Contabulul de Bitombe a vrut să ştie dacă mă hotărâsem cumva să lucrez pentru Mataloman, profetul din Gamboa. Mi-a dat întâlnire în rotonda îngerilor din Guamobono, ce secretos. Mi-a spus că se pregătea o invazie extraterestră şi că după toate indiciile pe care le aveau militarii, lumile acvatice aveau să fie distruse în doar câteva ceasuri. N-aş putea spune cu exactitate dacă în clipa aceea contabulul era locuit de fiinţa fabuloasă venită tocmai de dincolo de orizontul vizibil. Dar ştiu sigur că minţea. Comoara lui Bibescu era ținta lui!            Bobolina m-a strigat de pe celălalt trotuar şi mi-a făcut semne vesele cu mâna. Voia să ştie, nebuna, dacă i-am pregătit bradul şi dacă voi fi în stare să aduc zăpada prin pase acvatice susţinute şi incantaţii magice. Bobolina era zveltă. Era roşcată. Avea buze senzuale. Semăna izbitor cu pisicuţa galeşă din Bankusai! Tunelase momentul digital şi avea de gând să-mi joace o festă. Sau poate că încerca să mă pună în gardă?

Contabulul a surâs cu subânţeles şi s-a retras într-un nor de zăpadă vorbitor care se târa alene către Gomanaozan. Nu l-am mai văzut de atunci. Martorii guamoburori spun că această întâlnire nu ar fi avut loc şi că de fapt eu am stat de vorbă cu Elialoal Baloaloal din Ehurean care tocmai descoperise că teoria evoluţionistă era doar o bagatelă duminicală şi că în noaptea de crăciun erau conţinute instrucţiunile dintr-un plan ascuns al lumii potrivit căruia aveau să se desfăşoare şi celelalte dimensiuni ale universului plin de universuri pentru ca acesta să poată trece cu bine printr-o grozavă furtună virtuală.

Elialoal Baloaloal era foarte nervos. Mă adusese în proximitatea lui rupând în două un țurțure magic pierdut de Mataloman, profetul din Gamboa, în Tutumbe, acum vreo cinci sute de ani. Bietul Elialoal Baloaloal trăgea vârtos din pipă. Mi-a spus pe şleau, fără menajamente:

– Văluritule, vor să mă ucidă. Gabaderii din Beauburg, efaridorii din Gatanga, grupurile qiunto din Tagula Manokaan şi acvatică oficială cea trandafirie şi Pitoşkin au de gând să mă ardă pe rug pentru că le-am vorbit copiilor din Massaala despre Mataloman, profetul din Gamboa, ce nebun și eu.

Juca teatru. Îşi dăduse ochii peste cap. Voia să mă impresioneze. Ar fi vrut să afle teribilul adevăr al tuturor lumilor chiar din gura lui Pitoşkin. Era gata, gata să-şi vândă şi sufletul pentru asta. Ar fi acceptat fără să crâcnească să-l transform într-un ren şi să-l înham la sania cu zurgălăi a lui Mataloman, profetul din Gamboa. Voia comoara lui Bibescu, și el, și toți ceilalți. Bobolina l-a pus pe fugă pe Elialoal Baloaloal rotind un inel magic prin vârtejurile electromagnetice şi ameninţându-l în fel şi chip. Mi-a spus de la obraz că teoria evoluţionistă nici măcar nu a fost descoperită şi că Elialoal Baloaloal era un agent secret infiltrat de augusta oficială cea trandafirie în structurile noastre narative.

Despre evoluţie aveam şi eu unele opinii. Dar multă vreme nu am îndrăznit să particip la conferinţele decembrice acolo unde se confruntau martorii guamoburori, arhivarii din Adavilla Villada, savanţii desueţi din Gazaio, îndrăzneţii din Haloha, tăinuitorii din Massala, de zburdalnicii din Kontaraoeea, Yusuf din Quaribo, filozofii petrecăreţi din Akaala, inspirații din Tulombe, totalitarienii din Maona Lao, filozofii din Gomela, naivii din Kuantile Medola, neumaticii din Ghile Ga, oamenii de zăpadă din Matapahapamar şi mulţi alţii ca ei, toţi nişte aiuriţi şi nişte spirite nostalgice.

Nostalgia cred, bântuia sufletele oamenilor în acea vreme de iarnă, în acea mie de ani care se înfăşură în corporalitatea mândrului nostru Adamville, imperialul care reunea casele imaginarului din inima universului plin de universuri. Weibada, un astronom din Katowite, citise câte ceva despre asta în stelele pitice care se zbânțuiau în inima universului plin de universuri şi descoperise locaţiile lui Mataloman, profetul din Gamboa, dincolo de orizontul vizibil. Weibada avea o barbă cât toate zilele şi când alerga semăna cu un urs polar uriaş. Se dădea în vânt după bătăile cu frişcă şi cu bulgări de zăpadă şi mânca întotdeauna seara o porţie straşnică de căpşuni aduse din serele friguroasei Hanâma. Bineînţeles că era amestecat până-n vârful urechilor în tot soiul de conspirații şi lovituri de teatru care ţineau lumea politică din Adamville, Bankusai, Amatagao şi Bulbona cu sufletul la gură în preajma sărbătorilor de iarnă, ce frumoase sărbători. Era prieten cu Pitoşkin. Pe cuvânt dacă mint!

–  Nu mai crede nimeni în ideologiile obosite, fie ele socialiste, fabianiste, bonjuriste, portocalii, roşii, galbene, albăstrii. E un carnaval mondial în care toată lumea dă din picioruşe dar în care nimeni nu mai râde curat. Rânjim cu toţii tremurând nasol de frică, uite-așa tremurăm de frică. Frica colcăie în maţele noastre şi mulţi dintre noi stăm deja cu degetu pe trăgaci! Atenţie la faza asta cu trăgaciu’, că vorbesc serios. Ritualurile ocultelor de toate felurile nu mai au nici un haz nici chiar pentru membrii respectabili care au început să se îndoiască de construcţiile ficţionale despre arhitecţi suspuşi. Fiinţele de pe Planeta Pământ descoperă, cu toatele, val-vârtej, un adevăr cutremurător, vai de noi! strigă Brambolina, cântăreaţa de estradă, în piața publică, tulburându-ne mințile.

Miracolul a murit şi el. Planeta nu mai are sclipici. Are în schimb o mulţime de pericole necunoscute. Stăm călare pe o ghiulea. Nutriţioniştii nu mai au haz. Băieţii cu  ifose de cavaleri rătăciți şi săbiuţe de lemn nu mai au nici ei haz. Poveştile lui Sun Tzu au ajuns de tot rîsul iar Feng Shui a devenit un kitsch. Politica mondială e toată un kitsch, au răcnit cavalerii inspirați din Sorbona băgându-ne foarte tare în sperieți.

