Lucian-Dragoş Bogdan (n. 1975) a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca. În prezent este educator şi coordonator la Centrul de recuperare pentru copii cu dizabilităţi multiple Alba Iulia și administrator-asociat al unei firme. Locuiește în Alba Iulia.

A debutat în 1991, în nr. 17 al ziarului Alba Forum, cu povestirea „Triunghiul Bermudelor”. A mai publicat în Argos, CPSF Anticipaţia, Discobolul, Ficţiuni.ro, Galileo, Gazeta SF, Helion, Helion Online, Jurnalul de imagine, Luceafărul, Lumi Virtuale, Nautilus și este prezent în antologiile Argos Doi (2015), Dincolo de orizont, vol.1 (2015), Argos Trei (2017), volumul colectiv Exit (Eagle, 2016) și în volumul de proză scurtă polițistă Domino (2017).

Volume publicate: Trilogie (Omnibooks, 2004), Zeul Kvun (Omnibooks, 2004), Frontiera(Diasfera, 2006; Tritonic, 2017), Vraciul de pe norul interior (Tritonic, 2014), Pânza de păianjen (Tritonic, 2014), Uneori, când visez… (Tritonic, 2015), Omul-fluture (în colaborare cu Teodora Matei, Tracus Arte, 2015), Întâmplări din oceanele timpului(Streamland, 2016), Povestiri fantastice (Millennium Books, 2016), Vânătorii de capete(Tritonic, 2016), Maya (în colaborare cu Teodora Matei, Tritonic, 2016), Ultimul flux (Tritonic, 2016), Apărarea siciliană (Tritonic, 2017).

A obținut mai multe premii, printre care Premiul RomCon 2015 pentru cea mai bună povestire („Dincolo de orizont”). A fost nominalizat de trei ori la ultimele Convenții Naționale de Science-fiction RomCon (în 2016 pentru nuvela „Odiseea lui Berg” și romanul Omul-fluture, în 2015 pentru romanul Vraciul de pe norul interior).

(informații preluate de pe site-ul BookReport)

Salut, Lucian! Mulțumesc pentru acordarea acestui interviu.

Salut, Daniel. Mulțumesc pentru invitație.

Ți-am urmărit activitatea în ultimii trei ani și trebuie să recunosc că ești pentru mine un model. Spune-mi, te rog, când ai început să scrii și care au fost resorturile care te-au îndemnat să continui să scrii, știind că piața românească nu e foarte prietenoasă?

Am început să scriu undeva prin 1986. Inițial, a fost doar un pas în continuarea benzilor desenate pe care le realizam la vârsta aceea și am încercat, fără succes, să-l copiez pe Jules Verne. Apoi m-am mai „prostit” cu câteva povestioare, până prin primăvara lui 1990, când am concluzionat că n-am talent și am decis să renunț la această activitate. Hotărârea m-a ținut doar câteva luni, pentru că o povestire citită m-a impresionat atât de mult, încât am simțit nevoia să scriu și eu un text, iar acesta a ieșit complet diferit de tot ce creasem până atunci. A urmat o perioadă fructuoasă, în prima jumătate a anilor ‘90, în care am publicat în diverse reviste ale vremii și am participat la câteva concursuri radiofonice, apoi, odată cu terminarea facultății, m-am cam „stins”.

Am revenit pe la jumătatea anilor 2000, întâi în mediul online, apoi cu trei cărți și din nou am intrat în hibernare. Practic, până atunci, scrisul a fost pentru mine un hobby, căruia îi acordam timp când și cum îmi permiteau alte activități pe care le consideram prioritare, renunțând repede când vedeam că ceva nu iese, mai ales când era vorba despre lucruri ce țineau de specificul pieței literare românești.

