Un film neașteptat de bun, poate și pentru că a fost primit cu destulă reticență din partea unora și cu mult interes din partea altora. Sentimente contradictorii datorate celui care semnează producția, regia și scenariul: Tony Elliott, binecunoscut fanilor, de gen, ca scenarist al serialului Orphan Black (20 de episoade). Acest lung metraj este debutul lui ca producător și regizor. Elliott păstrează ceva din farmecul, sau, poate mai corect spus, din atmosfera serialului. O anumită teatralitate cu declamații rupte de mersul acțiunii, de parcă personajele intră pe rând în scenă, urmând o suită prestabilită de fapte. Succesiune care nu e lipsită de sens în acest film, ceea ce-l și situează la limita dintre bun și mediocru.

Avem o lume postapocaliptică, de inspirație cyberpunk. Dacă aș mai adăuga și subgenul distopic, ar fi mai ușor de încadrat și de recunoscut printre zecile de filme de inspirație postapocaliptică și a călătoriilor în timp. Lumea se află după, dar și în timpul, unei mari conflagrații ce opune două forțe distopice. O mare corporație (Torus) și un bloc format, aparent, din rebeli. Personajul principal Renton (Robbie Amell – de urmărit în filmul sf The Tomorrow People), este un dezertor din corporația Torus, un fost savant care s-a gândit să plece din malefica organizație, dar nu cu mâna goală. A luat cu el un generator de energie infinită, numită ARQ (Arcing Recursive Quine) pe care făcea diverse experimente într-un laborator încropit în pivnița casei. Fără să știe de acest ARQ, o mică echipă de rebeli, condusă de fosta lui iubită, Hannah (Rachael Taylor – Transformers, The Darkest Hour), ia cu asalt casa lui Renton, pentru un banal, dar necesar jaf. Ca într-un scenariu bun, sau precum o cutie chinezească, intenția inițială ascunde o alta. Fără a intra în amănunte, ce ar putea strica farmecul unei vizionări, rebelii reușesc să afecteze ARQ-ul, care deformează timpul local (bine delimitat într-un cerc ce înconjoară casa lui Renton), aruncând întreaga scenă a jafului într-o buclă, aparent, fără sfârșit. De observat că nu se insistă pe partea tehnică. Funcționarea mașinăriei, care poate înclina balanța puterii și, implicit, poate grăbi sfârșitul războiului, este expediată în câteva cuvinte aruncate de Renton. Cumva ARQul ia energia din trecut, convertind-o sau transferând-o în prezent, ceea ce arată că nu este un perpétuum móbile, ci un dispozitiv capabil să deformeze timpul. Aspect sesizat destul de repede de toți protagoniștii.

Aspectul acesta inelar, de buclă a timpului, a mai fost tratat în filmele și cărțile SF. Unul din cele mai cunoscute filme de gen este Groundhog Day, titlu care vine imediat în minte o dată cu declanșarea seriei de bucle. Și în ARQ, ca și în Groundhog Day după ce trece starea de euforie datorate ineditului situației, intervine imediat nervozitatea și frustrarea generată de imposibilitatea de a mai ieși din ea. Pentru fani, mai adaug filme similare, sau pe aceeași idee a buclei infinite: Edge of tomorrow (Tom Cruise, Emily Blunt, Bill Paxton), Day Break (Taye Diggs, Moon Bloodgood, Victoria Pratt)Timecrimes, Looper, 12 Monkeys, Coherence, Triangle, Donnie Darko, The Butterfly Effect, Frequency și, bineînțeles, Time Lapse.

Muzica amintește, într-o primă audiție, de tematica din Tron. Doar amintește, am spus. În lumea reală, ARQ este un acronim de la Automatic Repeat reQuest sau Automatic Repeat Query, o eroare ce apare în urma eșuării realizării unei transmisii. Un joc de cuvinte?

Un film realizat cu resurse limitate, dar cu un scenariu bun și un joc al actorilor interesant. Tony Elliott reușește ca într-un film scurt, de doar o oră jumătate, să creeze o mulțime de conflicte credibile între protagoniști și o serie întreagă de evenimente mortale. Succesiunea scenelor este când rapidă, când domoală. Totul se petrece în casa lui Renton, ceea ce crează o stare de claustrofobie. Exteriorul intervine doar prin apelurile mercenarului Sonny și, fizic, prin ZMP, un fel de mașinărie transferată din Terminator. Îl recomand, fără rezerve!