Viitorul: o mare necunoscută

O constantă a lumilor viitoare imaginate de scriitoriii de literatură science-fiction (cei dedicaţi în cea mai mare parte genului), dar şi viitorului omenirii, aşa cum a fost el creionat de clasici ai literaturii în general o reprezintă capacitatea fundamentală de a anticipa. Deoarece nu cunoaştem viitorul, toate extrapolările, toate caracteristicile unor lumi ale viitorului sunt pură ficţiune, deşi, evident, multe pornesc de la datele prezentului, cu diverse inserţii ale unui trecut recognoscibil sau nu. Există o tiranie a prezentului în aceste proiecţii ale lumii de mâine, percepută adesea ca o evoluţie, ca o amplificare a dimensiunilor contemporane. Funcționăm însă și în cadre ale trecutului, tiparele fixate de-a lungul timpului fiind cele care ne determină modul de a vedea viitorul și de a-l aștepta, adaptând cunoașterea evenimentelor la modul nostru de înțelegere, cu instrumentele avute la îndemână și verificate în timp. Anticiparea ca formă de cunoaștere este științifică, atunci când este efectuată în sisteme controlabile și cu intrumente de exactitate. Este maximul de obiectivitate pe care îl putem obține, deoarece, evident, ca orice activitate umană, cercetarea științifică este influențată de inevitabila subiectivitate umană. În planul creației, al ficțiunii, anticiparea viitorului (realizarea de scenarii ce vor fi confirmate, dar cel mai adesea infirmate) se bucură de o mult mai mare libertate. Contează în primul rând inventivitatea și coerența lumii fictive imaginate. Iar această coerență este alimentată permanent de modul subtil de ancorare în cadrele trecutului și prezentului, deoarece lipsa de continuitate, fractura radicală, poate duce la incapacitatea de a înțelege noul produs artistic realizat. Devine o curiozitate, nu o operă.

Prezentul şi contemporaneitatea se cer însă analizate pe diversele paliere ale diegeticului, ale perioadelor semnificative pentru produsul artistic anticipativ. Prima perioadă, primul prezent, este cel în care trăieşte autorul, cotidianul existenţei sale influenţându-l decisiv. Un alt reper temporal este cel stabilit convenţional de scriitor în lucrare. Aici putem găsi naraţiuni plasate în trecut, cu elemente insolite, care se pot constitui într-o dimensiune anticipativă pentru personaje, acestea fiind legate de prezentul ficţional, diferit evident de temporalitatea convenţională, „obiectivă”, a lumii. Un bun exemplu este cel al romanului Un yankeu din Connecticut la curtea regelui Arthur, al lui Mark Twain, unde un eveniment neaşteptat şi aproape necunoscut, o eclipsă de soare, este exploatat de erou pentru ascăpa cu viaţă dintr-o situaţie dificilă. El este un personaj iniţiat, deoarece prezentul din care venea (timpul viitor pentru prezentul naraţiunii) era mult mai familiarizat cu eclipsele[1].

 

Călătoria în timp pentru mafioți

Mult mai dificil este de a construi o imagine a viitorului pornind de la datele prezentului autorului, deoarece punctele de reper sunt foarte puţine. Vom reveni asupra acestei idei, însă înainte trebuie subliniat faptul că există produse literare care plasează prezentul de referinţă al unor întâmplări în viitorul autorului, iar de aici există baleieri fie în trecut, fie în viitor, un viitor al doilea (diegetic). Aşa se întâmplă, spre exemplu, în filmul artistic destul de mediocru Looper, realizat în 2012. Povestea este simplă şi plină de acţiune (unul dintre protagonişti fiind Bruce Willis). Călătoria în timp a fost descoperită, dar a fost interzisă. A intrat însă pe mâna mafiei. În 2074 clanurile mafiote o vor utiliza ilegal, trimiţând în trecut, adică în 2044, persoanele de care vor să scape. La sosirea la ora fixată din 2044, aceste persoane vor fi ucise[2]. În viitor, omenirea nu este postumană, ci, după cum vedem, își păstrează caractersticile inumane (atât de specifice omului, totuși!), căci o invenție atât de frumoasă, cum este călătoria în timp, nu mai este păstrată pentru serviciile de siguranță ori pentru armată, nici măcar pentru un miliardar excentric, ci este pusă, în registru ficțional, la îndemâna mafiei. Atâta lipsă de imaginație este surprinzătoare!

Totuși, Looper este o peliculă cu mult mai multe reuşite faţă de The Road (Drumul), film artistic realizat în 2009. Scenariul a fost realizat pe baza cărţii cu acelaşi nume scrisă de Cormac McCarthy. Este de mirare că a ieşit un film stupid după un roman care a câştigat un premiu Pulitzer! În această dramă postapocaliptică viaţa de pe Terra dispare, inclusv plantele, prezentul ficţional fiind al anului 2094. Doar oamenii supravieţuiesc, dar nu toţi. Ei sunt preocupaţi să se îndrepte spre sud, spre locuri mai calde, unde viaţa şi-ar putea relua un curs normal[3]. În acest cadru, elementul-cheie, cu valoare practică şi simbolică, devine căruciorul de supermarket. În el sunt puse cele necesare supravieţuirii, cărucioarele fiind împinse cu obstinaţie şi ostentaţie către sudul mai cald. Sunt elemente care nu se leagă. Nici în carte, nici în film. Motivul science-fiction al acestui viitor evident postuman este firav: o molimă generică ucide formele de viață, lăsând să supraviețuiască doar un număr de oameni, cei mai mulți devenind canibali destul de repede, când hrana obișnuită nu mai poate fi procurată. Desigur, sunt confruntări, o luptă continuă pentru supraviețuire, complicații psihologice, profuzimi sugerate ori clar exprimate, însă prea puține sunt elementele care să nu fi fost prezente în alte scrieri. Postumanitatea canibală a viitorului și nevoia de a găsi un loc călduț nu justifică elogiile aduse romanului, iar cu atât mai puțin filmului făcut după el.


[1] Lucian-Vasile Szabo, Despre viitor așa cum nu va fi niciodată, Helion, nr. 44, 2014.

[2] Amănunte interesante pot fi găsite la http://www.imdb.com/title/tt1276104/

[3] Şi pentru acestă peliculă detalii pot fi aflate la http://www.imdb.com/title/tt0898367/