Schimbarea începe în general cu tensiuni, turbulenţe, conflicte, căderi şi decăderi, schimbări drastice de direcţie. Am pus la cale nişte workshop-uri de imagine şi comunicare în licee şi am constatat că adolescenţii sunt super, surprinzători, inventivi, că-şi doresc ei înşişi schimbarea. Am intrat în coliziune cu corpul profesoral pentru că în cadrul workshop-ului i-am considerat pe adolescenţi altfel, pentru că am dialogat cu ei direct, de pe poziţii de egalitate. Vreo câţiva profesori s-au supărat pe mine, mi-au spus de la obraz că vreau să arunc în aer şcoala ca sistem agreat de mii de ani. Am păţit chestii din astea şi înainte de marea vălurire. Dar eu nu sunt important. Important e că schimbare e vizibilă. Adolescenţii vor altceva. Au idei noi, au întrebări extrem de complicate, se comportă liber, au o voce distinctă. Asta îi doare pe mulţi, că adolescenţii au voce distinctă, tot mai puternică. Pe mine, de exemplu, nu mă sperie chestia asta. E o procesualitate istorică. Cred sincer că modelul profesorului tradiţional nu mai este funcţional. Asta e, se vede cu ochiul liber. Explozia informaţională şi vălurirea conceptuală dinamitează MPT-ul, oricât ar încerca miniştrii învăţământului să zică că nu-i aşa. Învăţarea a ieşit din cadrele tradiţionale. Şcoala, aşa cum este ea astăzi nu se mai potriveşte cu Schimbarea. Învăţarea e vălurită pretutindeni, felul de a te modela s-a schimbat radical. Cazărmile-şcoli sunt ineficiente. Şi desuete. Şcolile pe lângă care patrulează jandarmi sunt nişte buncăre asediate de violenţă, de droguri, de tâmpeală și arogană. Profesorii parcă sunt baricadaţi în şcoli. Stau de vorbă cu mulţi profesori. Sunt dezorientaţi. Nu o recunosc pe faţă. Cred că profesorii din Adamville ar trebui să recunoască adevărul şi să se ralieze schimbării. De la ei ar trebui să vină, poate, revoluţia. Dacă nu, asemenea scriitorilor, profesorii îşi vor pierde rolul. Pentru că adolescenţii au astăzi altfel de profesori. Mult mai stranii, mult mai ciudaţi, mult mai permisivi. E nevoie de un nou model de profesor. Nu de un model atoateştiutor ci de o călăuză, de un timonier, de un navigator, de un înaintemergător. Pentru că milioanele de oameni de pretutindeni navighează dincolo de frontiere, dintr-o cultură într-alta, navighează din situaţii conflictuale în alte situaţii conflictuale. Milioane de oameni trebuie să-şi schimbe profesiile, meseriile, ocupaţiile, gîndurile despre ei înşişi, despre lume şi viaţă. Oamenii sunt în mişcare. Iar școala de tip fabrică nu poate să-i înveţe pe adolescenţi să navigheze pentru că ea a pregătit milioane de oameni pentru o viaţă rigidă, statică, stabilă şi searbădă! spuse văluritul plin de sinceritate, omul acesta e atât de sincer, Bobolina o știe.

Bobolina mi-a spus că ar fi avut o aventură cu Weibada într-un inel magic rotitor într-una dintre cele un milion de ipostaze ale mândrului nostru Adamville dar cum puteam eu s-o cred pe mincinoasă, ah Bobolina!

Ea mi-a şoptit la ureche că astronomul găsise unele ficţiuni vechi despre Mataloman, profetul din Gamboa, bine ascunse în strategicile furtunilor oceanice de fostul lui secretar Gingullo Baloas. Dar martorii guamoburori afirmă că era vorba de nişte nori de zăpadă în care ar fi fost înregistrată întreaga poveste a lui Mataloman, profetul din Gamboa. Burticile fulgilor de nea erau doldora de imagini din toate nopţile de crăciun şi, pe seară, dacă ai fi privit norii de zăpadă cu un ochean bine reglat, ai fi putut zări chipul lui Mataloman, profetul din Gamboa, multiplicat de o mie şi ceva de ori. Bobolina m-a bătut la cap să ne urcăm pe muntele Aramat să vedem norii de zăpadă din Gomanaozan când trec prin vârtejurile electromagnetice dar eu nu am avut chef pentru că aşteptam un mesaj secret de la Mataloman, profetul din Gamboa, despre care ea nici nu avea habar cumva. Apolidor din Gumabumbe m-a pus pe jeratic dându-mi de veste că l-ar fi văzut viu şi nevătămat pe Gingullo Baloas preumblându-se prin însoritul Tagula Manokaan şi m-a chemat să tăinuim.

Văluritule, ne apropiem de o schimbare periculoasă. Descoperirea grilei e actul subtil al celui trecut de utopice. Doar savantul desuet consideră grila un moft, o construcţie iluzorie. Iniţiatul lecturează registrul de navigaţie cu ajutorul grilei dar nu o face pentru a proslăvi predicţia sau profeţia.

Aşa mi-a şoptit Apolidor din Gumabumbe invitându-mă să mă aşez într-un balansoar de bambus care trona în mijlocul grădinii sale. Am băut samsala de bagane şi am flecărit despre Mataloman, profetul din Gamboa. Era tot mai clar că manipulatorii abili ai furtunilor oceanice ne construiseră aidoma chipului lor şi că ne manevrau spre deliciul lor. Lucru de neînţeles de vreme ce universul plin de universuri nu părea până la urmă să aibă un sens propriu şi nici vreo sarcină de urmat, dar absolut nici una.

Eram forme şi personaje într-un univers plin de inele magice care căpătau substanţă datorită vibraţiilor intime ale furtunilor oceanice. În mod clar, schimbarea atotcuprinzătorului nu avea să ne aducă nimic bun iar moartea lui Mataloman, profetul din Gamboa, pusă la cale de vânătorii de capete tocmiți de acvatica oficială cea trandafirie, avea să bulverseze popoarele acvatice digitalizate şi fragmentate făcându-le să-şi piardă încrederea în miracolul nemuririi de la San Gastrobal. Urmau ani de derută filozofică iar economiile păreau deja să gâfâie. Ne aşteptau vremuri sângeroase şi ticăloase.            Apolidor din Gumabumbe bănuia că mişcarea norilor de zăpadă produce decăderi haotice şi că marile structuri informaţionale acvatice ale universului plin de universuri erau pe deplin în pericol. Avea unele informaţii potrivit căror matagonii din Guasbos ar fi putut produce concentraţii noroase fierbinţi şi grele în orice loc din lumile acvatice putând tunela universul plin de universuri pe o rază de peste un milion de ani lumină şi putând topi toate gheţurile de la polii trandafirii.

