atunci, Ștefi s-a dus cu regularitate să se joace cu copii lui Jeff, s-au simțit foarte bine și m-am bucurat că moartea câinelui începuse să i se șteargă din minte.

8. Câteva zile mai târziu, s-a întâmplat ceva.

După-masa târziu, Ștefi s-a întors de la casa lui Jeff complet dată peste cap, părând gata să izbucnească în lacrimi în orice clipă.

Am întrebat-o ce se întâmplase. Mi-a răspuns că frățiorul lui Jennifer pățise ceva rău. Am crezut la început că a căzut și s-a lovit sau cam așa ceva, dar Ștefi mi-a spus să nu înțelege ce i s-a întâmplat.

După ce s-a liniștit puțin, mi-a povestit că băiețelul păruse să dispară din când în când, neapărând câteva clipe ca să dispară din nou, de parcă cineva îl făcea să dispară și să apară așa. Totul a durat câteva minute, iar Jennifer, care nu-l văzuse pe frățiorul ei făcând așa ceva până atunci, s-a speriat de-a binelea.

La început n-am crezut nimic din ce îmi spusese Ștefi, dar după aceea, mi-a căzut fisa. Băiatul nu era real, era doar o imitație cu defecțiuni. Nu-i de mirare că Ștefi se speriase, întrucât nu avusese ocazia să vadă imitații funcționând cu defecțiuni. Apoi am înțeles: Jeff îmi spusese că fusese mulțumit de soluție, iar eu înțelesesem că fusese vorba tot de un animal de companie.

Un copil? Frățiorul lui Jennifer? Ce să însemne asta? Ce se întâmplase cu adevăratul Matthew? Orice i s-ar fi întâmplat, cum au putut Jeff și Melanie să accepte să-l înlocuiască cu o imitație? Nu puteam înțelege, cum au fost în stare părinții să facă așa ceva.

Orice-ar fi, sper că nu i s-a întâmplat nimic rău lui Matthew, cel adevărat.

Ar trebui să-l întreb cât mai repede pe Jeff și să mai aștept și să-și ceară scuze pentru modul în care mi-a expus copilul la ceva îngrozitor, fără să mă întrebe. A fost ceva de neiertat. Cum să-i explic lui Ștefi?

9. L-am sunat pe Jeff și i-am spus că trebuie să vorbim. A fost de acord și a fixat o oră – părea să știe foarte bine despre ce vorba. M-am dus și m-a primit prietenos. Era seară, copiii erau deja culcați; n-aș fi știut ce să fac cu Matthew lângă noi – era cel adevărat sau imitația?

„Când Ștefi a fost ultima dată aici la joacă cu fiică-ta s-a întâmplat ceva groaznic”.

Jeff a aprobat. „Știu. A fost o defecțiune. Îmi dau seama că s-a întâmplat în cel mai prost moment. Am rezolvat imediat problema”, a adăugat el. „Îmi pare rău pentru fata ta”.

„Ai rezolvat problema?”, am spus furioasă. „Îți pare rău? Își dai seama la ce ai expus-o pe Ștefi?”

„Da”, s-a declarat el de acord. „Trebuie să fi fost un șoc oribil pentru ea. Jennifer a acceptat substituirea din prima zi, crezând că e adevărat fratele ei, încât și pentru ea a fost un șoc. Copiii nu fac diferențe între real și imitație. Au fost niște defecțiuni la Unitatea de Substituire, dar echipa de intervenție a intervenit prompt și totul ar trebui să fie O.K., fără alte incidente.”

„Cum poți vorbi așa?” l-am întrebat. „Cum poți vorbi despre defecțiuni, întreținere și rezolvare de probleme? Vorbești despre un aparat sau despre fiul tău?”

A urmat un moment de tăcere și mi-am dat seama că l-am rănit.

Își aplecă privirile și murmură: „Ar trebui să înțelegi prin ce am trecut. N-ai nici cea mai mică idee. Să nu-ți închipui că mi-a fost ușor”, după care urmă un moment de tăcere penibilă.

