Aceasta rubrică se adresează celor care sunt convinși că nu știu destule și că vor să afle cât mai multe, chiar dacă nu le vor folosi, probabil, decât uneori.

Istoria Pământului a fost împărţită în mai multe perioade de timp, începând cu secolul al 18-lea, încercând să se dea un sens straturilor de pământ şi a timpului în care s-au format ele.

Se consideră că Terra a fost creată acum 4,85 miliarde de ani şi de atunci până în prezent timpul scurs a fost împărţit în eoni, ere, perioade, epoci, ani etc., fiecare fiind corelat cu diversele straturi de pământ şi evenimente.

Astfel primul eon este Hadean, începe cu formarea Pământului şi se termină acum 4 miliarde de ani, o dată cu apariţia vieţii unicelulare. Urmează eonul Archean, Proterozoic şi Fanerozoic, ultimul, eonul în care ne aflăm în prezent. Fiecare eon este împărţit în ere, în general 3, Paleo, Mezo şi Neo, dar nu-i o regulă. Cel mai mare eon este PROTEROZOICUL, în care apar eucariotele şi viaţa multicelulară, iar atmosfera Pământului devine mai bogată în oxigen, un lucru foarte important pentru viaţă în general.

Hadeanul este împărţit din lipsă de date concrete despre Pământ în ere legate mai degrabă de dezvoltatrea Lunii. Denumirea vine de la Hades, zeul grec al Lumii de Jos. Pe vremea aceea crusta Pământului încă nu era formată, nu existau continente, atmosfera era total diferită de cea de acum, astfel încât un călător în timp mai neavizat ar muri în chinuri groaznice dacă ar ajunge în acele timpuri, fără un costum presurizat. Luna se forma şi ea, în urma unui impact al Pământului cu o altă ipotetică planetă. Astfel există erele Pre-Nectarian şi Nectarian, adică formarea crustei Lunii şi încetarea presupusei ploi de meteroriti care împânzeau practic Sistemul Solar în formare. Se teoretizează că spre sfârşitul Hadeanului primele continente ar fi apărut pe Pământ, iar zirconiul este considerat cel mai vechi mineral.