Văluritule, pare să fie o armă de temut pe care o vor folosi împotriva lui Mataloman, profetul din Gamboa şi cred că serviciile secrete din Chicago, Brasil, Moscova, Obada, Famado şi Betono vor iniția în mare secret tot felul de lovituri pentru a pune mâna pe ea, ce să mai vorbim, literatura e în mare pericol, o grozăvie, șopti Apolidor din Gumabumbe speriat foarte tare.

Postmodernismul a murit. Moartea lui pune o întrebare crucială, dar, vai, crucială rău de tot.  Literatura sau Ficţiunea? O întrebare complicată. Sigur că un text ne poate părea literar dar multe texte nu sunt literare. Realitatea în felul în care încercăm să o înţelegem este un text construit altfel decât un text obişnuit. Tocmai de aceea una e scriitorul de literatură, alta e constructorul de ficţiuni. Literatura este un biet artificiu pe când ficţiunea este un proces, o profunzime. Avem nevoie de un nou concept fiction. Sfărâmarea liniarității, fie ea şi literară, e abia la început. A fi constructor de ficţiuni înseamnă a-ţi asuma riscuri inimaginabile. Literatura e o croazieră nevinovată şi un artificiu pe când construcţia ficţiunii e insurgentă, e zbatere nebună, şansă, haos şi semantică perversă şi nu numai atât. E viaţă, ah, ce viață! Prăbuşirea vechilor canoane îi orbeşte pe mulţi cu praful înjghebărilor desuete care lasă lumina noilor adevăruri să pătrundă. Voi aveţi târnăcopul şi bagheta magică, voi noile generații de scriitori împătimiți. Vechile canoane? Astăzi vorbim despre o hyper-ființare sau o hyper-funcționare noi neştiind dacă suntem fiinţe sau suntem ființe-în-funcțiune, pe potriva faptului că viaţa ar fi fie autoorganizată, fie un construct. Ne zbatem între două mari idei astfel. Dar hyper este un alt drum. De la hyper-textualitatea căutată a postmodernismului la descoperirea unei noi funcţionări/fiinţări a unui black hole, totul anunţă moartea liniaritatii, a big bangului! Dacă dintr-un black hole putem totuşi extrage o informaţie atunci poate că acea categorie filosofică de nimic este de fapt un producător de realitate, vălurit și văluritor. Din ce extragem realul? Din ce vin toate instrucţiunile de consistenţă a viului? Iar viul este într-adevăr viu sau este o ipostază văluritoare pe care, popular sau vulgar o numim aparență? Dar cine poate afirma că e constructor cu adevărat? Şi cum se scrie o proză? Dar cum se scrie o piesă de teatru? Oh, infinite posibilităţi, variante, strategii. Unii pur şi simplu îşi povestesc pe îndelete toate sarcinile adolescentine în privinţa sexualităţii personale. Şi lumea dă buluc să cumpere astfel de cărţi pentru că e ca şi cum te-ai strădui să te binoclezi pe gaura cheii atunci când Bertha Schwartz, prințesa cartierului, face duş, mmmmmm! Alţii inventează tot felul de lumi incredibile, mai funcţionale sau mai fanteziste, mai adevărate sau aproximativ adevărate, le văluresc, ce le mai văluresc, șopti văluritul măcinat de îndoieli, de întrebări, de foarte multe întrebări.

În noaptea când va începe noua eră a mândrului nostru Adamville, norii de zăpadă din Gomanaozan se vor prăbuşi în braţele moi ale furtunilor oceanice dând de veste despre războaiele semantice de o mie de ani şi punând astfel pe jeratic însângeratele cărnuri ale ficţiunii generalizate şi generalizante care ne ajută să navigăm către sensul ultim, mi-a şoptit Apolidor din Gumabumbe bulbucându-şi ochişorii de crab electric.

Şi norii de zăpadă, vorbind prin vocea lui Apolidor din Gumabumbe, au arătat în acest fel atotcuprinzătorului că se hotărâseră să se metamorfozeze în fiinţele fabuloase despre care cucernicii din Gastrobias spuseseră în urmă cu o mie de ani că vor prăbuşi universul plin de universuri în propriul său imaginar.

Un trompet din Matapahapamar a sunat adunarea virtualiilor în inima mândrului Adamville, femei nebune şi fără de trup care bântuie bolnav în întunecimile exemplare ale fiinţei la vreme de iarnă oriunde s-ar afla ea, chemându-le să lupte împotriva perversului de Pitoşkin. Ghilda zăpezilor s-a jurat că va pune la cale răsturnarea împărăţiilor în timp ce docherii din Tulubras, zvăpăiații, s-au vorbit pe ascuns să pună pe fugă acvatică oficială cea trandafirie şi să instaureze un regim popular.

Fafalorii din Pesaso au ţinut sfat de taină cu gând să preschimbe constantele universale iar Quinto Quintotora din Eguammo a promis tuturor un număr de iluzionism care avea să-i facă să dispară în marele nimic în timpul vălurit și văluritor al fermecătoarei şi fascinantei nopţi de crăciun, pe cuvânt dacă mint.

Martorii guamoburori afirmă că în acea noapte s-au auzit cele douăsprezece bătăi ale bătrânului orologiu din Batoa Butuba dar arhivarii din Adavilla Villada i-au contrazis cu vehemenţă fiind convinşi că doar sunetul primar a măturat întinderile înzăpezite ale universului plin de universuri în căutarea unui orgasm cosmic.

În noaptea de crăciun în care se spune că fulgii de nea din castelul îngheţat al norilor de zăpadă l-ar fi acoperit pe respectabilul şi venerabilul Patapoparovsky, fabricantul de lumânărele de crăciun, norii de zăpadă din Tagula Manokaan au vorbit pentru întâia oară după o tăcere de peste două mii de ani anunţând noua eră nebună, nebună a Imagikoonului.

În tot acest timp, eu m-am vânturat prin cluburile de science fiction din Kalamatahar, Kumbra Kumbrali, Gontaro, Paragas, Boble, Saon, Ghema, Bomblas, Zaraban, Prudella Qonto, Kankaro, Watanga, Melisador, Watalaa Wangam, Orcheström, Burgund, Ovaloo, Stantivorej, Magribar, Kolsupe, Dadao, Kimballa, Lateea Gome, Ormooz, Galabraa, Fontas, Ascondia, Tato Malo, Worsko, Bashaala, Combeta, Efadalor, Pompaton, Wescutas, Vitalon, Bumbela, Combatador, Foretta Vion, Yagoo, El Satador, Efar, Kamer, Gobed, Ygonaa, Baradazar, Gompanion, Foragan, Alpetta, Musao, Salvedar, Ganta Baray şi încercănatul Toame, vorbind despre noul spirit critic şi despre schimbarea ficţiunilor afirmând că Patapoparovsky este fără îndoială o instrucţiune enciclopedică dintr-o altă structură narativă al cărui mentor rămâne să fie aflat de lectorii din Tulubras după iminenta schimbare a istoriilor sau după iminenta desecretizare a ficţiunilor lumilor acvatice.

