În luna mai, așa cum îi stă bine unei tradiții (era sa scriu milenare) care se întinde pe zeci de ani, a avut loc Sesiunea Helion, ediția cu numărul treizeci și trei. Evenimentul a avut loc în continuarea Conferinței internaționale Helion, aflată la ediția a patra.

Acest eveniment, din păcat unic, după cunoștința mea, în peisajul S.F.-ului românesc, este dedicat comunicărilor pe teme diverse, dar care au legătură cu S.F.-ul, cu genul Fantasy și alte genuri conexe. Anul acesta am avut două teme, și anume:

  1. METAMORFOZE ŞI STRUCTURI NARATIVE ÎN S.F. (moderator Darius Luca Hupov)
  2. SOCIETĂŢILE TOTALITARE ÎN S.F.-UL CONTEMPORAN (moderator Cristian Koncz)

Spre deosebire de anii trecuți, când temele au fost prezentate în două segmente separate de o pauză de cafea, de această dată cele două calupuri au fost prezente dimineața și respectiv după-masa. A fost o modificare binevenită, care a dat o pauză de respiro participanților și publicului.

Temele au fost deosebit de interesante. Personal am fost atras de tema propusă și moderată de Cristian, care alături de mine facem, de câțiva ani, un duo care propune teme pentru Sesiune și… este „pedepsit” să modereze tema propusă.

Am fost atras de „Societățile totalitare…” pentru că e una din temele dragi mie și, probabil, celor care au trăit adolescența ori vârsta adultă înainte de 1989. A fost o experiență mult prea puternică pentru a nu lăsa urme în sufletul celor pasionați de literatură. Mai mult, am avut și norocul ca una dintre comunicări să fie susținută de Cristian Vicol, care are ca subiect de doctorat literatura utopică din centrul și estul Europei. Au completat seria de prezentări Cristian Koncz, Alex Maniu, Mircea Boboc și Marius Gordan.

Cât despre tema metamorfozelor, nu a putut lipsi abordarea cinematografică a temei, pe care am propus-o în cadrul prezentării mele, plus alte câteva comunicări susținute de (între alții) Daniel Botgros, Cornel Secu, George Ceaușu și Liviu Surugiu (în lectura mea, pentru că Liviu nu a putut ajunge la Sesiune).

În afara calupurilor principale, au mai fost eveniment care au marcat sesiunea:

  • salon de bandă desenată, realizată de unul dintre cei mai talentați graficieni de profil din România, Victor Drujiniu
  • conferință susținută de Dl. Mircea Opriță
  • lansarea numărului 14, serie nouă, din Biblioteca Nova
  • eveniment de imaginație practică S.F. pentru copii, Legofantasia, coordonat de Simona Hupov
  • lansări de carte ale autorilor Cătălina Fometici, Ciprian Ionuț Baciu și Cristian Vicol
  • acordarea premiilor concursului literar Helion, ediția 2017
  • …și nelipsita serată S.F.

Ce am observat anul acesta, la sesiunile de comunicări a fost faptul că acestea s-au derulat fluent și fără prelungiri nedorite. Își spune cuvântul experiența acumulată în anii trecuți de Cristian  și de mine, în conducerea acestora, faptului că ne-am format un sistem și ne-am rodat abilitățile de interacțiune cu conferențiarii.

Acum, după ce au trecut două săptămâni de la eveniment, privind în urmă pot spune că în mare lucrurile au decurs normal, în parametri. A fost, ca de fiecare dată, și o bună ocazie să ne întâlnim cu vechi prieteni și cunoscuți.

Ne-ar plăcea, ca și organizatori, să vedem participanți noi la acest eveniment, an de an. Desigur, depinde de noi, ca să facem cât mai atractiv evenimentul, dar și de oamenii din fandomul românesc, pe care îi invităm, de pe acum, să ne onoreze cu prezența, la anul  și să ne încânte cu expertiza intelectuală pe care știm că o pot furniza… dacă doresc asta.

Sesiunea Helion ed. 33-a

Sesiunea Helion ed. 33-a

Oricine poate scrie pe Helion Online. Mult succes!