Când am ajuns la Amiens, la Eurocon, în primul rând l-am căutat pe organizatorul principal al evenimentului, Pierre Gevard. Am facut asta pentru a-i mulțumi în mod special pentru ajutorul pe care mi l-a dat personal, în pregătirea deplasării în Franța și în programarea evenimentului dedicat României.

Acolo m-am întâlnit cu Bridget Wilkinson, pe care o știu din 1993, de la Euroconul de la Jersey, pe când eram student, pe Dave Lally, care împreună cu Bridget a făcut parte, ani de-a rândul, din structurile de conducere ale ESFS (Societatea europeană de SF) precum și prietenii lor, care sunt de aceeași vârstă cu ei. În aceeași „categorie grea” intră și oaspeții de onoare, dintre care amintesc pe Ian Watson, Phillipe Curval și Sviatoslav Loigunov.

Ce îi unește pe cei amintiți mai sus, precum și pe fanii lor veniți din Europa și din SUA, în afară de pasiunea pentru SF, este generația comună: cu toții au vârste peste 60 de ani. Acest lucru m-a făcut să mă uit cu atenție la participanții de la Eurocon. Am ajuns la o constatare interesantă: peste 70% (e o aproximare, evident) dintre participanți, invitați și echipa de organizare au peste 40 de ani. Mai mult, nu cred să fi fost, în total, mai mult de 10% dintre participanți, care să aibă sub 30 de ani. Mai sunt câteva cifre pe care vreau să le împărtășesc cu voi: la Euroconul de anul acesta au fost  înscriși aproape 400 de participanți, din care au venit cam 300.

Pe de altă parte, dacă participi la un Comicon, un eveniment care, cel puțin parțial, are legătură cu fenomenul SF&F, vei întâlni în majoritate participanți sub 30 de ani, din care o bună parte sunt adolescenți. Iar numărul total de participanți este de câteva mii pe eveniment.

De aici poate porni o discuție, care ar putea începe cu constatarea/cârcoteala: „Nu poți compara un Eurocon cu un Comicon.” Adevărat. Totuși, se poate spune că:

  1. dacă raportul de vârstă al participanților la Eurocon nu se schimbă dramatic în viitorii ani, vom asista în 10-15 ani la o diminuare a numărului de participanți, din rațiuni… legate de trecea timpului.
  2. manifestările de tip Comicon au capacitatea de a atrage mult mai ușor tinerii. Trebuie să subliniez că în ultimii ani, la Comicon vin nu doar consumatori de benzi desenate, ci și de jocuri pe computer, seriale TV, anime-uri și alte forme de „pop-culture”, cum sună termenul de limbă engleză.

Atunci se pune o întrebare de continuitate logică: „Ce putem face pentru a atrage mai mulți tineri la Eurocon?”  Sau, mai departe: „Manifestările de tip Eurocon, vor preda, încet-încet, ștefeta generației către cele de tip Comicon?”

Este o discuție mult mai complexă, legată de schimbările de preferințe și consum socio-culturale, care nu își are locul în acest articol. Am vrut doar să propun un subiect, care pe mine mă preocupă și pe marginea căruia vă invit să comentați.

 

 

Oricine poate scrie pe Helion Online. Mult succes!