Era unul gras, chel şi tare pofticios, Patapoparovsky. Înfuleca raci de sticlă dolofani, pescuiţi de morocănoşii de pe fluviul de argint care îmbrăţişa molatec împrejurimile rotitoare albite de nea ale semeţei Gomanao.

Tammo Tammigal, naratorul din Gomanao, născut într-o suburbie pariziană pe la mijlocul anului 1574, ar fi vorbit pentru întâia oară despre Patapoparovsky şi despre lectorii din Tulubras dar nu se ştie dacă nu cumva Bobolina, un animat al moreaugarinilor, ar fi făcut-o înaintea lui încercând să manipuleze obiectele şi formele fabuloase ale atotcuprinzătorului care guvernează universul plin de universuri circumscris acestei structuri narative aflate în plină desfăşurare aiuritoare într-un prezent incert.

Lectorii din Tulubras dispar însă într-un vârtej electromagnetic de zăpadă pentru a lăsa loc arhivarilor din Adavilla Villada sau martorilor guamoburori care sunt fiinţe fabuloase superioare lor, cu un potențial energetic mult mai bine construit şi cu o retorică mult mai perversă, demnă de toată invidia.

Mataloman, profetul din Gamboa, le-a recunoscut meritele de nenumărate ori şi chiar a jinduit în taină să ajungă egalul lor pentru a pătrunde tainele iminențelor, utopicelor sau eroticelor care veghează funcţionarea aparenței în universul plin de universuri.

Dar schimbarea structurilor narative şi a informaţionalelor stă sub semnul miracolului iar fiinţele fabuloase pot spera doar să amâne ceea ce e hotărât între pliurile furtunilor oceanice care palpită în corporalitatea fascinantă a universului plin de universuri.

Onomatopeele îngereşti ale norilor de zăpadă din Tagula Manokaan, născuţi din palpitul ploii informaţionale venită de dincolo de orizontul nostru vizibil, s-au auzit până în perversa Bulbona, până în dezmăţata Cretona şi giumbușlucara Matapahapamar iar norii de zăpadă din Gomanao au transmis mai departe vibraţiile lor căzând în mrejele perverselor furtuni oceanice. Construcţiile de nea din Gavaonia Gao s-au prăbuşit sub valurile sonore iar lesbienele din Adavilla Villada au şoptit tuturor la urechiuşă că într-un vis erotic bezmetic li se arătase nu târfa universală ci un om de zăpadă pe nume Pitoşkin.

Bineînţeles că am luat urma lesbienelor vrând să le trag de limbă şi să dau de urma lui Pitoşkin care, iată, se juca de-a v-aţi ascunselea cu mine.

Marile antene din Quadaoda s-au topit iar fuzeele pregătite de lansare în Qualimbo şi-au ratat ţintele plecând aiurea prin cosmos. Căpitanul Compramadores s-a spânzurat de ruşine iar soldaţii lui s-au împrăştiat în cele patru vânturi de zăpadă hoinărind prin lumile acvatice şi sublunare în căutarea fulgilor de nea din castelul îngheţat al norilor de zăpadă despre care se spunea că ar fi preotesele lui Mataloman, profetul din Gamboa şi că ar fi ştiut desfăşurările secrete ale schimbării istoriilor.

Subriții din îndepărtata cuantică Ago s-au trezit ferestruiți de un vârtej electromagnetic ţâşnit din inima norilor de zăpadă iar dorobiții râzăreţi din arhipelagul stelar Gamo au fost transformaţi în protuberanţe de zăpezile aruncate la mari depărtări de un inel magic rătăcit în inima universului plin de universuri.

Zăpada scânteia atât de ticălos pe buza norilor trandafirii încât mulţi au crezut că e nea auriferă şi şi-au pierdut viaţa încercând să se îmbogăţească, câtă rătăcire, câtă rătăcire. Gazele lăsate de norii de zăpadă i-au umflat peste măsură forţându-i să zboare prin văzduh asemenea unor uriaşe baloane de săpun, așa cum zbura Bobolina de multă vreme amestecând ficțiunile și toate poveștile astea în siajul ei miraculos. Unii şi-au umplut măruntaiele cu bulgări de zăpadă încercând să dosească aşchii preţioase iar alţii au concesionat unor creduli zeci şi zeci de nămeţi care s-au dovedit doar jalnice înjghebări ficţionale, vălurite și văluritoare.

Argamangalos Glibodiadis din Gumabumbea a făcut o avere fabuloasă iar Alehandra Barkina din Kamelar a intrat în graţiile sultanului din Takomei Komatai pentru că ştia să folosească bulgării de zăpadă spre alungarea duhurile rele din inimile cătrănite şi zbuciumate ale navigatorilor.

Francarone Carlone din Ositias a citit evenimentele viitoare într-unul dintre nori anunţând reîntoarcerea lui Gingullo Baloas iar Casapela Capella din Gutibias a recitat zile în şir pe o estradă ridicată de nişte felceri acvatici în imediata apropiere a norilor de zăpadă.

Felcerii acvatici i-au eviscerat în cele din urmă pe cei doi în uralele şi aplauzele mulţimii şi au decretat săptămâna decorporării pentru a obişnui muritorii cu schimbarea istoriilor. Lipsirea de corp era pe măsura mea dar trecerea prin foc sau tranşarea spre deliciul poporului acvatic nu erau nicidecum drumul către adevărul întreg al atotcuprinzătorului.

Am aţinut calea felcerilor zănateci în fuga lor către Gomanao şi i-am rătăcit printre zăpezi până când soarele i-a golit de zemuri dezvăluindu-le misterele deşertului îngheţat, ah ce mistere. Drept recompensă pentru supliciul îngrozitor, i-am făcut să se bucure în ultimele lor clipe de cântecele fulgilor de nea din castelul îngheţat al norilor de zăpadă animaţi dintr-un nor trandafiriu şi burtos care se târa somnoros înspre Tagula Manokaan pentru a schimba ficţiunile vălurite și văluritoare. Soldăţoii Gavaoniei Gao au dus povestea asta cu ei în campaniile militare de pe Bangaa şi au făcut schimb cu războinicii din Saigon, din Kabul și din Madro Madaor, din Gamzai și Pelubra, din Arcalles și Odalla.

Războinicii erau multiplicanți energetici şi înroşeau orizontul cu armurile lor şi ştiau pe de rost tot felul de legende despre fulgii de nea din castelul îngheţat al norilor de zăpadă sau despre nimfele din Hataza Go sau despre minunatele perverse din Wengolita Wengola sau despre sania cu zurgălăi de argint a lui Mataloman, profetul din Gamboa.

Legiunile gamedorului din Gavaonia Gao, pornite şi ele pline de speranţă şi pofte neruşinate către Tagula Manokaan, în căutarea vestitelor zăpezi, s-au înecat în troiene iar pe la sfârşitul primăverii verusiace, când apele râului Beeka s-au întrupat în zburători, norii de zăpadă au transmis primul lor mesaj cifrat către constelaţiile vecine anunţându-le că sunt pe cale de a se anima şi a deveni fiinţe fabuloase.

