— Ești cel mai tare, frățioare!

Sardar Singh îl plesni pe Asim peste umăr, iar acesta se împiedică și icni.

— Da’ ce noroc pe capul tău, yaar! Eu șapte fiice am făcut, șapte cățele nefolositoare! Că Lalli a mea e-o iapă rodnică, dar nuuu, nici măcar una dintre ele nu a moștenit-o și n-a sângerat vreun strop. Dar tu? Drept la țintă încă din prima încercare, ei? Hoțoman norocos!

Sardar îi făcu viclean cu ochiul. Asim se uită împrejur, bănuitor, sperând că nu i-a auzit nimeni. Tocmai când în sfârșit îi zâmbea și lui soarta, a dat drept peste bârfitorul districtului.

— Păi cum de…

Asim se opri. Își scoase batista brodată, împăturită cu grijă, o desfăcu și-și șterse fruntea asudată. Își trecu degetele prin părul gelat ca să-l aranjeze și încercă să se îndepărteze de vecinul gălăgios.

— Știi ce, hai să nu vorbim aici, te rog.

Sardar îl trase pe Asim afară din mareea zgomotoasă a cozii din fața intrării în târgul de fertilitate și se înghesuiră într-un colț.

— O adevărată bestie ascunsă, asta mi-ești!

Șoapta lui Sardar i se păru asurzitoare. Asim era un bărbat micuț, firav, cu o bărbuță scurtă și ascuțită ca să-și ascundă bărbia bleagă, pe când Sardar era un adevărat uriaș. Înalt, lat în umeri, corpolent, cu barba lungă, neagră cu șuvițe cenușii.

— Drept vorbind, când te-ai însurat cu Alia aia a ta, eu mi-am zis: ce risipă a unei născătoare de soi bun! Ea da, era un adevărat premiu, toți o știau. Toate femeile din familia sa aduseseră pe lume doar fete care sângerează. Pe când tu… când a curs ultima oară sânge în neamul tău?

Sardar îl înghionti pe Asim cu un cot sub coaste, iar acesta se încovoie.

— Și când colo, uite unde se ascundea lupul în blană de oaie. Câte fete ai?

— Patru, îi răspunse, frecându-și vânătaia.

— Doișpe ani și deja patru fiice? Și toate mai mici decât cea care sângerează? Ea cât are?

— Unșpe.

— Și la unșpe deja-i curge? Măi, măi, măi. Ai folosit Fertible, nu-i așa?

— Niciodată! se strâmbă Asim dezgustat.

— A, deci e vorba de poțiunea lui Hanif Hakeen, atunci. Ia spune-ne și nouă yaara, că și noi vrem să știm secretul. Lalli a mea încă mai are câțiva ani în față pentru născut. Poate reușim să mai udăm și noi ogorul ăla uscat.

— Sardar!

— Auzi, frățioare, îl luă Sardar pe după umeri, cu sudoarea copleșindu-i fruntea. După cum știi, fi-miu, Karkat, e numa’ bun pentru o fată care sângerează. Acum, noi cei din district trebuie să ne înțelegem bine, nu? Că doar nu vrei să-ți trimiți fiica în casa vreunui străin unde Alia să nu o mai poată nici măcar vizita? Sau în cine știe ce district cu obiceiuri păgâne? Pe când din districtul 4 ar putea…

Asim strânse mai tare mânerul prețioasei cutii frigorifice și se abținu cu greu de la o replică aspră. Pe prostălăul de fiu al lui Sardar îl știa tot cartierul. Grăsanul îl târa pe primul său născut la târg de luni de zile ca să-i găsească o nevastă fertilă. Dar cine ar fi dat o fată, și încă una cu ciclu, pentru un asemenea tăntălău? Asim avea speranțe mari pentru fiica sa Gaia. Voia să vadă de la ea cât mai mulți nepoți, așa că trebuia să-i găsească un soț rodnic. Nicidecum băiatul lui Sardar, lipsit și de spermă în pântece, și de creier în cap.

— Știi ce, eu trebuie să plec. Am prins o poziție de licitație, spuse Asim, cu nădejdea că Sardar o să prindă aluzia.

— Licitație? Chiar ai prins un loc?

Sardar îl plesni peste spate și Asim aproape că scăpă cutia din mână.

— Dar ce veste nemaipomenită, măi băiete! Nu-mi vine să cred! Un vecin de-al meu a ajuns la o licitație, una d-aia pe bune! Da’ de ce n-ai zis așa de la început?