I-am aruncat o privire Melaniei, care ședea tăcută lângă Jeff. Nu scosese un cuvânt, ca și cum întreaga discuție nu o privea, ca și cum nu am fi vorbit despre fiul ei. De fapt, considerând circumstanțele, nu-și schimbase expresia feței nicio clipă. Nu o mai văzusem niciodată atât de distantă. Ce era cu ea? Ce i se întâmplase, de când ne văzuserăm ultima oară? Ceva mă depășea cu totul.

„Mi-e teamă că n-o s-o mai las pe Ștefi să vină aici”, le-am spus. „Nu, după tot ce s-a întâmplat, a fost îngrozitor de speriată. De fapt, nu cred că își mai dorește să vină vreodată aici.”

Jeff aprobă, dând din cap. „Înțeleg”.

O tăcere tensionată urmă; am întrerupt-o, zicând: „Mi-au spus că ești mulțumit de soluțiile astea. Știu că nu-i treaba mea, dar aș vrea să știu mai mult, dacă n-ai nimic împotrivă.”

Jeff mă privi, își mută privirea pe Melanie, revenind în cele din urmă la mine. „Cred că îți sunt dator cu o explicație”, zise el, „mai ales după ce a pățit Ștefi”.

„Fii sigur că o s-o țin doar pentru mine”, i-am spus.

Dând iar din cap, Jeff continuă: „La începutul anului, Matthew s-a îmbolnăvit grav, o pneumonie cu complicații. A fost mai rău decât crezusem inițial și a trebuit să-l ducem la spital. Pe moment nu și-a revenit, însă speram să vină curând acasă”.

„Îmi pare rău. N-am știut.”

„Îți poți închipui ce lovitură a fost pentru noi. Am hotărât să comand Înlocuitorul ca să avem o viață cât mai normală; e important pentru Jennifer, ca și pentru mine, ne lasă să mergem mai departe, să fim convinși că odată și odată se va termina chinul. Înlocuitorul o să dispară de îndată ce se întoarce Matthew acasă. Și-a îndeplinit scopul.”

„Înțeleg, deși mi se pare foarte ciudat, nu cred că aș fi în stare să accept așa ceva ca mamă”. Am privit-o pe Melanie, care tăcea în continuare. Ea nu avea nimic de spus? Vorbeam doar despre fiul ei.

Jeff probabil că și-a dat seama, pentru că s-a sculat, m-a prins de braț, privindu-mă în ochi și mi-a spus: „Tot n-ai înțeles? Am hotărât să iau un Înlocuitor pentru Matthew pentru că am fost mulțumit de articolul în sine. El este al doilea; primul Înlocuitor a fost Melanie. Ea, cea originală, m-a părăsit pentru un alt bărbat. N-am înțeles niciodată cum poate o femeie să-și părăsească copiii. Am avut singur grijă de ei. Mai târziu, au apărut imitațiile astea; sunt deschis la nou, încât am făcut imediat comanda și copiilor le-a plăcut. Încântat de ce am primit, mi s-a părut normal să repet comanda, când s-a îmbolnăvit Matthew. Cred că tot mai multă lume apelează la așa ceva. Obișnuiește-te cu ideea. Ăsta-i viitorul”.

Am plecat de la Jeff în stare de șoc, cam cum s-a simțit Ștefi.

Remarca finală a lui Jeff m-a dat peste cap. După el, nu trebuia să mai rămân o mamă singură. Există soluția perfectă…

10. De câte ori văd dubițele alea albe în zonă, mă trec fiori reci. Le văd din ce în ce mai des. Sunt contractorii să te convingă, sau echipele de intervenție pentru rezolvarea defecțiunilor. Mă întreb unde se va ajunge, cât de mult decad oamenii.

Nu peste mult timp realitatea va fi ceva perimat. Casa mea va fi ultima redută. Recunosc că mi-e frică. Cum o să-mi dau seama ce este real în jurul meu, mai ales dacă tehnologia asta va fi adoptată și va pătrunde pretutindeni. În ce fel de lume va trăi fiica mea? Va ceda sau va fi încăpățânată ca maică-sa? Sau sunt doar depășită de evenimente?
Ștefi o să mă suporte sau, la un moment dat, o să mă înlocuiască cu o imitație care o să-i placă mai mult?

Traducere din limba engleză
de Tudor Beșuan

Oricine poate scrie pe Helion Online. Mult succes!