În 2013 ajunsesem deja la stadiul la care mi-am pus problema ori-ori. Adică pun definitiv pușca-n cui și rămân cu nostalgia că „am fost și eu, odată, scriitor”, sau mă pun serios pe treabă – în sensul de a o lua de la capăt bazându-mă pe o cu totul altă filozofie. Fiind economist de meserie, specializat în management și marketing, am decis să consider activitatea scriitoricească un proiect ca oricare altă idee de afaceri – cu studiu al oportunităților, plan de dezvoltare, obiective, etape, alocare de resurse, etc. Cu alte cuvinte, am pus scrisul pe același palier cu modul în care mi-am construit cariera profesională la firmele pe la care am trecut, precum și modul în care am dezvoltat afacerea de familie. Mi-am făcut un program zilnic de scris și, astfel, am ajuns să am un part-time job. Pe care-l tratez ca atare, în sensul că, dacă apare o problemă, caut să văd prin ce metode o pot rezolva ca să ajung unde mi-am propus. În momentul în care am ajuns să privesc așa „piața românească neprietenoasă”, cum i-ai zis, mi-am dat seama că e o situație similară dificultăților reprezentate de orice altă întreprindere privată sau cu caracter personal din hățișul românesc ce-ți pune mereu bețe-n roate.

Ți-am citit ultimele romane din universul Frontierei și am fost plăcut impresionat de calitatea scriiturii, complexitatea personajelor și a universului. Spune-mi, te rog, cum ți-a venit ideea acestui univers și cum ai de gând să-l continui?

Ideea a pornit de la Războiul Stelelor, văzut pe când aveam 5 sau 6 ani. Între 1983 și 1991 am realizat o serie de benzi desenate în care au apărut fragmente de idei, de lumi, de specii. Mi-am dat seama că începe să se contureze o poveste, a unui univers vast, cu civilizații extraterestre, cu o istorie ce acoperă milenii. Abia când am scris povestirea Un bilet de plecare de pe Søregaard (2003) am început să-l iau în serios, să nu fie doar un vis cu ochii deschiși. Am mai scris o povestire, apoi romanul Frontiera (2006), apoi a venit o pauză publicistică. În 2013, când am ales să-mi schimb atitudinea față de scris, am decis să transform universul Frontierei în ceva serios, concret, coerent. Specie după specie au ajuns pe bancul de lucru și au căpătat povești complexe, specific, culoare. Mai exact, pornind de la reprezentările frumoase imaginate vreme de trei decenii, am început să realizez imagini tridimensionale. Le-am dat profunzime. Așa au mai apărut câteva povestiri, romanele Vraciul de pe norul interior (2014) și Ultimul flux (2016). A urmat reeditarea Frontierei, într-o versiune extinsă care revizuia tot ce nu corespundea noii structuri.

Spuneam că fiecare specie a căpătat o poveste de profunzime, care ajută cititorul s-o identifice ușor în comparație cu altele. Uneori, asta se reflectă inclusiv în modul de a povesti. Pentru unele specii, relatarea acțiunii se face doar la persoana întâi singular, pentru altele la întâi plural, ba am și o situație în care se folosește doar persoana a doua. Pentru specia linni din Ultimul flux am lucrat luni de zile până când am considerat că a devenit suficient de solidă ca să fie credibilă, nu o simplă expunere a unei idei. Iar pentru a-i construi o lume plauzibilă din punct de vedere științific, bazată pe compuși ai sulfului, am apelat la un prieten de-al meu, chimist de meserie. În Vraciul de pe norul interior am căutat să văd cum pot face cititorul să empatizeze cu protagonista care nu avea niciun atribut compatibil cu standardele de frumusețe umană, iar reacțiile entuziaste ale cititorilor mi-au confirmat că mi-am făcut bine treaba. Mai am apoi, în același roman, o specie construită pornind de la principiul daoist, care a fost lăudată pentru originalitate.

Ce va urma? Planul meu este să public în fiecare an un text aparținând acestui univers, iar prima pe listă este o povestire. Pe lângă asta, la ora actuală studiez posibilitatea de a extinde conceptul dincolo de latura scrisă. Mai multe detalii, însă, la timpul potrivit.

Mulți cititori te cunosc ca scriitor de science fiction. Totuși, tot mai mult te-ai aplecat și asupra altor genuri, cum ar fi cel de dragoste și, mai ales, cel de mystery & thriller. Voi începe prin a te întreba: de ce romane de dragoste?