Smulse cutia de la Asim. Scundacul încercă s-o ia înapoi.

— Uite, Sardar, sigur ești un om ocupat și ai treabă pe undeva. Nu aș vrea să te încurc…

Ajee, nici vorbă. Cine să te ajute dacă nu fratele tău! La ce oră ziceai că ai licitația?

— La 5.

— Păi mai sunt doar câteva ore! Hai, hai, să ne grăbim!

Îl împinse pe Asim înapoi în coada uriașă din fața târgului de fertilitate.

— Vezi că acum, dacă ai prins loc de licitat, or să apară tot felul de profitori care să te exploateze. O să vrea să-ți fure locul, să-ți falsifice numele, așa că trebuie să fii atent și… valea! Valea, mă!

Sardar împinse cu putere doi vânzători de amulete care se apropiaseră de ei.

— Avem aici un vânzător adevărat, cu sânge adevărat. Așa că nu are nevoie de talismanele voastre, lipitorilor!

Asim îl urmă, resemnat.

— … și să nu zâmbești la vreun cumpărător, zbieră Sardar ca să acopere cacofonia în timp ce se împingea prin mijlocul aglomerației, ca un elefant de luptă, că nu-ți fac ei ție vreo favoare, ci tu lor dacă le bagi în seamă ofertele pentru fii-ta cu menstruație. De fapt, cel mai bine ar fi să mă lași pe mine să vorbesc. Îl știi pe unchiu-meu, Bunny Chacha, nu?

Asim dădu din cap, nefericit. Toți din district și toate babele din clan știau că unchiul lui Sardar era un Senior respectabil. Toți se duceau la Bunny Chacha ca să-i ceară sfaturi pentru vândut fiice cu ciclu. Se spunea chiar că Unchiul Chacha ar fi vândut o fată unui șeic.

— Eu l-am ajutat de multe ori, ba chiar mă gândeam să să mă fac agent pentru toți tații care vin la uncheșu, dar nuuu, nu sunt destui care să aibă încredere în fratele lor… Deci la cei care licitează nici să nu te uiți, că doar așa o să scoți de la ei…

Asim înjură în barbă. Doar cu o oră în urmă, când funcționarul îi înmânase în sfârșit legitimația pentru un loc de licitat, crezuse că a dat norocul peste el. De bucurie sărutase cutiuța pentru sânge cumpărată cu o zi înainte, se îmbrăcase cu cel mai bun costum și alergase să prindă un loc bun unde să-și expună mostrele. Și acum era prins de Sardar, fără scăpare.

— Ai auzit, tataie? strigă Sardar către un moșneag cocoșat de ani, cu brațele slăbănoage ca niște bețe încărcate de talismane și amulete de toate soiurile.

— Un vecin de-al meu! Prima lui fiică, la unșpe ani deja sângerează!

Moșul îl privi lung pe Asim și-și mișcă buzele de parcă ar fi rumegat.

Ajee, pe vremea noastră era plin de fete rodnice. Puteai să te însori cu orice femeie și-ți năștea câte sângerătoare voiai.

— Fără licitații! Ce prostii mai îndrugi și matale! Imposibil, mă! pufni Asim.

Lăudăroși peste tot, se umpluse lumea de ei. Lăudăroși sterpi cu fiice seci ori, chiar mai rău, fără fete.

— Licitația, pipicație, se strâmbă bătrânul, astea-s prostii noi. Ramu! strigă el după un alt vânzător ambulant, care, uluitor, părea chiar și mai străvechi, cu fața scofâlcită precum ceara de pe o lumânare topită.

— Ia zi-le cum ne însuram noi pe vremea noastră. Aveam nevoie de probe de sânge?

— Nici vorbă, ji, strigă Ramu cel scofâlcit. Înainte de războaiele bio nici nu trebuia să testezi sângele. Pe vremea noastră luai de nevastă orice femeie găseai, pe bune, oricare, și cât era rodnică îți năștea toată viața fete care să sângereze. Acum nu au mai rămas decât cele de proastă calitate. Fetele se nasc mai uscate decât deșertu’ Gobi!

Scuipă direct pe trotuar, stropind pantalonii unui trecător cu o dâră roșiatică, prelungă.

— Io le zic. Dacă vreți fete rodnice, trebuie să beți soorma de-a mea. Eu așa am apărut pe lume și la fel și taică-meu. E magică soorma asta, ji. Face o fiică să sângereze mai repede decât să se cace după o masă bogată.