Întregul univers acvatic palpita pregătindu-se de iminenta schimbare a istoriilor care se anunţa prin reorganizarea structurilor narative şi prin acţiunea forţelor de creştere chiar în inima atotcuprinzătorului punând la cale apariţia lui Mataloman, profetul din Gamboa care vorbea adeseori despre economia războiului.

Virtualitatea dă lovituri serioase economiei încă studiate în academii prăfuite alături de profesori desueţi, surzi la zgomotul războaielor. Economia războiului e în floare aşa cum sunt şi trandafirii fie ei roşii, albaştri sau galbeni. Ocultarea actelor războinice e cuvântul de ordine iar cine e optimist poate să se ducă liniştit la culcare pentru că vechile ideologii şi teorii economice sunt deja la muzeul naţiunilor aflate în colaps, pierderea sinelui e aproape,  a zis cândva poetesa Carmen la una din adunările noastre.

Pierderea sinelui şi a identităţilor lasă haosul să se manifeste tumultuos iar prăbuşirea ştiinţelor produce un val uriaş de zăpadă în lumile acvatice şi sublunare.

Elialoal Baloaloal din Ehurean găsi de cuviinţă să dea publicităţii un eseu despre noii navigatori, eseu pe care îl copiase cu neruşinare dintr-un ficţional pus la cale de un moreaugarin încumetat asupra furtunilor oceanice. Noii navigatori, furtunile oceanice şi cruciada noului spirit critic au înflăcărat imaginaţia tuturor iar Elialoal Baloaloal a fost desemnat ca prim eseist al imperialei din Gomanao. El a încercat să tragă şi alte foloase nemeritate modificând ficţiunea generalizată şi generalizantă dar suflul acvatic a protejat nu se ştie cum primele înţelesuri ale lumilor acvatice. Bobolina l-a făcut cu ou şi cu oţet la o sindrofie şi l-a acuzat public pentru uneltirile lui împotriva lui Mataloman, profetul din Gamboa, preaiubitul, preaiubitul.

În 2969, Matapalo Mapatol, vestitul poet torinez, crezând că a descifrat mesajul văluritului adresat forţelor de creştere, a scris fanteziile de zăpadă, inspirat de fulgii de nea care ţâşneau veseli prin văzduh, fapt pentru care lesbienele din Adavilla Villada l-au ridicat la rangul de fermecător şi l-au invitat la una din petrecerile lor în pielea goală la minus treizeci de grade în grădinile de gheaţă ale Siliei, prinţesa bulgărilor de zăpadă.

Un secol mai târziu, urmărind fulgii de nea prelingându-se pe buza norilor, în noaptea de crăciun, Abuuk Katara a compus minunata sonată de Crăciun. Sonata a făcut înconjurul lumii fascinând-o în cele din urmă pe Ambalaia, prinţesa din Badobadorabad pe care o sfătuia Bobolina în intrigi de curte. Acordurile sonatei au aruncat-o în braţele unui pirat din Quamtomatar care a iubit-o pe zăpadă preţ de o mie de zile spre încântarea şi pizma femeilor din Bel Cantor, patria feministelor, povesteşte egulabul de Mitombe în cele trei cărţi ale sale despre sex, miracol, magnetism şi sărbători de iarnă.

–  Gingullo Baloas, Gingullo Baloas! i-a strigat cu multă vreme în urmă beltonianul Trabo Treborabota regentului Balgaborano, întâlnindu-se aceştia doi pe buza unui nor de zăpadă ce semăna de minune cu muntele lui Venus pe care-l ascundea sub văluri grele, ruşinoasă şi sfioasă, armelina din comitatul Exxom.

Beltonianul avea o barbută trandafirie, trandafirie, era plin de nea şi-şi tot păcănea aripile de staniol în timp ce regentul Balgaborano, morocănosul, şfichiuia văzduhul îngheţat cu tentaculele sale lipicioase şi urzicătoare. Balgaborano ar fi spus vorbe de ocară despre îngerul de fată din comitatul Exxom îndoindu-se de frăgezimea coapselor ei şi bâiguind nu ştiu ce despre locul de taină în care s-ar fi născut, exprimându-şi temerea că ar fi fost iubita secretarului Gingullo Baloas întors din moarte datorită unui moreaugarin.      Ar fi zis cum că armelina ar fi venit de pe Gavaonia Gao unde ar fi fost bucătăreasă la curtea gamedorului sau chiar ţiitoare la una din cârciumile de pe ţărmul marelui ocean îngheţat, iubiţica vânătorilor de bozalari, preacautatele balene albastre vorbitoare care ştiau pe de rost istoria întregului univers plin de universuri şi o sumedenie de cântecele de crăciun pe care le duceau cu ele din port în port, ce ființe fabuloase!

Învățasem și eu câteva cântecele tot căutând de lucru prin docuri. Într-o noapte, ieșit brusc drept în calea mea dintr-un vârtej electromagnetic, Adervistoian, comerciantul de blănuri, a scos o batistă albastră, uite-așa de mare, și s-a șters la nas și aerul s-a umplut de miresmele mărilor calcinate de soarele portocaliu al viselor noastre beduinice.

— Tu o să înțelegi. E un secret. Așa se petrec lucrurile de mii de ani în Adamville. De mii de ani? Dar ce spun eu? Așa trebuie să fi fost de la începutul lumii. Începutul lumii? Te-au învățat și pe tine prostioara aia cu Big Bang, nu? Păi nu-i chiar așa. Da’ deloc. O să vezi, o să afli, o să descoperi în cele din urmă, mi-a zis Adervistoian, comerciantul de blănuri.

Potrivit unor scribi ai faraonului Kuamo Raba Ramabukamo, Big Bang ar fi doar o fabulă cosmogonică. În sfârșit, Vaceslaw Walkauskaas l-ar fi descăpățânat pe beltonian pentru îndrăzneala sa şi i-ar fi băut sângele într-o noapte cu lună plină sperând în sinea lui că va putea cuceri inima armelinei şi ca o va putea avea la pat în mai puţin de şapte zile acvatice.

Unii istorici din Bel Cantor afirma că Vaceslaw Walkauskaas pornise de fapt în căutarea fulgilor de nea din castelul îngheţat al norilor de zăpadă şi că furase din bazarul aranian o amuletă magică care l-ar fi ajutat să întrevadă viitorul şi să ajungă nestingherit, cât ai clipi, în locul în care Mataloman, profetul din Gamboa, ţinea ascunse toate darurile pentru copiii minunați ai lumilor acvatice.