Pentru că editorul Bogdan Hrib mi-a lansat provocarea. N-am avut încredere că o voi duce la bun sfârșit, era să abandonez pe parcurs, dar, cu sprijinul soției și al Teodorei Matei am reușit să termin romanul Uneori, când visez… Sincer, am crezut că acolo se va opri aventura mea pe acel tărâm. Deși am vrut să scriu o carte de care să nu-mi fie rușine peste ani, nu eram deloc convins că realizasem ceva deosebit. Și, într-adevăr, unele reacții de început n-au fost foarte încurajatoare. Spre surprinderea mea, însă, cu ajutorul acestui roman am ajuns la un public nou, căruia i-a plăcut. Mai mult, acesta e în continuă creștere și… mi-a cerut un nou roman. Așa că m-am conformat și în prezent lucrez la o altă carte de dragoste, care va fi lansat în noiembrie, la Gaudeamus. De data aceasta nu m-am mai dus spre meleaguri exotice, ca în celălalt roman, ci am ales locuri mai apropiate – Polonia. Și, probabil, nu mă voi opri aici cu genul. Deja mai am trei idei care se pot transforma în cărți.

În continuarea întrebării anterioare, de ce mystery & thriller?

Tot pentru că mi-a cerut editorul. Și procesul a fost oarecum similar celui de la romanul de dragoste, în sensul că Pânza de păianjen n-a avut la început cine știe ce ecouri. Probabil tot până a ajuns la publicul de gen. Bogdan m-a provocat apoi să scriu o serie, l-am ascultat și lucrurile au intrat de acolo pe un alt făgaș. Primele două volume ale seriei Vagabond mi-au adus aprecieri și un public care deja așteaptă următoarele apariții, iar asta nu poate decât să mă bucure. Anul viitor va urma a treia carte – în luna mai, așa cum s-au obișnuit deja cititorii.

De curând, la Târgu Mureș, ai lansat un volum de povestiri polițiste numit Domino. Poți să-mi povestești mai multe despre acest volum?

Domino e un proiect interesant, în care cinci autori aduc laolaltă personaje din seriile lor mystery & thriller pentru a rezolva niște cazuri legate între ele. Sunt povestiri, dar cadrul este unul destul de unitar, ceea ce ar putea duce volumul, într-o oarecare măsură, în direcția unui roman mozaic. Apar aici Tony Demetriade – polițistul căruia autorul și editorul Bogdan Hrib i-a predat ștafeta la finalul seriei Stelian Munteanu; apoi asasinul Anamariei Ionescu – Sergiu Manta din seria omonimă, Marian Duca – personajul secundar al seriei mele, Vagabond; Iordan și Matache – polițiștii din cel mai nou volum al Teodorei Matei, În mintea comisarului; și, desigur, Danelescu – protagonistul volumului tău de povestiri, Fete în roșu și alte povestiri polițiste. Scrisul la zece mâini a reprezentat o experiență interesantă și mi se pare că a ieșit un volum de calitate. De fapt, asta s-a văzut la Târgu Mureș, unde persoane care l-au cumpărat în prima sau a doua zi au revenit în ziua următoare pentru a lua volumele autorului a cărui povestire le-a plăcut.

În final, dacă nu sunt indiscret, te rog dă-mi amănunte despre noutățile pe care le pregătești în următoarea perioadă.

În septembrie se va lansa Sindromul Charlotte, ultimul volum al trilogiei cyberpunk Omul-fluture pe care am scris-o împreună cu Teodora Matei. În octombrie va urma antologia polițistă Negru de București, în care am și eu o povestire și, așa cum am spus mai devreme, romanul de dragoste Parfumul Cracoviei la târgul de carte Gaudeamus din noiembrie.

Anul viitor, la Final Frontier, voi lansa volumul young adult pe care i l-am promis fiicei mele și o antologie SF din seria 3. de la Tritonic, alături de tine și de Teodora Matei, pe tema distopiei post-apocaliptice. Luna mai va aduce volumul al treilea al seriei mystery & thriller Vagabond, iar luna august continuarea proiectului Domino. Va urma, undeva în septembrie, un nou proiect alături de Teodora Matei, de data aceasta o combinație steampunk-fantasy. Și, spre finalul anului, un roman SF de sine stătător, care-și așteaptă de vreo doi ani rândul se se aștearnă pe foaie.

Lucian, mulțumesc foarte mult și sper să ne vedem și să ne citim cât mai curând.

Mulțumesc și eu! Mult succes în continuare.

Puteți să vedeți cărțile lui Lucian-Dragoș Bogdan și să intrați în vorbă cu el pe blogul său: www.uciandragosbogdan.ro.

Oricine poate scrie pe Helion Online. Mult succes!