— Pe bune? Ia să văd, zise Sardar.

Păși afară din coadă. Asim își înhăță cutia frigorifică și se împinse în față, cu speranța că în sfârșit va scăpa de băgăcios.

Îi luase o întreagă lună să ajungă aici, o lună plină de spaime chinuitoare. Mai întâi așteptarea, lună după lună, să apară ciclul fetei, ca să alerge la laborator cu o mostră, rugându-se din mers. După război, multe fete sângerau o dată, de două ori și gata. Menstruație psihologică, ziceau doctorii, din cauza presiunii, nu că erau fertile. La Gaia a lui cursese de cinci ori la rând până se hotărâse să meargă la cea mai apropiată Bancă de Stat pentru Licitații ca să se înregistreze la o licitație de stat. Alia îi spusese să nu-și bată capul și s-o vândă pe Gaia la târgul de district, dar el insistase. Gaia era fiica sa cea mai mare. Îi datora o căsătorie mai bună decât cu unul ca băiatul lui Sardar. Cineva mai bogat și mai educat. Cineva care să-i facă și crească bine copiii. Un șeic, de exemplu.

Așa că luase un împrumut baban de la un cămătar și o internase la Centrul Municipal de Fertilitate pentru perioada de așteptare a licitației. Era foarte scump acolo, dar nu voise să riște. Auzise povești groaznice despre bande criminale care răpeau fetele fertile cu mamă cu tot, le omorau restul familiei și le vindeau ilegal peste graniță. Și nici în stat nu avea încredere că-i va proteja fiica, ori pe el însuși, de răufăcători.

N-avea de ales, trebuia s-o vândă din prima zi. Altfel ar fi fost obligat să aștepte mostre noi de sânge, să depună altă cerere la Banca de Stat pentru Licitații și să aștepte. Ori, mai rău, s-o vândă pe piața neagră ca să-și recupereze banii.

— Nu, nu, niciodată, își șopti. Sângele meu e pe bune. Fii-mea chiar sângerează cu adevărat.

Spre deosebire de Sardar Singh și moșnegii aceia cu amulete. Niște pierde-vară fără slujbă, care veneau zilnic la târg și-și târau după ei fetele sterpe, le obligau să treacă prin operații chirurgicale sau să ia poțiuni și medicamente, din disperare să le declanșeze ciclul. Idioți sărăntoci și infertili! Ei nu și-ar fi permis-o. O, da, va face vânzarea din prima zi, orice-ar fi.

O cacofonie de conversații, certuri pătimașe ori discuții de afaceri îi vestiră Târgul de Fertilitate încă dinainte să-l poată zări. Toată lumea intra printr-o singură poartă turnantă, cu gardieni care verificau actele. Ca de obicei, aerul condiționat nu funcționa și hala de sticlă era încinsă și înăbușitoare. Asim înaintă printre tarabele vânzătorilor, care le acoperiseră cu prosoape sau carpete peste care-și întinseseră marfa, iar cumpărătorii treceau de la unul la altul. Luau câte o mostră, o încercau, negociau sau doar dădeau din cap și mergeau mai departe.

Zona pentru licitații se afla la capătul halei, vis-a-vis de tarabe, separată de bazar printr-o perdea de apă răcoritoare. Târgul elitelor. Asim merse acolo, cu inima bubuind-i în piept.

— Frățioare! apăru Sardar din spate și-l prinse de cot. Hai să mergem să-i găsim fiicei tale un șeic, yaara!

Un șeic. Ideea aproape că-l făcu pe Asim să se împiedice. Dacă prindea vreunul, ar fi putut să-și permită o casă, să-și întrețină comfortabil familia, ba chiar și benzină pentru motoreta sa, ori să o scoată pe Alia la târgul de primăvară. Fata sa ar fi purtat bijuterii și copiii ei ar fi făcut școală. O, da, un șeic ar fi fost…

— Ăsta-i cu tine? îl întrebă un gardian, arătând spre Sardar pe când Asim îi prezenta cartela de acces.

Ei, acesta era momentul deciziei. Doar o clătinare din cap și ar fi scăpat de Sardar ca de mătreață. Totuși, ceva îl făcu să zică da. Intrară împreună și Sardar îl plesni din nou peste spate.