Dar eu sunt convins că Vaceslaw Walkauskaas spera în sinea lui să găsească, vezi bine, comoara lui Bibescu și să devină nemuritor. Beltonianul Trabo Treborabota ar mai fi ştiut şi o incantaţie balvioniană cu pretenţii afrodisiace şi un cântec de leagăn despre pitulici mătăsoase şi pofticioase. O vrăjitoare din Zagadar l-ar fi învăţat unele trucuri, poezii vesele de iarnă şi chiar unele secrete ale universului plin de universuri deşi Bobolina se îndoia de aceasta. E drept că şi gramaticul din Badobadorabad s-a lăudat că are un pergament în care zăceau scrise cu sânge de taur narvalian nişte adevăruri cutremurătoare despre comoara lui Bibescu. Adevărurile acelea ar fi putut împinge mai mult de jumătate din popoarele acvatice digitalizate şi fragmentate la sinucidere dar Efrausas, filozoful din Bankusai, s-a arătat foarte, foarte sceptic în această privinţă. Nemurirea fulgilor de nea din castelul îngheţat al norilor de zăpadă ar fi fost înscrisă pe pergamentul atât de preţios de un intrigant necunoscut, a fost de părere colonelul Sahraunashar din Ehurean, bună cunoștință a colonelului Sharun.

–  Matrula barula, eselfador? l-ar fi întrebat bibaresa din Beauburg pe Abuuk Katar vrând să afle dacă aprigul beduin baradez luase cumva urma grămăticului din Badobadorabad sau avea cunoştinţă de locurile pe unde hoinărea Pitoşkin.

După arhivarii din Quamtomatar asta ar fi însemnat că şi bibaresa s-ar fi interesat de povestea fulgilor de nea din castelul îngheţat al norilor de zăpadă sau de ploaia informațională venită de dincolo de orizontul vizibil, poate din aceleaşi pricini, sex nebun şi nemurire, superba nemurire. Fanteziile de zăpadă au înmuiat inima bibaresei şi ea a renunţat să-şi folosească electricitatea mortală împotriva beduinului baradez pe care tocmai îl căuta un trimis al prinţesei Ambalaia din Badobadorabad. Matapalo Mapatol ar fi descoperit, după unii martori guamoburori, în Cântările Anului Nou, mici bijuterii ficţionale printre care şi povestea nopţii de crăciun de care ar fi legat secretul nemuririi aflat, nu se știe cum, în circul acvatic din Marsila Mole. Se spune că, umblând prin Bel Cantor, el ar fi spus câte ceva regentului Balgaborano care s-ar fi jurat însă că o întâlnise pe știma nebună hălăduind prin Adavilla Villada în căutarea fulgilor de nea din castelul îngheţat al norilor de zăpadă.

Un oarecare hangiu, Madamula Modorab, brigand de noapte şi mare jucător de hodda, a tras cu urechea la poveştile spuse de torinez şi s-a grăbit să-l înştiinţeze pe guvernatorul din Bel Cantor. Guvernatorul pusese cel mai mare mare premiu la bătaie pentru cel care avea să-i aducă o buclă din părul fulgilor de nea din castelul îngheţat al norilor de zăpadă ca să-l convingă în sfârşit că Mataloman, profetul din Gamboa, ar exista cu adevărat. Guvernatorul se dădea în vânt după tot felul de cărticele deocheate şi organiza petreceri în pielea goală la care aducea şi măgari regali şi urangutani şi urși polari. Unele doamne respectabile din Beauburg au scris o scrisoare lui Mataloman, profetul din Gamboa, dar guvernatorul s-a apărat acuzându-le în faţa unui trimis imperial că ar practica orgasmul acvatic în nopţile înzăpezite fără lună. Trimisul imperial le-a dezbrăcat pe respectabilele doamne, le-a admirat bogăţiile secrete şi le-a sărutat pulpele plin de înfiorare. S-a jucat cu pitulicea lor sfioasă îmbiind-o cu mângâieri neruşinate şi muşcând-o cu delicateţe. Nimic din nebunia orgasmului acvatic.

 Gingule baals, gingule baals?

            –  Ce zici?

            –  Gingule baals, gingule baals?

            –  Cum zici?

            – Gingule baals, gingule baals? repetă Abuuk Katar iţindu-se de după un nor de zăpadă din Tagula Manokaan care semăna de minune cu muntele lui Venus pe care-l ascundea sub valuri grele, ruşinoasă şi sfioasă, armelina din comitatul Exxom.

–  Ai vrea tu obraznicule! strigă una dintre lesbienele din Adavilla Villada frecându-şi sfârcurile cu gesturi molatece.

Au stat de vorbă până noaptea târziu când au sosit Matapalo Mapatol, beltonianul, Ambalaia, prinţesa din Badobadorabad şi mulţi alţii.

Unii au fost de părere că Pitoşkin, moreaugarinii, Bobolina şi Mataloman, profetul din Gamboa, trebuiau şterşi definitiv din structurile narative. Alţii au spus că, dimpotrivă, trebuiau repuşi în drepturile lor depline de vreme ce erau osatura întregului ficţional al universului plin de universuri şi poate cheia ultimului sens.

După unii arhivari conservatori din Adavilla Villada, întâlnirea aceea nici nu ar fi avut loc vreodată. Potrivit însă martorilor guamoburori, în inima norilor de zăpadă din Tagula Manokaan se întâlnesc o sumedenie de personaje fabuloase o dată la o sută de ani şi pun la cale tot felul de intrigi şi de aventuri şi de ficţiuni zăpăcite cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Arhivarii i-au atacat în public pe martorii guamoburori organizând vestitele şi fermecătoarele conferinţe decembrice. Ei au emis încântătoarea bulă fantasmagorică potrivit căreia noaptea de crăciun ar fi o conjuncţie misterioasă pusă la cale de Pitoşkin, asupra ei netrebuind manifestate îndoieli şi asupra căreia nu trebuiau pornite căutări febrile de nici un fel. În sfârşit, unul dintre gramaticii din Badobadorabad s-a lăudat că are într-unul dintre sipetele sale o scrisoare semnată de însuşi Patapoparovsky care ar fi mărturisit arhiducelui de Mantualoma că fulgii de nea din castelul îngheţat al norilor de zăpadă l-ar fi făcut să ejaculeze de peste cincizeci de ori în mai puţin de un sfert de oră.

Scrisoarea, potrivit unui moreaugarin, ar fi circulat prin saloanele mondene din Tagula Manokaan stârnind fie invidia, fie oroarea onorabilei asistențe. Scrisoarea era scrisă cu cerneală de Lamboda şi începea să cânte de cum era deschisă şi pusă în bătaia unei făclii din seu de bozalari. Trabo Treborabotaar ar fi încercat să îndrepte lucrurile povestind plin de însufleţire despre clepsidrele din vremea lui Patapoparovsky care ar fi măsurat zile şi nu clipe de plăcere. Auzind această, Vaceslaw Walkauskaas s-a căinat că nu l-a scurtat de cap pe beltonian aşa cum se zvonise. Iată că acum nemernicul se tot căznea să ia în derâdere misterioasele şi fascinantele fapte sexuale ale fulgilor de nea din castelul îngheţat al norilor de zăpadă. Că fulgii de nea ar fi fost de fapt preotese ale unui ordin secret sau pasionate jucătoare de hodda încă nu se putuse afla. Se pare încă că un moreaugarin i-ar fi scris faraonului Kuamo Raba Ramabukamo despre un secret al vieţii şi al universului plin de universuri care s-ar fi aflat tatuat pe pitulicea unuia dintre fulgii de nea din castelul îngheţat al norilor de zăpadă.

