În cadrul celei de-a patruzecea ediții a Convenției Naționale de Science-Fiction, desfășurată la Universitatea de Vest din Timișoara, în zilele de 11 și 12 mai 2019, a avut loc concursul intitulat „Timișoara virtuală”.

La premierea concurentului care a obținut locul doi, președintele Helion SF Club, scriitorul și jurnalistul timișorean Lucian Vasile-Szabo, a rostit: „Am inițiat un concurs, tocmai în ideea de a încuraja elevii și studenții să se manifeste și să imprime idei SF”.

Premiul doi la acest concurs a fost acordat Karinei Rus-Mițco, studentă la Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării a Universității de Vest din Timișoara, specialitatea Jurnalism. La puțin timp după premierea care a avut loc în după-amiaza primei zile a Convenției de la Timișoara, sâmbătă, 11 mai, Karina Rus-Mițco a avut amabilitatea să acorde un scurt interviu revistei Helion. Titlul prozei cu care Karina Rus a obținut locul doi este „Timișoara virtuală”, autoarea nedându-i un titlu anume, iar pentru a nu fi o proză „fără titlu” s-a oprit chiar la numele concursului. În cele ce urmează, vă invităm să parcurgeți acest interviu.

timisoara-virtuala-2018

Cornel Seracin: Ce ne poți spune despre Convenția de anul acesta de la Timișoara, din ce-ai văzut până acuma?

Karina Rus-Mițco: Mi s-au părut interesante expozițiile din hol, de la parter și expozițiile de la etaj.

CS: Este primul tău concurs de acest gen la care participi?

KR-M: Da, este primul meu concurs de acest gen.

CS: Ce te-a atras la literatura de anticipație?

KR-M: M-a atras felul în care este scrisă, și că îți poți exprima gândurile liber.

CS: Despre ce-ai scris în această creație a ta cu care ai obținut premiul doi?

KR-M: Am scris despre faptul că, la gară, oamenii sunt așteptați de autobuze etajate, unde au câte-un ghid turistic care le povestește despre fiecare clădire în parte, și autobuzele astea pornesc în diferite părți ale Timișoarei, și studenții pot să câștige bilete la teatru, dacă răspund la trei întrebări de cultură generală, și, că există 15 puncte de apă (unde oamenii pot să bea apă), deoarece primarul ține la hidratarea locatarilor. M-am axat pe această parte, mai mult. Este un fel de proiecție vizionară asupra a ceea ce aș vrea să fie Timișoara și ce-ar fi posibil să fie Timișoara.

CS: Care-a fost punctul de pornire în realizarea acestui text pentru premiu?

KR-M: Punctul de pornire a fost în momentul în care-am găsit pe facebook anunțul cu concursul. Eram în tren și ploua. De acolo am pornit.

CS: Vei merge mai departe pe genul acesta de literatură, sau vei încerca să te axezi și pe alt gen de literatură?

KR-M: Voi încerca să mă axez pe alt gen de literatură, să văd ce mi se potrivește.

CS: La a câta scriere de tip proză ești?

KR-M: Cred că la a doua.

CS: Ce planuri de viitor ai?

KR-M: Vreau să-mi lansez o a doua carte. Prima carte a fost una de poezii, lansată în 2016. Poeziile scrise în această carte sunt pe diferite teme, iubire, moarte etc. Este lansată la București și se numește „Pași pe versuri șoptite”.

CS: Cărui gen de poezie corespunde acest prim volum al tău?

KR-M: Poeziei moderne. Fără ritm, măsură.

CS: Și următorul tău proiect… ?

KR-M: Următorul meu proiect va fi o carte de povestiri.

CS: Ce temă vor avea aceste povestiri?

KR-M: În aceste povestiri voi aborda concepte ale vieții. Va fi ceva filosofic și îi va pune pe oameni în punctul în care își vor pune întrebări existențiale.

CS: Vei porni de la concepția unui filosof anume/filosofi anume, sau te vei axa pe ceea ce trăiești tu, ceea ce percepi în jurul tău?

KR-M: De obicei scriu ceea ce simt eu. Nu gândesc ceea ce scriu, iar atunci când le recitesc, îmi dau seama că ele chiar au sens.

Interviu realizat de Cornel Seracin

Oricine poate scrie pe Helion Online. Mult succes!