— Ți-ai pregătit un discurs de prezentare? E primul pas ca să-i atragi la mostre. Poate că ai tu sânge de la cea mai rară iapă de pe lume, dar dacă nu vin să le vadă, degeaba.

Zona de Licitație avea cubicule mari pentru fiecare furnizor, dotate chiar și cu niște colțuri speciale pentru discuții. Alți tați erau deja preocupați să-și deschidă cutiile frigorifice, să pună mostrele de sânge pe tăblie, să-și instruiască prietenii și rudele care-i însoțeau, să afișeze postere despre structura familiei și istoricul de fertilitate al ambilor părinți, să pună la vedere certificatul de probabilitate prin care statul garanta care sunt șansele ca fata să mai sângereze în continuare.

Locul alocat lui Asim se afla diagonal față de scena pentru licitații. Dincolo de ea se afla loja pentru cumpărătorii VIP (o voce mieroasă îi șopi în minte: Șeici, șeici.)

— Oare cum devine cineva cumpărător? îl întrebă pe Sardar, privind spre unul dintre ei.

Sardar își desfăcu turbanul și șterse cu el măsuța care le fusese oferită, apoi răspunse:

— Trebuie să fii bogat, frățioare. Cel puțin zece seifuri la bancă, mari cât casele noastre, pline vârf cu bănet. Ai adus postere? Sau măcar poze cu fata care menstruează?

— Nu.

— Păi uite-te la restul! exclamă Sardar și-și flutură brațele în timp ce-și lega turbanul înapoi pe cap.

— Unii și-au adus chiar fiicele și le expun ca pe cămile la târgul de animale.

Scuipă.

— Iar tu nici măcare poze? Și cum o să atragi clienți? Doar cu mirosul de sânge?

Asim strânse din buze și scoase cu grijă mostrele, pe care le așeză ordonat pe măsuță.

— Nu o să-mi expun fiica precum o vită.

— Of, încăpățânatule…

Un bărbat îmbrăcat într-un costum negru îngrijit se opri în dreptul lor.

— E real roșul acesta?

— Sută la sută, ji, răspunse Serdar înainte ca Asim să apuce să zică ceva. Da’ te întrebăm și noi: tu cine ști, a? Că nu prea arăți a client.

— Sardar, șopti Asim, dar grăsanul continuă.

— Cine ești dumneata să întrebi de fată? Ai destui bani măcar pentru întrebat?

Bărbatul se îndepărtă.

Sardar nu băgă în seamă încruntarea lui Asim.

— N-ai nevoie de alde d-ăștia. Îți consumă sângele aiurea. Îl miros sau gustă pe post de agenți intermediari, cică. Las că-ți găsesc eu cumpărători.

Ieși din cubicul și începu să vorbească trecătorilor. La fiecare câteva minute revenea cu câte unul, șoptindu-i:

— Mostre proaspete din sânge de virgină, ji! Are doar unșpe ani!

Curând se formă o coadă de potențiali clienți, cerând picături de sânge ca să le testeze cu hemoglinurile lor noi și sclipitoare și să le adauge rezultatele în tabelele de opțiuni. Unii preferau să guste picăturile roșii cu vârful limbii și apoi dădeau sau clătinau din cap. Câteva ceasuri trecură pe nesimțite. Asim verifică lista. 85 de persoane luaseră mostre.

— Se poate o mostră, vă rog? întrebă o voce blândă.

Asim ridică ochii. Era o femeie la vreo 20 de ani, înveștmântată într-un sari ornamentat. Înghiți în sec.

— Îl reprezint pe șeicul Numansin, spuse ea, ușor răgușită, iar Asim apăsă capacul tubului și-i turnă în palmă o picătură de sânge.

Ea scoase limba delicată și o linse, fără a-și lua ochii de la bărbat. Îi zâmbi și șopti:

— Da, are vigoare.

Sardar apăru cu un alt client, o văzu și strigă:

— Pleacă! Nu vrem așa ceva aici!

— Sardar! exclamă Asim.

— Las’ că știm noi de povești d-astea cu șeici! Și nu ne interesează!

Ea îi făcu lui Sardar cu ochiul și plecă, surâzătoare.

— Asim, zise Sardar, a venit vremea să-i impresionezi cu un discurs.