Tocmai de aceea armata faraonului mărşălui prin pădurile normandile gâfâind către castelul îngheţat al norilor de zăpadă într-un anotimp incert. În drumul lor, generalii faraonului întâlniră feluriţi piraţi care s-au lăudat că i-ar putea resuscita fulgii de nea cu pene de gâscă sălbatecă înmuiate în sânge de bibaresă. Sfătuiţi la ceas de noapte de un moreaugarin, generalii nu le-au dat crezare şi i-au scurtat de cap numaidecât. Arhivarii cerură încetarea marşului asupra adevărului interzis şi orice conspiraţie împotriva lui Mataloman, profetul din Gamboa, şoptiră între ei Vaceslaw Walkauskaas şi ducele de Mantualoma plimbându-se agale printre craterele fumegânde din Tagula Manokaan în căutarea lui Pitoşkin, ah, derbedeul de Pitoșkin.

–  Numai un orgasm maiestuos ar mai putea salva universul plin de universuri care e pe moarte, domnii mei! Nu mai speraţi în van căci ceea ce e ascuns de vălurile grele ale sfioasei armeline din comitatul Exxon e semnul izbăvirii, şopti un trubadur pe nume Facicalto al cărui chip se pierdu însă după o perdea de fum.

După şapte ani, în 1675, egulabul de Mitombe l-a descoperit pe trubadurul Facicalto cântând prin ninsoare sub fereastra Bobolinei şi l-a descăpățânat cu o lovitură de sabie plină de măiestrie. Facicalto povestise tuturor că o văzuse la râu pe sfioasa armelină şi că nici vorbă de vreun semn magic sau de vreo efigie bine ascunsă sau despre înţelesurile atotcuprinzătorului. Atotcuprinzătorul nu este un finit deşi formele lui îşi doresc finitul care poate reprezenta ecuaţia unică, dezvăluirea lui unu care se multiplică, adevărul întreg.

Ţeasta trubadurului s-a rostogolit într-un canal îngheţat în care tocmai poposiseră doi golumeri sosiţi de pe Gavaonia Gao, dintr-un univers paralel. Golumerii au animat capul care a bântuit vreme de un secol castelele de pe văile înzăpezite ale râului Tobo aducând castelanilor venituri frumuşele şi o faimă de neînchipuit în toate lumile acvatice.

Sabia a fost găsită în bazarul de gheaţă din Kumbali de Joshua din Cosaro pe la jumătatea anului 1889, îmi aduc bine aminte. Lama l-a atras ca un magnet şi el a mărturisit aceasta ducelui de Mantualoma care, văzând-o, a simţit vibraţiile transmise de egulabul de Mitombe influenţat pe cât se pare de perversul de Pitoşkin. Desfăcându-şi corsetul şi pregătindu-se de baie, Mathala, expiruleta de Nulome, i-a cerut ducelui să-şi ia gândul de la acea sabie şi s-o dezmierde aşa cum se cuvine.

Muşcându-i sfârcurile, ducele s-a lăsat vrăjit de Mathala şi i-a promis un frumos brad de crăciun dar, spre seară, i-a făcut o vizită lui Joshua vrând să-i ofere o mie de guldeni pentru frumoasă sabie. Martorii guamoburori vorbesc despre o răpire sau chiar despre un asasinat dar îl scot din calcule pe ducele de Mantualoma care, spun ei, a ajuns la palatul gabierului după ce acesta fusese măcelărit de trei oameni îmbrăcaţi în trandafiriu.

Să fi fost mâna lui Pitoşkin?

Prinţesa din Badobadorabad ar fi cerut gărzilor sale să-l aresteze pe duce dar cercetările ostaşilor s-au soldat cu un eşec. Norii de zăpadă, care s-au plimbat de colo, colo prin cer vreme de un ceas, i-au împiedicat să-şi ducă la bun sfârşit misiunea.

Unii istorici din Bel Cantor au afirmat anul trecut la întâlnirile din Tagula Manokaan că e vorba doar de o poveste cusută cu aţă albă de către şeful gărzilor şi că norii de zăpadă nu ar fi fost decât o pură invenţie pusă la cale de ticălosul de Pitoşkin care acţiona la ordinele imperialelor, ce să mai vorbim!

Un oarecare epidem din Gugumbe însă le-a replicat că deţine destule dovezi cu ajutorul cărora putea să demonstreze că luminile nopţii de crăciun plutiseră prin văzduh cu mult înainte de soroc fiind puse la cale de nebunul de Pitoşkin. Ce să înţelegem? Că, de bună seamă, Pitoşkin se multiplică după dorinţă în lumile acvatice de la un capăt la altul!

Mulţi dintre cei prezenţi în sală l-au huiduit dar epidemul nu s-a lăsat intimidat. Şi-a mângâiat trompa argintie, a slobozit un nor trandafiriu şi şi-a desfăcut servieta cafenie scoţând din ea un vraf de documente şi fotografii. Aveau toate sigiliul egulabului de Mitombe şi pentru mulţi deveni dintr-odată foarte clar ca acel personaj atât de controversat deţinea secretul călătoriilor temporale şi al înscăunării lui Mataloman, profetul din Gamboa, ca împărat al lumii şi al întregii ficţiuni generalizate şi generalizante.

Bobolina a şoptit unei prietene din Sasmasaaram ca mesagerii din Tulubras spuneau într-unul din dintre versetele lor că luminile nopţii de crăciun apăreau odată cu trecerea fulgilor de nea din castelul îngheţat al norilor de zăpadă. Nimeni nu ştia însă dacă era vorba doar de o metaforă sau doar de un eveniment real.

Dar ce e realitatea? Filozofii din Korin spuneau că trecerea fulgilor de nea din castelul îngheţat al norilor de zăpadă era de fapt un act iniţiatic, o străluminare şi că fabuloasele fiinţe aduse de ploaia informaţională venită de dincolo de orizontul vizibil purtau cu ele o utopică în care se vorbea despre sfârşitul universului plin de universuri. Bobolina ştia chiar lucruri de taină. Spuse cu voce înceată, într-un cerc de prieteni, că un oarecare Pitoşkin inventase păţania lui Patapoparovsky şi că în realitate era vorba de regentul Matayo din Badobadorabad care se jurase de câteva ori că stătuse personal de vorbă cu Mataloman, profetul din Gamboa.