Asim urcă pe scenă, frământând între degete bucățica de hârtie pe care i-o scrisese Alia și sperând că nu va uita ceva important. Ar fi preferat să fie soția lui pe scenă, că avea mai multă experiență în așa ceva. În fond, ea trecuse prin mai multe licitații până când tatăl său fusese de acord cu oferta lui Asim. Atunci avusese și el parte de puțin noroc, și doar pentru că în tura de noapte găsise un pachet cu portocale naturale, proaspete. Pentru el fusese prima și ultima vizită într-un bazar, chiar și local, și singura licitație. Cât despre un târg de la oraș… aceasta era prima oară.

Își șterse fruntea, întrebându-se dacă nu ar fi fost mai bine să-l pună pe Sardar să citească. El ar fi părut puternic și plin de tupeu, un mascul alfa care poate să procreeze fiice fertile ca pe muște.

Funcționarul îi strigă numele și el se împletici pe scenă, privind spre marea de fețe. Domni cu bărbi lungi, turbane, plete, mustăți fioroase. Începu să mormăie replicile pe care le învățase pe de rost, ceva despre familia soției, clanul lui și fiica virgină de doar 11 ani, care deja sângerează de șase luni. Tot timpul, absolut conștient că nu se descurcă deloc bine. Din disperare, începu să se bâlbâie tot mai rău. Audiența de orășeni îmbrăcați elegant își pierdu repede interesul. Un chicotit, un căscat, un oftat sonor. Păruse oare prea prost? Un țăran necioplit din districtele exterioare, așa cum și era de altfel?

Tânara care trecuse pe la cubicul mai devreme șopti ceva către un bărbat din loja VIP. Șeicul. Asim se pierdu, încurcă foile, începu o glumă pregătită de Alia și-o uită la jumătate.

— E de la mine din district! strigă Sardar de dincolo de scenă și se bătu cu pumnul în piept.

Vocea îi bubui și se auzi până în cele mai îndepărtate colțuri ale halei.

— Districtul 4! Cele mai frumoase fete din țară! A lui are unșpe și-i fecioară!

— Și ce dacă e frumoasă, dacă-i stearpă? strigă cineva din public, provocând hohote de râs.

— Și unde-i fata? Cum să ne lămurim dacă-i într-adevăr drăguță? întrebă altul.

— Și vrei să te credem pe cuvânt că-i neprihănită?

— De unde venim noi nu ne expunem fiicele ca pe vite, se răsti Sardar.

— Nimeni nu cumpără legume fără să le guste, nu? îi răspunse careva.

— Avem sânge, mormăi Asim, cu inima-n gât.

Publicul izbucni în hohote și începu să-l huiduie.

— Prostălăi de la țară!

— La cum arată, nu ar putea să se împerecheze cu o muscă, d-apoi o femeie fertilă!

Râsete nestăvilite. Sardar sări în loja VIP și țipă:

— Cine-a zis-o p-asta?

Asim sări și el de pe scenă.

— Sardar, stai!

Gardieni în uniformă apărură dintr-o dată și începură să-l lovească pe Sardar și să-l curenteze cu bastoane electrice. El căzu, nu înainte de-al plesni puternic pe unul dintre haidamaci peste gură.

— Opriți-vă! se auzi o voce pătrunzătoare, chiar și peste toată hărmălaia.

Gardienii încremeniră. Asim simți că-i ies ochii din cap de uimire. Era femeia de mai devreme.

— Șeicul Numansim vrea să cumpere el fata, anunță calm tânăra.

Se apropie de Asim, care rămăsese într-un colț, năuc.

— Chiar e interesat, spuse ea.

Asim privi spre șeicul așezat în primul rând din loja VIP, care mânca liniștit un măr. Șeic adevărat, la fel de real ca și mărul. Asim nu mai văzuse niciunul vreodată, nici șeici, nici mere.

— Chiar că ai noroc, zise tânăra când îi văzu expresia. Dar există o condiție.

— Care?

— Vrea să semnați un contract. O vrea pe fată, dar și pe toate fiicele tale viitoare care o să mai sângereze.

— Așa ceva nu…

— Nu e dispus să aștepte. Poți cere orice sumă.

Așteptă liniștită cât el își făcu în minte calcule.

— O să fie bun cu ea, Asim. Poți să mă crezi pe cuvânt, zise femeia cu blândețe.

— Nu accepta, frate! se înghesui Sardar între ei. Am auzit zvonuri despre acest șeic. Pe aici i se spune Colecționarul.

Tânăra se strâmbă la el și-i întoarse spatele.

— Ne mai găsiți în loja VIP cam un sfert de oră.

Se uită lung la Asim.

— E-o viață bună, să știi.

— Las’ că găsim noi alt client, insistă Sardar, unul mai bun, unul cu…

— Mai bun decât un șeic? urlă Asim, tremurând de furie. Tu te asculți ce zici, Sardar? Te respect, da’ tu chiar ai înnebunit?

— Ascultă-mă, frate, ăsta nu-i bun. Chiar nu-i. Fii-ta va trăi doar o jumătate de viață!

— E-un șeic! Fata va trăi într-un harem. Copiii ei vor primi educație.

— Mai bine dă-mi-o mie. Tu și Alia ne știți. Fii-ta va trăi cu noi, în familie, o să poți s-o vezi în fiecare zi dacă vrei.

— Și ce bani ai tu, Sardar?

— Destui ca să-ți ofer o viață normală, fratele meu!

— E vorba despre un șeic, Sardar, pe când tu… tu ești doar un țărănoi!

— N-o să te las să dai o fată de la noi din district…

— E fata mea! Înțelegi? E-a mea! Pot s-o vând sau nu, după cum vreau eu! Și nu ți-aș da-o ție, Sardar, nici după o mie de ani de infertilitate. Nici măcar dacă fi-tu ar fi ultimul băiat cu spermă de pe lume.

Sardar făcu un pas cu spatele, de parcă ar fi fost lovit fizic.

— Blestemul lui Banjar, asta-i tot ce o să primească fii-ta!

Se întoarse și plecă. Asim se cutremură. Tați prăpădiți, sterpi, fără fiice de vânzare, să-i spună lui ce să facă. Lui, tată de fată cu menstruație! Alia mai avea câțiva ani buni, poate-i va mai naște fiice cu ciclu, sau poate nu, dar el va primi oricum banii. În avans. Fără alte licitații. Nu va trebui decât să dea un telefon, și fiicele sale viitoare vor avea parte de-un soț șeic. Iar familia sa de-o viață bună. Poate că va deveni respectat și influent, staroste în sat. Un Senior ca Bunny Chacha! Un domn la care să vină lumea pentru sfaturi sau când au de vânzare fete rodnice. Și pentru toate acestea nu are de făcut nimic, doar de semnat o hârtie. Clar, Sardar era doar invidios.

Merse în loja VIP, ca prin vis. Semnă peste tot unde-i arătă femeia. Gata, totul încheiat. Nu mai era cale de întors.

— Mă duc s-o aduc de la Centrul Municipal de Fertilitate, îi spuse șeicului.

Bărbatul nu-i adresă nici un cuvânt. Nu că ar fi fost neapărat nevoie, dar totuși ar fi fost frumos din partea lui.

— Nu-i nevoie, îl întrerupse femeia și-l prinse de umăr pe Asim, zâmbind politicos. O ridicăm noi acum. Actele de schimb al proprietății sunt semnate.

El se holbă la șeic.

— Păi și nunta?

— Șeicul este o persoană care apreciază discreția. Fără dansuri, cai și alte asemenea.

— Dar… e-a mea!

— Nu mai este, îl contrazise tânăra.

— O să aveți grijă de ea, da? întrebă Asim către șeic. De la bărbat la bărbat.

Șeicul se uită la el cu privirea cuiva care tocmai a descoperit o șopârlă ascunsă în colțul dormitorului, apoi răspunse:

— Districtul 4. Foarte rar.

Femeia îi dădu lui Asim o cutie cu bani.

— Prima tranșă. O să-ți mai trimitem o sumă lunară, pentru toată viața ta. Dacă-ți mai sângerează vreo fiică, ne suni. Vom trimite pe cineva la voi în sat ca s-o ridice. Nu va fi nevoie să mai vii tu la oraș.

— O să aveți grijă de ea, da? repetă el.

Șeicul zise, tăios:

— Nu am în colecție alt specimen din districtul 4.

— Dar o s-o iubești și o să-i crești bine copiii, nu?

Se ridicară, gata de plecare. Femeia se aplecă și-i netezi șeicului cutele robei.

— Copii?!

Șeicul se strâmbă și plecă.

— Ei, na, c-ai făcut-o! se răsti tânăra, cu vocea ascuțită. Cum poți fi atât de nesimțit?

Fugi grăbită după stăpân. Asim rămase în urmă, cu pachetul de bani strâns la piept.

***

 

Traducere de Miloș Dumbraci