Despre regentul Matayo au circulat o vreme tot felul de povestioare care mai de care mai deocheate. Fericiţii din Matapahapamar se jurau că l-ar fi văzut iubindu-se cu foc, printre troiene şi ţurţuri, cu știma apelor din Batoa Butuba iar îngânduraţii din Bulbona se lăudară că-l găzduiseră pe regent într-una dintre nopţile de crăciun şi că acesta adusese cu el o mie de dansatoare din arhipelagul Kun So şi că le iubise pe rând, sub bradul încărcat cu daruri de preţ, până la cântatul cocoşilor. Nimeni nu era sigur însă că regentul ar fi avut vreo aventură cu fulgii de nea din castelul îngheţat al norilor de zăpadă şi dacă nu cumva toată tărăşenia ascundea o adevărată conspiraţie îndreptată împotriva lui Mataloman, profetul din Gamboa.

Toată tevatura asta s-a pierdut însă într-un straşnic nor de zăpadă îndată ce am dibuit urma lui Pitoşkin care tocmai se pregătea să multplice la infinit mândrul nostru Adamville.

Soprana Amalida Amoleda din Bankusai mi-a scris un bileţel lăudându-se că ştie pe unde s-ar ascunde nebunul de Pitoşkin. Despre Amalida Amoleda s-ar fi putut spune o mulţime de lucruri ticăloase dar numai că nu ar fi avut o voce cristalină nu.

Bergodis Bergodiadis, bancherul din Trento, îşi făcuse un obicei din a frecventa seratele unde cânta Amalida Amoleda. O dezbrăca din priviri. Ochii lui însângeraţi alergau de-a lungul bretelelor de argint. Le smulgeau de pe umeri. Făceau rochia ferfeniţă. Se strecurau prin poarta dorinţelor şi apoi alergau de-a lungul pulpelor care palpitau. Într-o noapte fără lună, Bergodiadis a fost găsit ciopârţit şi plin de arsuri pe  din Adamville colț cu Brezoianu. Poliţia a făcut felurite investigaţii arestând peste o mie de suspecţi pentru că tocmai se apropiau alegerile generale. Inspectorul Horace, siniliu şi rotofei, cu o carcasă ochioasă, a dat tot felul de interviuri la televiziunea mobilă publică dar lumea nu l-a luat în serios iar unii chiar l-au huiduit prin reţeaua digitală municipală. Dar comisarul Terente i-a susținut declarațiile cu strășnicie, ah, comisarul Terente!

Inspectorul a fost nevoit să-şi închidă şapte canale informaţionale ca să nu i se ardă bobinele şi să se mulţumească doar cu imaginea dinamică a Amalidei care îl bântuia în clipa în care se lega la reţea. L-au chemat până şi pe Calombo şi pe tipul de la Millenius dar nici ei n-au reuşit să-l afle pe criminal. Calombo s-a iubit cu fantoma Amalidei. Neţinând cont de avertismentul dat de poliţişti, Ferman Ferminov, căpitanul submarinului trandafiriu care se odihnea în apele golfului Scania, s-a ţinut şi el după Amalida Amoleda umplându-i calea cu buchete uriaşe de trandafiri şi brinole, cu ficuși și frunze de palmier. Urban Urbanor, trezorierul partidului democrat, Gudzil Gudzilian, regele pantofarilor, Karabundo Karbo, împăratul cerşetorilor din Luşa, Gustav La Bondie, navigatorul, Komarov Komarowski, ataşatul polonez şi mulţi alţii i-au cerut mâna frumoasei femei şi au fost, rând pe rând găsiţi hăcuiţi şi arşi pe  colț cu Brezoianu. Un cofetar se pare că a fost singurul martor atunci când a fost ucis Urban Urbanor. Cofetarul, mai mult mort decât viu, a povestit că din senin au apărut o mie de războinici înarmaţi cu halebarde care l-au măcelărit pe trezorierul partidului democrat, uite-așa de sângeros!

Preşedintele partidului a dat un comunicat în care a apreciat că bietului cofetar i-ar face bine un tratament la psihiatrie şi că toată tevatura arunca o umbră de nedorit asupra formaţiunii sale politice. Preşedintele era bine bărbierit şi avea un costum din păr de cămilă cumpărat de la Ulao Butoa. Eu am cunoscut-o pe şefa lui de cabinet care aducea un pic cu Amalida Amoleda. Am sunat-o şi Ingmar, amabilă ca întotdeauna, a acceptat să ia masa împreună cu mine la Lido. La Lido era o atmosferă plăcută şi nimeni nu vorbea despre căderea bursei sau despre caracatiţele care atacaseră baza noastră militară aflată în largul oceanului de pe asteroidul Naro Natro sau cam așa ceva, poate în largul Mediteranei. Ingmar era îmbrăcată cu o rochie de voal. Avea nişte sâni mari. I se zăreau sfârcurile.

Din când în când Ingmar îşi umezea degetul strângându-l uşor între dinţi şi apoi şi-l trecea prin poarta dorinţelor provocându-mă. Avea o privire languroasă. Ne-am petrecut noaptea împreună dar n-am reuşit s-o conving să-mi vândă matricea informaţională în care era înregistrată strategia electorală a partidului democrat şi care îmi era de trebuinţă pentru a sfârşi un roman science fiction politic. În zori am pornit hai-hui pe străzi plin de dezamăgire, chinuit de o serioasă îndoială. Am băut o cafea pe bulevard şi m-am plimbat cu un elicopter până la cataractele înspumate. M-am dus să admir cascada Colombres şi să beau o bere rece lângă monumentul primului lunar. O ceață argintie urca din văile plângătoare. Nişte barbuni zburau în cercuri lărgi pe deasupra norilor. Cum îi priveam, l-am zărit pe Alonso, omul-liliac.

Se pregătea să facă un triplu salt pentru nişte turişti japoleri. Turiştii făceau multă gălăgie şi-şi dădeau ochii peste cap. Alonso şi-a calculat greşit saltul şi s-a prăbuşit chiar la picioarele mele. Aripile îi erau ferfeniţă dar omul-liliac râdea în hohote de se prăpădea. L-am ajutat să se ridice. Nici nu i-a păsat că turiştii au alergat s-o vadă pe Brunhilda, femeia-pește care cobora chicotind prin cataracte călărind, focoasa, un căpitan de cavalerie care rămăsese fără cizme şi care se fălea cu tunul său care se înroşise şi care era gata, gata s-o împroaşte pe Brunhilda. Alonso mi-a făcut cinste cu o halbă de bere şi mi-a povestit tot felul de năstruşnicii de pe vremea când făcea armata în Tagula Manokaan şi auzise despre acrobaţiile mele de la circul acvatic din Marsila Mole.

–  Făpturile cerului, mi-a spus el, sunt extrem de ciudate. Unele dintre ele sunt peste măsură de vanitoase şi de voluptuoase. Se strecoară în corpuri făcându-le să vibreze. Furtuna marină, de exemplu! a zis Alonso.